Barna, despre incidentele CFR: ”Când am fost student, am stat 7-8 ore pe Valea Oltului”

Dan Barna
Agerpres

Vicepremierul Dan Barna a declarat vineri că subiectul referitor la directorul de la CFR Călători este închis.

În opinia sa, nu este prima dată, nici ultima când, din cauza accidentelor sau fenomenelor meteorologice extraordinare, se blochează traficul feroviar.

"Sunt convins că aţi văzut şi declaraţia colegului meu, ministrul Transporturilor, Cătălin Drulă. Din punctul nostru de vedere, subiectul e încheiat. A fost o formulare nefericită, într-adevăr, în prima fază a acestei situaţii. Directorul respectiv a fost în toată această perioadă, de la blocarea circulaţiei datorită unei furtuni foarte puternice - nu a fost un eveniment frecvent - a fost acolo, la punctul de coordonare a traficului feroviar de la Ministerul Transporturilor, şi a încercat să asigure deblocarea cât mai repede. Despre detaliile tehnice înţeleg că a răspuns colegul meu, ministrul Transporturilor, şi nu am ce date suplimentare să dau", a afirmat Dan Barna, potrivit Agerpres, întrebat în legătură cu declaraţiile directorului CFR, Ovidiu Vizante, despre trenul blocat în care s-au aflat copii, în noaptea de miercuri spre joi.

El a explicat că din cauza furtunii care a avut loc în zona Capitalei s-a blocat traficul feroviar şi deblocarea a presupus eforturi uriaşe.

"Să nu dăm informaţii greşite, că nu ajută pe nimeni o isterie falsă. Ce s-a întâmplat în seara anterioară a fost că, în urma furtunii pe care am trăit-o cu toţii în Bucureşti, s-a blocat traficul feroviar în întreaga zonă a Bucureştiului. Deblocarea a presupus eforturi serioase pentru îndepărtarea copacilor de pe calea ferată, pentru repararea defecţiunilor la macaz, care au fost generate de furtună. Toate acestea au durat. Eu am siguranţa că au fost mai mulţi copaci pe acea cale ferată. Au fost elemente la care CFR a răspuns", a adăugat Barna.

Citește și
Catalin Drula
Ministrul Drulă, după ce 30 de copii au rămas în câmp cu trenul: ”E posibil să se mai întâmple”
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

Vicepremierul a menţionat că este nevoie de un management al situaţiilor de criză.

"Trebuie să evaluăm oamenii, inclusiv directorul de la CFR, în funcţie de activităţile pe care le fac şi nu neapărat de o declaraţie. Ceea ce este însă foarte clar: nu este prima dată, nici ultima când, datorită accidentelor sau fenomenelor meteorologice extraordinare, se întâmplă astfel de evenimente. Ceea ce este important, învăţământul principal pe care îl tragem şi un obiectiv pe care îl are directorul de la CFR Călători şi, de fapt, şi ceilalţi directori de la CFR, este un plan de management de reacţie în situaţii de criză. Până acum, de 30 de ani, de 50 de ani, se pare că nu a existat. De trei luni de zile, acest om a încercat să facă schimbări semnificative la CFR Călători şi mă aştept şi sunt convins că se va întâmpla acest lucru în perioada următoare, să avem un sistem de reacţie la situaţiile de criză - pentru că a fost o situaţie de criză - prin care, în situaţia în care un tren este blocat mai mult de o jumătate de oră, două ore, trei ore, cinci ore, să fie prevăzute persoanele care trebuie să intervină", a subliniat Barna.

Întrebat de ce nu s-a trimis un autocar pentru a ajuta călătorii din tren, Barna a spus:

"E foarte frumos să spunem: să se trimită un autocar. Dacă eşti pe câmp, unde nu e drum, la 2 noaptea, nu poţi să trimiţi 30 de autocare să vină transportate cu elicoptere ca să ia 1.000 de oameni. Asta este realitatea factuală".

"Necesitatea unui sistem de reacţie, un sistem de management al crizei este învăţământul principal pe care îl tragem de aici. Nu este prima dată când un tren se blochează datorită accidentului. Cu toţii, cei care am călătorit cu trenul, am stat în tren când s-a blocat o oră, două, trei, cinci. Când am fost student, cred că am stat undeva la 7-8 ore pe Valea Oltului. Accidentele sunt inevitabile. Ce putem să facem: este să ne asigurăm că în situaţia apariţiei lor avem un mecanism de reacţie. Nu exista până la momentul acesta, e unul dintre obiectivele pe care o să-l aibă CFR în perioada următoare", a adăugat vicepremierul.

