Veste bună pentru românii care au pensie mai mare de 4.000 de lei. Guvernul le va restitui contribuțiile de sănătate

Pensie

Guvernul a aprobat, prin ordonanţă de urgenţă, restituirea eşalonată a contribuţiilor de asigurări sociale de sănătate reţinute pentru pensiile ce depăşesc 4.000 de lei, a anunţat purtătorul de cuvânt al Executivului, Dan Cărbunaru.

 

"Este vorba de o restituire din oficiu pentru sumele reţinute în cursul anului 2022, urmând ca acest proces de restituire să aibă loc într-un interval asemănător cu cel în care a avut loc reţinerea acestor sume, respectiv într-un interval de un an de zile", a declarat Dan Cărbunaru, miercuri, într-o conferinţă de presă la Palatul Victoria.

Astfel, potrivit unui comunicat de presă al Guvernului pe acest subiect, sumele reţinute, cu titlul de contribuţii de asigurări sociale de sănătate, de la data de 1.01.2022 până la data de 27.12.2022 inclusiv, din veniturile din pensii realizate de persoanele fizice, se restituie în tranşe lunare în perioada 1 martie 2023 - 28 februarie 2024, după recalcularea venitului impozabil lunar corespunzător lunilor pentru care se efectuează restituirea.

Procedura de plată eşalonată se aplică şi în ceea ce priveşte plata sumelor prevăzute prin hotărârile judecătoreşti devenite executorii în perioada 28.12.2022-1.03.2023. Dispoziţiile se aplică în mod corespunzător şi sumelor reţinute din pensiile private şi din pensiile facultative, pentru partea care depăşeşte suma de 4.000 de lei. Restituirea sumelor reţinute se face, din oficiu, de către Casa Naţională de Pensii Publice, prin casele teritoriale de pensii, precum şi de către casele de pensii sectoriale şi de către entităţile care plătesc venituri din pensii", se arată în comunicat.

Prin excepţie, precizează sursa citată, sumele reţinute din veniturile din pensii cu titlu de contribuţii de asigurări sociale de sănătate, de la data de 1.01.2022 până la 27.12.2022 inclusiv, nu se restituie persoanelor ale căror drepturi de pensie au fost stabilite şi indexate cu aplicarea articolului 60 din Legea nr. 223/2015 privind pensiile militare de stat, cu modificările şi completările ulterioare, respectiv persoanelor ale căror drepturi de pensie de serviciu au fost stabilite în baza legilor cu caracter special, care au intrat sub incidenţa OUG nr. 59/2017 privind modificarea şi completarea unor acte normative din domeniul pensiilor de serviciu şi cărora, în urma reţinerii acestor sume, nu le-au fost diminuate cuantumurile nete ale pensiei aflate în plată în anul 2022.

Citește și
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro
Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Nicolae Ciucă, despre un posibil „divorț” înainte de alegeri: „Eu cred că ar fi o greşeală să se rupă coaliţia”
Nicolae Ciucă, despre un posibil „divorț” înainte de alegeri: „Eu cred că ar fi o greşeală să se rupă coaliţia”

O rupere a coaliției PSD-PNL ar fi o greșeală, crede președintele liberal Nicolae Ciucă în contextul alegerilor care se apropie, și ar determina o guvernare care să nu mai fie stabilă.

Mircea Geoană i-a dat replica lui Marcel Ciolacu. „Suntem într-o altă etapă”
Mircea Geoană i-a dat replica lui Marcel Ciolacu. „Suntem într-o altă etapă”

Mircea Geoană crede că sondajele de opinie arată „nevoia de o schimbare mai profundă în România". Secretarul general adjunct al NATO a ținut astfel să-i dea replica premierului Marcel Ciolacu, după o declarație a acestuia.

Geoană: „Sunt tot mai aproape de o decizie cu privire la revenirea mea în politica românească”
Geoană: „Sunt tot mai aproape de o decizie cu privire la revenirea mea în politica românească”

Secretarul general adjunct al NATO, Mircea Geoană, a declarat, duminică, la Botoşani, că este "tot mai aproape de a lua o decizie" cu privire la revenirea sa în politica românească şi la o eventuală candidatură la Preşedinţia României.

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.