Studiu: Nivelul anticorpilor la pacienţii care s-au vindecat de COVID-19 scade rapid

Anticorpi
Shutterstock

Nivelurile unui anticorp din organismul pacienţilor vindecaţi de COVID-19 au scăzut brusc în două-trei luni după infectare, atât în cazul persoanelor simptomatice cât şi al celor asimptomatice, conform unui studiu efectuat în China.

Concluzia ridică semne de întrebare cu privire la durata imunităţii împotriva noului coronavirus, relatează luni Reuters.

Studiul, publicat în jurnalul ştiinţific Nature Medicine la data de 18 iunie, evidenţiază riscurile pe care le implică utilizarea ''paşapoartelor de imunitate'' COVID-19 şi susţine menţinerea măsurilor de prevenţie, precum distanţarea fizică şi izolarea grupurilor cu risc ridicat, au indicat cercetătorii.

Autorităţile sanitare din unele ţări, precum Germania, dezbat aspectele etice şi practice asociate permiterii persoanelor cu rezultate pozitive la testele pentru anticorpi ai coronavirusului să se poată deplasa cu mai multă uşurinţă prin comparaţie cu ceilalţi.

Studiul, la care au participat 37 de pacienţi simptomatici şi 37 de pacienţi asimptomatici, a constatat că peste 90% dintre cei cu rezultate pozitive la testele pentru prezenţa anticorpului IgG - unul dintre principalele tipuri de anticorpi induşi de infectarea cu noul coronavirus - au prezentat niveluri ale acestuia care au scăzut brusc în două-trei luni.

Citește și
Arena Nationala
Ce se va întâmpla cu testarea de tip anticorpi începută de Primăria Capitalei
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

În medie, scăderea a fost de peste 70%, atât în cazul pacienţilor simptomatici cât şi al celor asimptomatici.

În ceea ce priveşte neutralizarea anticorpilor serici, procentul mediu al acestei scăderi în cazul persoanelor simptomatice a fost de 11,7%, în timp ce pentru cele asimptomatice a fost de 8,3%.

Studiul a fost realizat de cercetători de la Universitatea Medicală din Chongqing, o filială a Centrului chinez pentru Controlul şi Prevenirea Bolilor şi din alte institute.

Jin Dong-Yan, profesor de virusologie la Universitatea din Hong Kong, care nu a făcut parte din grupul de cercetători, a declarat că acest studiu nu neagă posibilitatea ca alte zone ale sistemului imunitar să poată oferi protecţie. Unele celule memorează modul în care pot face faţă unui virus după prima infectare şi pot oferi o protecţie eficientă în cazul unei a doua runde de infectare, a precizat specialistul.

Oamenii de ştiinţă studiază încă dacă acest mecanism funcţionează în cazul noului coronavirus. ''Constatarea din această lucrare nu înseamnă că cerul se prăbuşeşte", a precizat el, remarcând, de asemenea, că numărul pacienţilor implicaţi în studiu a fost unul redus.

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Vești bune din China. Un vaccin anti-coronavirus a dat rezultate promițătoare pe oameni
Vești bune din China. Un vaccin anti-coronavirus a dat rezultate promițătoare pe oameni

China National Biotec Group (CNBG) a anunţat marţi că vaccinul său experimental dezvoltat împotriva maladiei COVID-19 a produs anticorpi într-un studiu clinic.

Ce se va întâmpla cu testarea de tip anticorpi începută de Primăria Capitalei
Ce se va întâmpla cu testarea de tip anticorpi începută de Primăria Capitalei

Primăria Capitalei anunţă că, după ce Ministerul Sănătaţii, prin DSP, "a blocat" testarea de tip anticorpi începută la Arena Naţională, testările vor continua, bucureştenii înscrişi urmând să fie înştiinţaţi la ce unitate medicală să se prezinte.

Sute de bucureșteni au fost testați pentru a vedea dacă au sau nu anticorpi Covid-19
Sute de bucureșteni au fost testați pentru a vedea dacă au sau nu anticorpi Covid-19

Sute de bucureșteni au fost testați miercuri la Arena Națională, pentru a vedea dacă au sau nu anticorpi, pentru Covid-19.

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.