Întrebat în legătură cu faptul că mai mulţi copii au stat fără apă şi alimente aproape 26 de ore, Barna a spus:

"Îmi pare rău de experienţa pe care au avut-o călătorii şi de situaţia într-adevăr foarte neplăcută pe care au experimentat-o toţi cei din acel tren, şi tinerii şi cei mai puţin tineri. Trenul a ajuns în cele din urmă la destinaţie. Nu e nimic de lăudat sau de apreciat în ceea ce s-a întâmplat. Da, a fost o zi neagră pentru calea ferată, îmi pare rău pentru oamenii care au suferit de aceste lucruri, însă situaţia se poate repeta, aceasta este realitatea. Soluţia este un management de criză astfel încât să se poată interveni rapid".

El a mai spus că a avut o discuţie şi cu premierul şi subiectul este închis.

"Am avut o discuţie cu premierul, nu este nicio problemă, subiectul este închis", a mai afirmat Barna.

Directorul CFR Călători, Ovidiu Vizante, a declarat joi dimineaţă la Antena 3, după ce un tren în care se aflau copii ce se întorceau din tabără de la mare a aşteptat timp de opt ore o locomotivă pentru a-l tracta, că nu el ar trebui întrebat despre această situaţie.

Vizante a revenit ulterior cu precizări şi a spus că "a fost un moment de lipsă de concentrare" din partea sa, pe fondul oboselii acumulate în timpul nopţii precedente.

Premierul Florin Cîţu a declarat, joi, că este anormal ca în asemenea situaţii "un şef de la CFR Călători sau un director să spună că soluţia vine din altă parte".

El a subliniat că, în cazul în care călătorii au suferit de pe urma modului în care sunt administrate situaţiile de criză, ar trebui să răspundă "cei care se ocupă de acest lucru (...), ministerul de resort".

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Drulă nu-l demite pe directorul CFR: ”Echipa mea funcţionează pe bază de profesionalism”
Drulă nu-l demite pe directorul CFR: ”Echipa mea funcţionează pe bază de profesionalism”

Întrebat dacă-l va demite pe directorul CFR Călători, după recentele incidente de pe calea ferată, ministrul Transporturilor, Cătălin Drulă, a declarat vineri că judecă activitatea celor din subordine după ”profesionalism şi eficienţă”.

Ministrul Drulă, după ce 30 de copii au rămas în câmp cu trenul: ”E posibil să se mai întâmple”
Ministrul Drulă, după ce 30 de copii au rămas în câmp cu trenul: ”E posibil să se mai întâmple”

Ministrul Transporturilor Cătălin Drulă a încercat să prezinte explicații, vineri, după întârzierile uriașe care s-au înregistrat pe calea ferată în ultimele zile.

CFR i-a așteptat cu apă și sendvișuri în Gara de Nord pe călătorii care au stat 9 ore în câmp. Haos pe căile ferate
CFR i-a așteptat cu apă și sendvișuri în Gara de Nord pe călătorii care au stat 9 ore în câmp. Haos pe căile ferate

Un grav accident feroviar, produs miercuri noapte în stația Fetești, a creat haos pe calea ferată spre mare. Un tren de marfă privat, condus de un mecanic băut, care ar fi adormit, a intrat într-o altă garnitură oprită.

După ce a pus un jurnalist să găsească soluții pentru oamenii rămași cu trenul în câmp, directorul CFR revine cu explicații
După ce a pus un jurnalist să găsească soluții pentru oamenii rămași cu trenul în câmp, directorul CFR revine cu explicații

Directorul CFR Călători, Ovidiu Vizante, a revenit cu explicații, joi la amiază, după ce dimineața a avut o reacție care a stârnit revoltă în spațiul public.

Dezastru în trenurile CFR. Oamenii călătoresc în condiții inumane, fără aer condiționat și în mizerie
Dezastru în trenurile CFR. Oamenii călătoresc în condiții inumane, fără aer condiționat și în mizerie

De când a venit arșița, călătoriile cu trenurile fără aer condiționat au devenit un chin. În multe rânduri, oamenii au reclamat căldura insuportabilă din vagoane și mizeria de la grupurile sanitare.

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.