2020 vs 2021. Cum arată situația cazurilor de COVID în România anul acesta față de anul trecut

×
Codul embed a fost copiat

Cu 1313 îmbolnăviri și 31 de morți în ultimele 24 de ore, România a înregistrat, astăzi, o dublare a cazurilor de COVID față de luni.

În aceste condiții, autoritățile insistă că vaccinarea rămâne singura soluție pentru ca anul școlar să înceapă cât mai aproape de normal. Potrivit specialiștilor din domeniul sanitar, principala resposabilitate pentru ca cei mici să fie feriți de boală le revine adulților.

Vaccinul ne protejează de formele grave ale bolii după infectarea cu SARS-COV-2 și mai ales reduce numărul celor în pericol să își piardă viață.

La sfârșitul lunii august, în 2020, media infectărilor noi la 7 zile depășea 1100. În aceeași perioadă a acestui an, adică final de august 2021, media este de 782. Faptul că acum, față de aceeași perioadă a anului trecut, avem vaccin și o parte din populație imunizată, se vede și în statistica deceselor: la sfârșitul verii, în 2020 aveam o medie de 44 pacienți răpuși de virus, față de 16 cât este această medie acum

Până acum, puțin peste 5 milioane de români s-au imunizat, adică spun autoritățile, 31% din populația eligibilă.

Citește și
vaccinare
Ținta de vaccinare a 70% dintre adulţii din UE a fost atinsă. 30% sunt vaccinați în România
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

„Odată cu începerea activității de învățământ în format fizic, vom avea mai multe cazuri de îmbolnăvire în rândul copiilor. În momentul de față nivelul de acceptare pentru un caz grav la copii trebuie să fie zero. Această responsabilitate noi o avem, adulții: părinții și bunicii, să ne protejăm copii, respectând regulile și vaccinându-ne”, a transmis, luni, Valeriu Gheorghiță, coordonatorul campaniei de vaccinare.

Pentru că se apropie începerea anului școlar autoritățile vor să impulsioneze campania de vaccinare și vor trimite echipe mobile în unitățile de învățământ. Evident, elevii care au vârsta necesară vor face injecția doar cu acordul părinților.

În plus, într-o ședință care a avut loc la Ministerul Sănătății, oficialii au decis că elevii din clasele mici vor putea purta măști din material textil, chiar dacă recomadarea specialiștilor din domeniul sanitar va fi de a purta masca de unică folosință.

„Orice cadru didactic ce prezintă simptome, la fel și elevii care prezintă simptome vor fi testate. Orice contacti direcți ai elevilor sau cadrelor didactice au dreptul să fie testați de DSP. A fost aprobată prin OUG acoradrea acelor stimulente, care sunt importante - gândiți-va la familiile cu mai mulți copii. Și chiar și atractivitatea acelor premii mari pt oricare dintre noi, este un stimul pentru vaccinare”, a declarat Sorin Cîmpeanu, ministrul Educației.

Mai exact tichete de masă în valoare de 100 de lei, după imunizarea completă. În același timp toți românii vaccinați pot participa la o tombolă cu premii în bani.

 

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Fanii UNTOLD vor intra la festival doar cu Certificatul Digital Covid sau cu testare antigen
Fanii UNTOLD vor intra la festival doar cu Certificatul Digital Covid sau cu testare antigen

Anul acesta, fanii UNTOLD vor intra la festival doar cu Certificatul Digital Covid sau cu testare antigen. Asfel vor fi eliminate cazurile cu certificate de vaccinare false.

Ținta de vaccinare a 70% dintre adulţii din UE a fost atinsă. 30% sunt vaccinați în România
Ținta de vaccinare a 70% dintre adulţii din UE a fost atinsă. 30% sunt vaccinați în România

Comisia Europeană a anunţat marţi că a fost atinsă ţinta vaccinării anti-COVID a cel puţin 70% din populaţia adultă a Uniunii Europene, obiectiv stabilit la începutul acestui an, transmite Reuters.

Ministrul Educației: Părinţii îşi vor putea exprima într-un formular acordul sau dezacordul privind imunizarea
Ministrul Educației: Părinţii îşi vor putea exprima într-un formular acordul sau dezacordul privind imunizarea

Ministrul Educaţiei, Sorin Cîmpeanu, a declarat marţi că la începutul anului şcolar va fi distribuit un formular către părinţi prin care aceştia vor putea să îşi exprime acordul sau dezacordul privind imunizarea copiilor lor în unităţile de învăţământ.

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.