Benzema s-a săturat să fie criticat și a părăsit Arabia Saudită fără nicio explicație. Reacție dură a presei arabe

karim benzema
Imago

Criticat pentru prestaţiile sale din ultima vreme, atacantul francez Karim Benzema, 36 de ani, ar fi părăsit Arabia Saudită fără nicio explicaţie.

Atacantul francez, care a semnat cu Al-Ittihad în acest an, nu a făcut parte din lotul care urma să se confrunte cu Al-Tai sâmbătă. Însă, meciul a fost amânat din cauza condiţiilor meteo nefavorabile.

Potrivit lefigaro.fr, fostul atacant de la Real Madrid ar fi părăsit cu totul ţara şi nu a fost dată nicio explicaţie pentru absenţa sa, notează News.ro.

Publicaţia saudită Al-Riyadiya susţine că fostul internaţional nu a participat la antrenamentele de joi şi vineri. Prin urmare, antrenorul Marcelo Gallardo nu l-a inclus pe lista de jucători convocaţi pentru meciul cu Al-Tai. De asemenea, Benzema şi-a închis contul de Instagram, care are 76 de milioane de urmăritori.

"Poate că este în dezacord cu clubul (...), dar asta nu-l scuză pentru că nu face niciun efort", a notat Al-Riyadiya, citată de site-ul cotidianului AS.

Citește și
karim benzema
S-a anunțat unde va juca Karim Benzema! Atacantul francez va semna un contract record
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

"El iroseşte câteva ocazii foarte uşoare şi pare să-şi fi pierdut dorinţa de a juca fotbal", a adăugat jurnalistul sportiv saudit Abdel Karim Al Jasser la postul public Al-Ekhbariya.

Statisticile lui Benzema în Arabia Saudită în acest sezon au fost onorabile, cu 9 goluri şi 5 pase de gol în 15 meciuri, dar, la fel ca şi clubul său, care se află doar pe locul 6 în campionat, cu trei înfrângeri consecutive, atacantul trece printr-o perioadă nefastă. Francezul se află pe locul 7 în clasamentul golgheterilor, la mare distanţă de Cristiano Ronaldo (19 goluri).

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Benzema vrea să depună plângere împotriva ministrului francez de Interne după ce a fost acuzat că ar avea legături islamiste
Benzema vrea să depună plângere împotriva ministrului francez de Interne după ce a fost acuzat că ar avea legături islamiste

Karim Benzema, fostul atacant al selecţionatei Franţei şi al echipei Real Madrid, intenţionează să depună plângere împotriva ministrului francez de Interne, Gerald Darmanin, care l-a acuzat pe fotbalist că ar avea legături islamiste.

S-a anunțat unde va juca Karim Benzema! Atacantul francez va semna un contract record
S-a anunțat unde va juca Karim Benzema! Atacantul francez va semna un contract record

Atacantul francez Karim Benzema a ajuns la un "acord oficial" cu clubul saudit Al Ittihad, la care urmează să evolueze în următoarele două sezoane, a anunţat duminică postul public de televiziune Al Ijbariya din Arabia Saudită, citat de agenţia EFE.

 

Karim Benzema a anunțat că se retrage din naționala Franței. Mesajul postat pe Twitter de atacantul francez
Karim Benzema a anunțat că se retrage din naționala Franței. Mesajul postat pe Twitter de atacantul francez

Atacantul Karim Benzema a postat un mesaj pe Twitter, în ziua în care împlineşte 35 de ani, în care lasă să se înţeleagă că se retrage din naţionala Franţei.

Lovitură dură pentru Franța: Balonul de Aur e out de la Cupa Mondială. Ce a pățit Karim Benzema
Lovitură dură pentru Franța: Balonul de Aur e out de la Cupa Mondială. Ce a pățit Karim Benzema

Atacantul Karim Benzema s-a accidentat la piciorul stâng şi a devenit indisponibil pentru Cupa Mondială.  

Fotbalistul Karim Benzema va deveni tată pentru a patra oară
Fotbalistul Karim Benzema va deveni tată pentru a patra oară

Atacantul echipei Real Madrid, Karim Benzema, ar urma să devină tată pentru a patra oară.

 

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.