Veneția verde: Un protest neobișnuit organizat de activiștii italieni, adresat inacțiunii climatice la COP28

venetia
Twitter

Activişti de mediu italieni au folosit un colorant pentru a înverzi apa din Marele Canal din Veneţia, sâmbătă, în semn de protest faţă de ceea ce ei consideră a fi o lipsă de progres la summitul COP28 privind clima, din Dubai, relatează Reuters.

Protestatarii din grupul Extinction Rebellion, care au atârnat de podul Rialto, deasupra canalului, cu ajutorul unor frânghii de căţărare, au afişat şi un banner pe care scria: "COP28: În timp ce guvernul vorbeşte, noi atârnăm de un fir de aţă".

Porţiuni mici de râuri şi canale din oraşele italiene, de la Po din Torino, în nord, până la Tibrul din Roma, în sud, au fost, de asemenea, înverzite în cadrul unor proteste similare.

"În câteva ore, aceste ape vor redeveni ceea ce erau înainte", a precizat Extinction Rebellion. "Între timp, în timp ce guvernele vorbesc, noi socotim pagubele şi victimele provocate de inundaţiile şi incendiile constante", a adăugat grupul într-un comunicat.

Grupul a precizat că efectul vizual a fost creat de un colorant fluorescent, inofensiv şi folosit în industrie pentru a depista obiecte în apă.

Citește și
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

Cu toate acestea, primarul Veneţiei, Luigi Brugnaro, a denunţat ceea ce a numit "eco-vandali" şi a cerut autorităţilor italiene să îi pedepsească.

Traficul de ambarcaţiuni pe Marele Canal a fost oprit sâmbătă, în timpul protestului, iar apa canalului şi coloanele recent restaurate de pe Podul Rialto au trebuit să fie verificate din motive de siguranţă, a declarat primarul.

"Veneţia este un oraş fragil, un oraş care trebuie iubit şi respectat! Ajunge!", a adăugat el.

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Polițistul german rănit de un islamist în atacul cu cuțitul din Mannheim a murit. Avea doar 29 de ani
Polițistul german rănit de un islamist în atacul cu cuțitul din Mannheim a murit. Avea doar 29 de ani

Autorităţile germane au anunţat duminică decesul, în urma rănilor suferite, a unui poliţist înjunghiat vineri în cap în timpul unui atac care a vizat o reuniune anti-islam la Mannheim, un ministru denunţând "terorismul islamist", relatează AFP.

Două avioane de mici dimensiuni s-au ciocnit în aer, în Portugalia. Unul dintre piloți a murit | VIDEO
Două avioane de mici dimensiuni s-au ciocnit în aer, în Portugalia. Unul dintre piloți a murit | VIDEO

Două avioane de mici dimensiuni s-au ciocnit duminică după-amiază, în timpul unui show aviatic la aeroportul din Beja, în sudul Portugaliei.

Primele distrugeri provocate de armele occidentale în Rusia. Kievul a lansat un atac masiv în țara lui Putin
Primele distrugeri provocate de armele occidentale în Rusia. Kievul a lansat un atac masiv în țara lui Putin

Ucraina a atacat, duminică dimineață, mai multe ținte din interiorul Rusiei, cu rachete HIMARS, de fabricație americană.

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.