Liderul Cartel Alfa: Pactul propus de PSD e ipocrit, populist și ascunde un fapt absurd

Bogdan Hossu

Liderul Cartel Alfa, Bogdan Hossu, consideră că „Pactul Naţional pentru bunăstarea românilor”, propus de PSD, este „un document ipocrit, populist, care uită de o mare parte dintre cetăţeni şi ignoră probleme fundamentale”.

Hossu afirmă că un pact naţional care prevede respectarea unor legi deja adoptate şi care se presupune că au trecut prin filtrul consultărilor şi dezbaterilor „arată cât de distorsionată este perspectiva politicienilor asupra procesului legislativ”.

„«Pactul Naţional pentru bunăstarea românilor», propus de PSD, este un document ipocrit, populist, care uită de o mare mare parte dintre cetăţeni şi ignoră probleme fundamentale, precum reformarea sistemului de impozitare şi modificarea legislaţiei muncii şi a dialogului social. Sunt doar elemente de susţinere a unui program electoral fără susţinere financiară”, a transmis, miercuri, liderul Cartel Alfa, citat de News.ro.

Potrivit acestuia, când vorbeşte despre „salariile românilor”, „PSD se referă la respectarea parţială a drepturilor salariaţilor din sistemul public, lăsând ambiguu - a se înţelege că vor fi în continuare îngheţate - anumite drepturi salariale şi fără să menţioneze deloc salarizarea precară din sistemul economic, unde lipsa negocierii colective, blocată de Legea 62 a dialogului social, menţine salariile la un nivel foarte scăzut”.

„Democraţia la locul de muncă, dreptul neîngrădit al lucrătorilor la asociere şi negociere colectivă sunt elemente care determină o distribuţie echilibrată a rezultatelor economice. Lipsa acestor mecanisme în România duce la polarizare, precarizare a lucrătorilor, degradarea condiţiilor de muncă şi migraţie. În ciuda uşoarei creşteri din ultimii doi ani a ponderii salariilor în PIB, determinate de creşterile din sectorul public, în România rezultatele economice sunt distribuite dezechilibrat, o treime câtre lucrători şi două treimi către capital, când proporţia firească ar fi invers”, a mai transmis Hossu.

Citește și
Klaus Iohannis
Iohannis, despre Pactul propus de Dăncilă: Au încercat și alții. Citim, trecem mai departe
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

Lierul Cartel Alfa consideră că „partidele politice nu arată nicio preocupare pentru modificarea actualului sistem de impozitare, profund inechitabil prin cota unică şi prin plasarea întregii poveri fiscale pe salariaţi”.

„În mod ipocrit, singura grijă a PSD-ului este de a menţine neschimbată impozitarea lucrătorilor independenţi, un sistem profund nedrept care-i împovărează pe cei cu venituri mici şi oferă în schimb înlesniri celor cu venituri mari şi foarte mari. Propunerea şi conţinutul acestui pact ascunde un fapt absurd, cu care, din păcate, ne-am obişnuit într-atât încât devine greu de sesizat. Un pact naţional în care să se agreeze aplicarea unor legi aflate în vigoare, adoptate de Parlament şi care se presupune că au trecut prin filtrul consultărilor şi dezbaterilor, arată cât de distorsionată este perspectiva politicienilor asupra procesului legislativ”, a mai afirmat Hossu.

Confederaţia Naţională Sindicală “Cartel ALFA” reaminteşte partidelor politice parlamentare, atât celor de la guvernare, cât şi din opoziţie, că în cadrul UE, aşa cum prevede Tratatul de funcţionare al Uniunii, „statele promovează dezvoltarea bazată pe o economie socială de piaţă, printr-o creştere economică echilibrată, cu un nivel înalt de protecţie şi măsuri care să realizeze justiţia socială”.

Liderul PSD, Viorica Dăncilă, a propus partidelor semnarea ”Pactului Naţional pentru bunăstarea românilor”, afirmând că doreşte ca „oamenii să primească o minimă asigurare scrisă din partea întregii clase politice, că nu li se vor tăia salariile şi pensiile”.

Abonați-vă gratuit la newsletter-ul Știrile Pro TV de pe WhatsApp. Primiți în fiecare zi cele mai importante știri pe telefon! 

Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din România, dar și din lume!  

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Dăncilă, supărată că opoziția și Iohannis nu semnează pactul propus de PSD: ”Nu mă voi opri!”
Dăncilă, supărată că opoziția și Iohannis nu semnează pactul propus de PSD: ”Nu mă voi opri!”

Premierul viorica Dăncilă a lansat luni un nou atac la adresa președintelui Klaus Iohannis, pe care l-a acuzat că a citit pactul propus de PSD și ... ”a trecut mai departe”.

Iohannis, despre Pactul propus de Dăncilă: Au încercat și alții. Citim, trecem mai departe
Iohannis, despre Pactul propus de Dăncilă: Au încercat și alții. Citim, trecem mai departe

Preşedintele Klaus Iohannis a declarat sâmbătă, în staţiunea Venus, că intenţia premierului Viorica Dăncilă de a propune partidelor semnarea unui pact naţional pentru bunăstarea românilor este o acţiune electorală.

Condițiile puse de Barna ca USR să semneze Pactul propus de Dăncilă
Condițiile puse de Barna ca USR să semneze Pactul propus de Dăncilă

Dan Barna i-a transmis Vioricăi Dăncilă, ca răspuns la propunerea de a semna Pactul naţional pentru bunăstarea românilor, că Alianţa USR-PLUS se angajează să nu taie pensiile şi salariile, ci să aducă bunăstare românilor.

Reacția lui Ponta la Pactul propus de Dăncilă: „Mailul apare ca fiind trimis de Dragnea”
Reacția lui Ponta la Pactul propus de Dăncilă: „Mailul apare ca fiind trimis de Dragnea”

Preşedintele Pro România, Victor Ponta, anunţă că a primit de la premierul Viorica Dăncilă Pactul naţional pentru bunăstarea românilor, urmând să le propună colegilor săi să-l semneze şi să-l susţină.

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.