Aurescu, discuție cu secretarul de stat Antony Blinken despre motivul refuzului vizelor românilor pentru SUA

×
Codul embed a fost copiat

România poate conta pe Statele Unite, spune secretarul american de stat, Anthony Blinken, care l-a primit luni seara, la Washington, pe Bogdan Aurescu, ministrul român de Externe.

Una dintre mizele discuției despre vize a fost detalierea motivelor pentru care sunt refuzate cererile de viză ale cetățenilor români. Odată clarificate aceste motive, România ar urma să lanseze o campanie de informare, astfel încât să nu mai solicite vize cei care nu îndeplinesc condiţiile.O rată de refuz de maximum 3% este singura cerință pe care o mai are de îndeplinit România. În 2020, rata de refuz a fost de peste 10%.

Secretarul de stat Antony Blinken: "Îmi face o deosebită plăcere să-l am oaspete pe ministrul Aurescu aici. SUA și România sunt aliați și parteneri loiali în NATO. Avem un parteneriat strategic. Chiar recent am încheiat un acord pentru dezvoltarea unui mic reactor nuclear modular în România. Este o tehnologie revoluționară și suntem recunoscători pentru această șansă".

Ministrul Bogdan Aurescu: "Mulțumesc foarte mult, domnule secretar de stat, dragă Tony. Îmi face mare plăcere să mă întorc la Washington pentru o rundă substanțială de consultări.
Aș menționa obiectivul foarte important pentru români: accesul Românei în programul Visa Waiver, sper să putem stabili pași concreți prin care să progresăm pe această tema. Dragă Tony, SUA pot conta pe România drept unul dintre cei mai statornici aliați și parteneri în Europa".

 

Citește și
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro
Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Nicolae Ciucă, despre un posibil „divorț” înainte de alegeri: „Eu cred că ar fi o greşeală să se rupă coaliţia”
Nicolae Ciucă, despre un posibil „divorț” înainte de alegeri: „Eu cred că ar fi o greşeală să se rupă coaliţia”

O rupere a coaliției PSD-PNL ar fi o greșeală, crede președintele liberal Nicolae Ciucă în contextul alegerilor care se apropie, și ar determina o guvernare care să nu mai fie stabilă.

Mircea Geoană i-a dat replica lui Marcel Ciolacu. „Suntem într-o altă etapă”
Mircea Geoană i-a dat replica lui Marcel Ciolacu. „Suntem într-o altă etapă”

Mircea Geoană crede că sondajele de opinie arată „nevoia de o schimbare mai profundă în România". Secretarul general adjunct al NATO a ținut astfel să-i dea replica premierului Marcel Ciolacu, după o declarație a acestuia.

Geoană: „Sunt tot mai aproape de o decizie cu privire la revenirea mea în politica românească”
Geoană: „Sunt tot mai aproape de o decizie cu privire la revenirea mea în politica românească”

Secretarul general adjunct al NATO, Mircea Geoană, a declarat, duminică, la Botoşani, că este "tot mai aproape de a lua o decizie" cu privire la revenirea sa în politica românească şi la o eventuală candidatură la Preşedinţia României.

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.