Lege promulgată. Condamnații definitiv pentru infracţiuni săvârşite cu intenţie nu pot candida în funcţii publice

×
Codul embed a fost copiat

Președintele Klaus Iohannis a modificat, vineri, legea pentru alegerea autorităților administrației publice locale și legea privind alegerea Senatului și a Camerei Deputaților.

Preşedintele Klaus Iohannis a promulgat legile care prevăd interdicţia de a candida şi a fi alese în funcţiile de senator, deputat, respectiv de primar, preşedinte al Consiliului judeţean, consilier judeţean, consilier local pentru persoanele care au fost condamnate definitiv la pedepse privative de libertate pentru infracţiuni săvârşite cu intenţie, dacă nu a intervenit reabilitarea, amnistia postcondamnatorie sau dezincriminarea, scrie Agerpres.

"Nu au dreptul de a depune candidaturi şi nu pot fi alese (...) persoanele care, la data depunerii candidaturii, nu îndeplinesc condiţiile prevăzute de lege, condiţiile prevăzute la articolul 37 din Constituţia României pentru a fi alese şi persoanele care la data depunerii candidaturii au fost condamnate definitiv la pedepse privative de libertate pentru infracţiuni săvârşite cu intenţie, dacă nu a intervenit reabilitarea, amnistia post condamnatorie sau dezincriminarea", prevăd legile.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Așteptarea a luat sfârșit pentru fanii tinerei care a făcut senzație în Qatar! S-a pozat topless, iar reacțiile au fost pe măsură
FOTO Așteptarea a luat sfârșit pentru fanii tinerei care a făcut senzație în Qatar! S-a pozat topless, iar reacțiile au fost pe măsură
Citește și...
Klaus Iohannis, alături de Maia Sandu în Parlamentul României, încurajează promovarea femeilor în politică
Klaus Iohannis, alături de Maia Sandu în Parlamentul României, încurajează promovarea femeilor în politică

Președintele României, Klaus Iohannis, și președintele Republicii Moldova, Maia Sandu, se află la această oră în Parlamentul României, unde participă la un eveniment organizat la iniţiativa preşedintelui interimar al Senatului, Alina Gorghiu.      

Klaus Iohannis a aprobat dislocarea a peste 100 de militari români în Bosnia și Herțegovina
Klaus Iohannis a aprobat dislocarea a peste 100 de militari români în Bosnia și Herțegovina

România asigură securitatea în regiune, nu doar primește. Un contingent de peste o sută de militari din Batalionul 26 infanterie ''Neagoe Basarab'' a fost dislocat de curând în Bosnia și Herțegovina, o altă zonă fierbinte din estul Europei.

Recomandări
Istoria participărilor naționalei României la Campionatul European de fotbal. Câte victorii au obținut
Istoria participărilor naționalei României la Campionatul European de fotbal. Câte victorii au obținut "tricolorii"

Echipa națională de fotbal a României a participat la 17 campanii de calificare pentru Campionatul European.   

PSD și PNL vor merge separat la prezidențiale. Cine ar putea fi candidatul PSD, dacă Ciolacu refuză
PSD și PNL vor merge separat la prezidențiale. Cine ar putea fi candidatul PSD, dacă Ciolacu refuză

Deși guvernează împreună, PSD și PNL se pregătesc să meargă pe drumuri separate, la următoarele alegeri.

Investițiile României cresc, dar construcțiile stagnează. Economiștii anticipează o revenire economică
Investițiile României cresc, dar construcțiile stagnează. Economiștii anticipează o revenire economică

Necesare într-o economie puternică, investițiile din România au crescut în primele luni ale anului, comparativ cu aceeași perioadă din 2023.