Mesajul Ralucăi Turcan pentru cei care nu vor să se vaccineze: "Nu putem spune că riscul a trecut"

Raluca Turcan
Inquam/ Octav Ganea

Raluca Turcan a afirmat că vaccinarea împotriva COVID, alături de respectarea măsurilor sanitare, este singura cale pentru ca viaţa tuturor să revină la normal, în contextul evoluției pandemiei de COVID-19.

„Prima doză de vaccin împotriva COVID-19 a fost administrată astăzi asistentei medicale Mihaela Anghel care, acum 10 luni, prelua primul pacient confirmat din România. Campania de vaccinare începe, aşa cum este şi firesc, cu oamenii fără de care sănătatea noastră nu ar fi în siguranţă. Tot în prima etapă vor fi vaccinaţi angajaţii din centrele sociale, iar administratorii acestor centre vor face programarea rezidenţilor din centre pentru etapa a doua. În cazul beneficiarilor se vor organiza echipe de vaccinare mobile care se vor deplasa pentru a administra vaccinul în locaţiile respective. Ieri, primele 10.000 de doze de vaccin au ajuns în ţară şi, săptămânal, vor veni în jur de 140.000 de doze. România va beneficia de aproximativ 10 milioane de doze de vaccin, iar numărul de vaccinuri este suficient pentru toţi cei care optează pentru imunizare”, a scris Raluca Turcan, duminică, într-o postare pe pagina sa pe Facebook.

Ea i-a rugat pe oameni să se gândească că în cazul în care în jur de 70 la sută din populaţie nu se va vaccina, atunci riscul nu a trecut şi ristricţiile nu vor fi ridicate.

„Aş vrea să vă rog să vă gândiţi la următoarea chestiune, în afara acestor informaţii de organizare. Vaccinarea, împreună cu respectarea măsurilor sanitare, este calea sigură pentru ca viaţa noastră, a tuturor, să revină la normal. Dar trebuie să fim conştienţi de un lucru – dacă 60-70 la sută din populaţie nu se va imuniza, nu putem spune că riscul a trecut şi că restricţiile vor fi ridicate”, a completat Turcan.

Ministrul a mai precizat că vaccinul este omologat de toate forurile medicale competente şi a fost testat pe mai bine de 40.000 de persoane.

Citește și
Vaccin
Vaccinarea anti-Covid-19 a demarat oficial în ţările UE. Cine sunt primele persoane vaccinate
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

„Vaccinul a fost testat pe mai bine de 40 de mii de oameni, înainte de a fi omologat de toate forurile medicale competente – Agenţia Europeană a Medicamentului şi Agenţia Naţională a Medicamentului. Vaccinul a parcurs toate fazele de testare necesare şi a fost omologat atât de rapid pentru că au fost urgentate etapele birocratice, nu cele medicale. Acest vaccin previne boala, previne infectarea cu SARS COV 2 sau limitează o formă severă a bolii. Coronavirusul acesta nenorocit este atât de imprevizibil şi evoluează atât de diferit de la o persoană la alta, iar acum poate fi prevenit. Pe cei care au încă îndoieli îi întreb – de ce să nu ne folosim de acest instrument care este vaccinul? Dacă toate testele clinice au fost făcute, dacă medicii de specialitate, medicii epidemiologi şi ceilalţi, îl fac, noi ceilalţi de ce nu l-am face? Avem în sfârşit o soluţie ca să ne reluăm vieţile aşa cum le ştiam. Eu mă voi vaccina. Când îmi va veni rândul”, a mai spus Turcan.

Ea a alăturat postării pe reţeaua de socializare şi link către site-ul platformei naţionale de informare privind vaccinarea împotriva COVID.

Raluca Turcan a fost vicepremier al ambelor guverne Orban, iar în prezent a preluat funcția de ministru al Muncii, în noul guvern condus de Florin Cîțu.

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Cât de eficient este vaccinul anti-COVID asupra noilor tulpini ce au suferit mutații
Cât de eficient este vaccinul anti-COVID asupra noilor tulpini ce au suferit mutații

Grupul de Comunicare Strategică (GCS) vine cu precizări legate de serul anti-COVID, în contextul apariției noii tulpini de coronavirus în Regatul Unit, oferind clarificări în privința eficacității vaccinurilor dezvoltate până în prezent.

Vaccinarea anti-Covid-19 a demarat oficial în ţările UE. Cine sunt primele persoane vaccinate
Vaccinarea anti-Covid-19 a demarat oficial în ţările UE. Cine sunt primele persoane vaccinate

Vaccinarea împotriva noului coronavirus a demarat oficial duminică în toate ţările Uniunii Europene, primele persoane care au primit doze de vaccin fiind din rândul pensionarilor şi al medicilor, transmit agenţiile internaţionale de presă.

AstraZeneca anunţă că a găsit „formula câştigătoare” pentru vaccinul său împotriva Covid-19
AstraZeneca anunţă că a găsit „formula câştigătoare” pentru vaccinul său împotriva Covid-19

Grupul farmaceutic britanic AstraZeneca a anunţat că a identificat, în urma unor cercetări suplimentare, "formula câştigătoare" pentru vaccinul său împotriva Covid-19, dezvoltat alături de Universitatea Oxford.

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.