Novak Djokovic, despre participarea la US Open: Nu este sfârşitul lumii

Novak Djokovic, șanse mici să joace la Australian Open în următorii 3 ani. Cum ar putea să fie prezent la Melbourne
Getty

Novak Djokovic a declarat, joi, la inaugurarea unui complex de tenis în Bosnia, că „nu este sfârşitul lumii” dacă nu va juca la ediţia din acest an de la US Open, informează RMC Sport.

 

Tenismenul sârb nu poate participa la US Open pentru că nu este vaccinat anti-Covid. Novak Djokovic a vorbit despre viitorul său pe termen scurt și a spus că cel mai probabil va absenta de la turneul din New York.

Novak Djokovic nu are voie să intre pe teritoriul Statelor Unite, conform regulilor anti-Covid în vigoare, deoarece nu poate prezenta dovada vaccinării anti-Covid-19. Tenismenul riscă astfel să fie exclus de la acest turneu.

„Sunt tenisman profesionist şi vreau să mă aflu oriunde pot juca. Politica nu mă interesează. Am părerile mele, iar ceea ce vreau este ca fiecare să aibă libertatea să aleagă ce este mai bine pentru el. Mi-aş dori ca, cel puţin, decizia mea să fie respectată. Dacă sunt autorizat, voi fi la New York. Dacă nu, nu este sfârşitul lumii”, a afirmat tenismenul. 

Citește și Românul dispărut pe o plajă din Lefkada a fost găsit decedat

Citește și
djokovic, wimbledon
Novak Djokovic afirmă că nu se va vaccina anti-COVID și poate rata, astfel, US Open
Reacții după maneaua cântată la concertul Coldplay. Adrian Despot: „Te invidiez că nu am fost eu în locul tău” / Gelu Duminică: „România în toată splendoarea ei”

Nu ar fi prima oară când Djokovic este privat de un turneu de Mare Şlem din cauza refuzului de a se vaccina anti-Covid. La începutul anului, sportivul a fost nevoit să părăsească Australia şi nu a putut participa la turneul de Grand Slam de la Melbourne.

„Telenovela asta n-a fost, evident, ceva plăcut. Mulţi încă mai cred că am forţat ca să intru în Australia fără autorizaţie, dar nu este adevărat şi am demonstrat-o în instanţă. Nu mă voi duce niciodată într-o ţară care nu mă vrea şi care nu mi-a dat permisiunea. Şi sper să mă pot întoarce acolo în ianuarie. Îmi place Australia şi vreau să revin acolo. Iar acolo am avut cele mai bune rezultate în turneele de Mare Şlem. Sper că voi fi prezent", a spus sârbul, citat de Agerpres.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Așteptarea a luat sfârșit pentru fanii tinerei care a făcut senzație în Qatar! S-a pozat topless, iar reacțiile au fost pe măsură
FOTO Așteptarea a luat sfârșit pentru fanii tinerei care a făcut senzație în Qatar! S-a pozat topless, iar reacțiile au fost pe măsură
Citește și...
Djokovic i-a dat trofeul de la Wimbledon prințului George. Moment simpatic după finală - GALERIE FOTO
Djokovic i-a dat trofeul de la Wimbledon prințului George. Moment simpatic după finală - GALERIE FOTO

Novak Djokovic și prințul George, moștenitorul coroanei britanice, au fost protagoniștii unui moment simpatic după finala de la Wimbledon 2022. Sârbul i-a dat prințului să țină trofeul, cât timp el a stat de vorbă cu ducii de Cambridge.

Novak Djokovic afirmă că nu se va vaccina anti-COVID și poate rata, astfel, US Open
Novak Djokovic afirmă că nu se va vaccina anti-COVID și poate rata, astfel, US Open

Sârbul Novak Djokovic a declarat, după ce a câştigat turneul de la Wimbledon, că nu intenţionează să se vaccineze împotriva coronavirusului.

Novak Djokovic s-a înscris la turneul de la Indian Wells din SUA. Pentru a participa trebuie să fie vaccinat complet
Novak Djokovic s-a înscris la turneul de la Indian Wells din SUA. Pentru a participa trebuie să fie vaccinat complet

Tenismanul sârb Novak Djokovic, numărul unu mondial, s-a înscris la turneul de la Indian Wells (SUA), însă participarea sa va fi posibilă doar dacă va face dovada vaccinării împotriva Covid-19.

 

Novak Djokovic a investit într-un tratament revoluționar împotriva coronavirusului. Când încep testele
Novak Djokovic a investit într-un tratament revoluționar împotriva coronavirusului. Când încep testele

Novak Djokovic a devenit acționarul majoritar al unei companii daneze de biotehnologie, care își propune să lanseze pe piaţă un tratament pentru Covid-19, fără să fie nevoie de vaccinare.

O nouă lovitură pentru Djokovic. Ar putea avea interzis și la turneele din Spania
O nouă lovitură pentru Djokovic. Ar putea avea interzis și la turneele din Spania

Liderul ATP, sârbul Novak Djokovic, ar trebui să se vaccineze anticovid în condiţiile în care ar urma să joace la turnee în Spania, spune purtătoarea de cuvânt a guvernului de la Madrid, citată de Reuters.

Recomandări
Klaus Iohannis: Europa se află în faţa unui război brutal de agresiune, neprovocat şi injust, iniţiat de Rusia
Klaus Iohannis: Europa se află în faţa unui război brutal de agresiune, neprovocat şi injust, iniţiat de Rusia

Preşedintele Klaus Iohannis a transmis joi, un mesaj cu prilejul Zilei Eroilor, în care arată că Europa se află în faţa unui război brutal de agresiune, neprovocat şi injust, iniţiat de Rusia împotriva Ucrainei.  

Reacțiile românilor după ce Babasha a cântat la concertul Coldplay. „Ce am reușit noi să facem ca nație, să huiduim un băiat”
Reacțiile românilor după ce Babasha a cântat la concertul Coldplay. „Ce am reușit noi să facem ca nație, să huiduim un băiat”

Arena Națională s-a transformat miercuri seară într-un tărâm al emoțiilor intense. Britanicii de la Coldplay au urcat pe scenă în fața a peste 50 de mii de oameni și au făcut spectacol. Show-ul a fost completat de baloane colorate, lumini și artificii.

Liderii celor mai puternice 7 economii din lume, reuniți în Italia. Lux orbitor pentru ei, mizerie pentru cei care îi păzesc
Liderii celor mai puternice 7 economii din lume, reuniți în Italia. Lux orbitor pentru ei, mizerie pentru cei care îi păzesc

Liderii celor mai puternice șapte economii ale lumii s-au reunit vineri în Italia. Summit-ul este organizat de Giorgia Meloni, aflată pe poziții de forță după victoria partidului său în alegerile pentru Parlamentul European.