Guvernul șterge prin OUG datoriile companiilor energetice, prin darea în plată a activelor lor

Viorica Dancila
Pro TV

Guvernul a aprobat o ordonanţă de urgenţă având ca rol principal "asanarea sistemului energetic românesc", a declarat Florin Radu Ciocănelea, consilier al prim-ministrului Viorica Dăncilă.

El a explicat, joi, la Palatul Victoria, în cadrul unei conferinţe de presă, că prin ordonanţa de urgenţă aprobată de Guvern "se creează cadrul general care va permite Ministerului de Finanţe, prin ANAF, să extragă din sistemul energetic toate activele eficiente (...) şi a le da ulterior în concesiune printr-o procedură care va fi stabilită".

"Actul aprobat astăzi de Guvernul României are rolul de a asana sistemul energetic românesc, respectiv de a separa partea eficientă de partea care până acum nu a produs decât găuri şi datorii în sistem, de a îmbunătăţi şi de a creşte eficienţa sistemului. În esenţă, prin darea în plată, activele profitabile ale sistemului vor fi extrase, reorganizate şi constituite în nişte entităţi care vor putea funcţiona strict pe termenii de eficienţă, fără a mai crea datorii în sistemul energetic. Acest lucru le va permite şi obţinerea de fonduri în diferite modalităţi, fie fonduri europene, fie împrumuturi directe care să le permită modernizarea şi eficientizarea", a afirmat Ciocănelea.

Consilierul premierului a explicat că "toate aceste eficientizări, toate aceste modernizări se fac şi se vor face numai în strict dialog (...) cu Comisia Europeană, toate având şi avizul Consiliului Concurenţei".

Întrebat care este procedura care va fi urmată, Ciocănelea a precizat: "Prin această ordonanţă de urgenţă se creează cadrul general care va permite Ministerului de Finanţe, prin ANAF, să extragă din sistemul energetic toate activele eficiente, cele care efectiv produc energie fără a genera pierderi, a le da pe urmă în concesiune printr-o procedură care va fi stabilită ulterior, în aşa fel încât la sfârşitul întregului proces să avem nişte companii şi nişte active energetice care, efectiv, vor fi importante pentru sistemul energetic naţional, atât din punct de vedere tehnic, respectiv susţinerea sistemului energetic naţional permanent, indiferent de anotimp, dar şi prin modul în care nu vor mai crea pierderi întregii economii şi, mai mult decât atât, necreând pierderi vor permite retehnologizarea şi modernizarea lor şi aici mă refere inclusiv la partea de ecologizare a întregului sistem".

Citește și
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

Fiind întrebat dacă sub incidenţa prevederilor actului normativ vor intra entităţi energetice precum Complexul Energetic Hunedoara sau ELCEN, oficialul guvernamental a spus: "Da, sunt nişte active importante aici pe care nu vrem să le pierdem din vedere şi pe care vrem să le vedem funcţionând şi să contribuie în continuare la siguranţa sistemului energetic naţional".

Ciocănelea a precizat că nu poate menţiona un total al datoriilor la zi, având în vedere că sunt mai multe tipuri de datorii, iar gestionarea lor ţine de Ministerul de Finanţe şi de ANAF.

"Provin şi din datorii şi din penalităţi şi din împrumuturi luate, (...) discutăm de câteva miliarde, în orice caz ", a completat el.

Ciocănelea a făcut o serie de precizări şi cu privire la avizul din partea Consiliului Economic şi Social pentru actul normativ, întrebat în acest sens.

"A fost înaintat către CES, este depus cu număr de înregistrare cu toate formalităţile îndeplinite, înţelegerea mea este că a fost discutat în comisii. Mâine se va întruni din nou CES-ul în plen şi va decide asupra lui, oricum el nu va fi publicat, din ce ştiu eu, până nu va exista şi avizul CES", a afirmat el.

Consilierul premierului a precizat că se estimează că întreg procesul va cel puţin câteva luni.

"Noi estimăm că prima parte, dar aici poate mai bine vă vor răspunde colegii mei de la Ministerul de Finanţe şi ANAF, este partea de preluare, care nu va fi relativ uşoară, deci va fi o perioadă de câteva luni şi în baza lor urmează partea a doua, mai concretă, de concesionare, deci este de câteva luni bune, 6 luni, poate 9 luni, dar important este că s-a început şi, ce mai vreau să reţineţi, este că s-a început în această perioadă şi puteţi să o consideraţi şi ca pe o pregătire pentru sezonul rece", a afirmat Ciocănelea.

Formal, actul normativ iniţiat de Ministerul Energiei a fost aprobat de Guvern sub titlul: "Ordonanţă de urgenţă privind reglementarea unor măsuri financiar-fiscale necesare pentru siguranţa alimentării cu energie electrică, precum şi pentru stabilirea unor măsuri referitoare la obligaţiile de plată aferente împrumuturilor din venituri de privatizare şi a împrumuturilor contractate de statul român de la instituţii de credit şi subîmprumutate operatorilor economici".

 

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Nicolae Ciucă, despre un posibil „divorț” înainte de alegeri: „Eu cred că ar fi o greşeală să se rupă coaliţia”
Nicolae Ciucă, despre un posibil „divorț” înainte de alegeri: „Eu cred că ar fi o greşeală să se rupă coaliţia”

O rupere a coaliției PSD-PNL ar fi o greșeală, crede președintele liberal Nicolae Ciucă în contextul alegerilor care se apropie, și ar determina o guvernare care să nu mai fie stabilă.

Mircea Geoană i-a dat replica lui Marcel Ciolacu. „Suntem într-o altă etapă”
Mircea Geoană i-a dat replica lui Marcel Ciolacu. „Suntem într-o altă etapă”

Mircea Geoană crede că sondajele de opinie arată „nevoia de o schimbare mai profundă în România". Secretarul general adjunct al NATO a ținut astfel să-i dea replica premierului Marcel Ciolacu, după o declarație a acestuia.

Geoană: „Sunt tot mai aproape de o decizie cu privire la revenirea mea în politica românească”
Geoană: „Sunt tot mai aproape de o decizie cu privire la revenirea mea în politica românească”

Secretarul general adjunct al NATO, Mircea Geoană, a declarat, duminică, la Botoşani, că este "tot mai aproape de a lua o decizie" cu privire la revenirea sa în politica românească şi la o eventuală candidatură la Preşedinţia României.

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.