„Pentru ruși, succesul echivalează cu uciderea civililor”. Atacurile asupra zonelor rezidenţiale s-au înteţit

×
Codul embed a fost copiat

Kievul trece prin momente foarte primejdioase, după ce rușii nu contenesc să bombardeze zone rezidențiale. Atacurile din ultimele 24 de ore au lăsat în urmă zeci de morți în principalele orașe ucrainene.

În timp ce continuă luptele înverșunate, delegațiile rusă și ucraineană și-au reluat marți discuțiile. Mai mulți oficiali au vorbit de noi progrese, fără însă a da detalii.

Pe de altă parte, secretarul general al NATO anunțat că Alianța va continua să-și consolideze flancul estic și va spori mobilizarea navală și aeriană, precum și desfășurarea sistemelor antirachetă.

Președintele american Joe Biden ar urma să vină în Europa săptămâna viitoare, pentru o reuniune NATO la Bruxelles, dar este probabil să ajungă și în alte capitale europene.

Harkovul, al doilea oraș ucrainean ca mărime și centru major de rezistență, a fost bombardat crâncen în cursul nopții. Surse de la fața locului spun că rușii au folosit muniție cu fragmentare, interzisă de legislația internațională.

Citește și
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

 

În timp ce serviciile de intervenţie îi salvau pe locatarii din blocurile lovite, ruşii au reluat bombardamentele în aceeaşi zonă.

 

La ora 5 dimineaţa, cum deja a devenit o rutină a ofensivei ruse, 5 salve consecutive de obuze au lovit în plin un bloc de locuinţe cu 15 etaje în vestul Kievului.

 

Un incendiu puternic a izbucnit imediat, spre disperarea localnicilor prinşi în apartamente.

Volodimir Trofimov, localnic: „A fost un zgomot teribil. Au început sirenele. A urmat încă un bubuit. Am văzut de la geam cum racheta a lovit clădirea. Toate geamurile au fost spulberate.”

Pompier: „E foarte dificil, ieri am avut un incendiu similar, astăzi altul. Mor oameni. Mor copii. Nici n-au apucat să-şi trăiască vieţile şi deja au văzut tot ce poate fi mai rău.”

Un alt proiectil a distrus intrarea şi spaţiile administrative ale unei stații de metrou, situată nu departe de centrul capitalei.

Din cauza acestor bombardamente repetate, primarul Kievului, Vitali Klitschko, a anunțat instituirea unei noi interdicții de circulație în oraș, din această seară până joi la ora 7:00. Se poate ieși pe stradă doar pentru a coborî în adăposturi.

Vitali Klitschko, primarul Kievului: „Așa arată războiul rușilor împotriva civililor: clădiri distruse, infrastructură distrusă, un autobuz tocmai a fost lovit de rachete. Mor oameni. Acesta este războiul pe care l-a început Rusia. Aşa arată orașul Kiev. Multe orașe din Ucraina au fost distruse, au fost luate vieţi. Acesta e adevărul.”

 

Atacurile ruseşti asupra zonelor rezidenţiale s-au înteţit.

Localnic: „M-a trezit o explozie uriaşă, toate obiectele din cameră au ajuns pe podea. Ferestrele, televizorul... tot. Televizorul fusese aruncat în peretele din faţa ferestrei. M-am târât dintre dărâmături şi am văzut că şi vecinii mei erau în viaţă. Au ieşit pe fereastra mea, pentru că nu mai aveau pe unde.”

Responsabilii ucraineni spun că atacurile aeriene ale ruşilor ţintesc intenţionat zone rezidențiale.

Leonid Matykhin, purtătorul de cuvânt al Ministerului ucrainean al Apărării: „Ruşii susţin că ofensiva lor înregistrează succese. Din punctul lor de vedere, succesul echivalează cu uciderea civililor.”

Alex Goncharenko, parlamentar ucrainean: „Putin nu poate câştiga împotriva armatei noastre. Armata noastră deţine controlul la sol, aşa că el a început să se lupte cu oameni neînarmaţi, cu femei însărcinate, cum a fost la Mariupol, cu copii, cu civili care vor să plece de aici. Ăsta e un genocid în secolul XXI, în mijlocul Europei. "

În sudul Ucrainei, orașul Nikolaev - care păzește drumul spre Odesa - s-a transformat într-o adevărată fortăreață. Toată populația a dat o mână de ajutor. Mulți localnici au pierdut deja rude în luptele de până acum cu rușii.

Svetlana Gryshchenko, localnică: „Pe 26 februarie, băiatul meu a fost ucis în regiunea Doneţk. Se dusese la centrul de comandă al armatei. Era soldat, abia împlinise 24 de ani.”

Iulia Peruvnina: „(Soţul meu) îi aducea pe copii de la Herson spre Nikolaev, prin zona ocupată. Când era la 13 kilometri de Nikolaev, ocupanţii au tras asupra maşinii şi l-au ucis. Copiii au fost răniţi.”

Oficialii americani spun că rușii s-au împotmolit în nordul Ucrainei şi avansează foarte încet în sud. Ar fi pierdut 150 de oameni, inclusiv un general, al patrulea, doar în ultimă tentativă de a prelua controlul în oraşul port Mariupol.

Într-un mesaj video, preşedintele Zelenski le-a cerut soldaţilor ruşi să se predea.

Volodimir Zelenski, președintele Ucrainei: „În numele poporului ucrainean, vă dau o şansă să supravieţuiţi. Dacă vă predaţi forţelor noastre, vă vom trata aşa cum trebuie să fie trataţi nişte oameni. Decent, într-un fel în care nu aţi fost trataţi nici în armata voastră şi într-un fel în care armata voastră nu o tratează pe a noastră. Alegeţi!”

E inevitabil să dea socoteală toţi cei responsabili de crimele de război ale Rusiei.

Jens Stoltenberg, secretarul general al NATO: „Invazia rusă din Ucraina a creat o nouă realitate de securitate în Europa. De aceea, trebuie să regândim capacitățile militare ale NATO. La sol, asta ar putea presupune substanțial mai multe forțe în țările de pe flancul estic, plasate în alertă maximă. Luăm în calcul și creșterea semnificativă a desfășurării navale și aeriene, consolidarea sistemului integrat de apărare antirachetă, precum și organizarea mai multor exerciții comune.”

 

 

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Polițistul german rănit de un islamist în atacul cu cuțitul din Mannheim a murit. Avea doar 29 de ani
Polițistul german rănit de un islamist în atacul cu cuțitul din Mannheim a murit. Avea doar 29 de ani

Autorităţile germane au anunţat duminică decesul, în urma rănilor suferite, a unui poliţist înjunghiat vineri în cap în timpul unui atac care a vizat o reuniune anti-islam la Mannheim, un ministru denunţând "terorismul islamist", relatează AFP.

Două avioane de mici dimensiuni s-au ciocnit în aer, în Portugalia. Unul dintre piloți a murit | VIDEO
Două avioane de mici dimensiuni s-au ciocnit în aer, în Portugalia. Unul dintre piloți a murit | VIDEO

Două avioane de mici dimensiuni s-au ciocnit duminică după-amiază, în timpul unui show aviatic la aeroportul din Beja, în sudul Portugaliei.

Primele distrugeri provocate de armele occidentale în Rusia. Kievul a lansat un atac masiv în țara lui Putin
Primele distrugeri provocate de armele occidentale în Rusia. Kievul a lansat un atac masiv în țara lui Putin

Ucraina a atacat, duminică dimineață, mai multe ținte din interiorul Rusiei, cu rachete HIMARS, de fabricație americană.

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.