Veneția rămâne sub amenințarea apelor. Pagubele sunt de ordinul a sute de mil. €

×
Codul embed a fost copiat

Veneţia rămâne sub ameninţarea apelor. Şcolile au fost închise, la fel şi Palatul Dogilor, iar accesul în Piaţa San Marco a fost oprit.

Pagubele sunt de ordinul a sute de milioane de euro, iar un înalt cleric a declarat că Basilica San Marco a suferit daune "ireparabile".

Michelle Clifford, corespondent Sky News: „Ploaia torenţială şi vântul puternic nu erau tocmai lucrurile la care se aşteptau locuitorii Veneţiei, iar nivelul apei a crescut treptat de dimineaţă până în jurul prânzului, ajungând să măsoare peste 1.4 - 1.5 metri, cât a fost prezis iniţial. Nu este la fel de grav ca marţi, atunci când apa a măsurat 1.8 metri înălţime, dar cu toate acestea terasele de aici din piaţa San Marco sunt acum complet inundate pentru a doua oară într-o săptămână.”

Înainte ca apa să crească din nou până la un nivel alarmant, primarul metropolei a luat măsuri radicale.

Citește și
Momentul în care judecătoarea Ancuţa Popoviciu îl strigă pe Sebastian, ucis la 2 Mai de Vlad Pascu: „A decedat o victimă? Vă rog să nu vorbiți” | AUDIO

Luigi Brugnaro, primarul Veneţiei: „Sunt nevoit să închid Piaţa San Marco, am dat ordine în acest sens poliţiei şi carabinierilor.”

Basilica San Marco, una dintre cele mai vizitate obiective turistice din zonă, a fost şi ea serios afectată de inundaţii. Timp de 3 zile cripta s-a aflat complet sub apă. Abia vineri echipele de intervenţe au reuşit să o pompeze afară şi au flancat cripta cu saci de nisip, pentru a preveni un nou dezastru. Afectat este şi exteriorul clădirii de patrimomiu. Coloanele vechi de secole au fost grav avariate din cauza inundaţiilor, iar arhiepiscopul Veneţiei susţine că structură de rezistenţă ar putea ceda pe viitor.

Matteo Salvini, liderul partidului Liga Nordului: „Patriarhul cere să se grăbească implementarea proiectului Moise, care este finalizat 93 la sută, dar trebuie să intre în funcțiune. Însă proiectul Moise nu protejează Piața San Marco. Am discutat cu primarul Veneţiei și cu Patriarhul pentru că există un proiect rapid care se poate pune în aplicare în câteva luni pentru a proteja Piața.”

La rândul său, premierul Giuseppe Conte a promis să aleagă rapid un comisar pentru finalizarea proiectului "Moise", uriaşa structură de inginerie menită să protejeze oraşul de fenomenul ''aqua alta''. Veneţia este afectată frecvent de fenomenul mareelor înalte. Oraşul construit pe piloni şi pe sute de insule legate între ele s-a scufundat în jur de 28 de centimetri în ultimul secol.

De la începutul săptămânii, mai ales după maximul istoric de marţi, apa a inundat biserici, magazine şi restaurante, muzee şi hoteluri.

Primarul Veneţiei a anunţat deschiderea unui cont bancar pentru toţi cei care, din Italia şi străinătate, vor să contribuie la repararare edificiilor afectate. Joi seara guvernul premierului Giuseppe Conte a aprobat instaurarea stării de urgenţă la Veneţia şi deblocarea unui fond de 20 de milioane de euro pentru cele mai urgente intervenţii.

Vineri, apele au acoperit 70% din suprafaţă, punându-i la grea încercare pe localnici, nevoiţi să înceapă o nouă operaţiune de curăţare. În plus, în acest weekend sunt prognozate noi episoade de maree.

Articol recomandat de sport.ro
Sportivul care și-a ucis iubita, prima apariție după ce a fost eliberat! Cum arată Oscar Pistorius după 9 ani de închisoare
Sportivul care și-a ucis iubita, prima apariție după ce a fost eliberat! Cum arată Oscar Pistorius după 9 ani de închisoare
Citește și...
Veneţia, inundată în proporție de 70%. A fost decretată stare de urgenţă
Veneţia, inundată în proporție de 70%. A fost decretată stare de urgenţă

Oraşul Veneţia a fost inundat vineri în urma unei noi creşteri a nivelului apelor, la doar câteva zile după ce aşezarea-lagună a fost afectată de cel mai grav episod de inundaţii din ultimii peste 50 de ani.

Recomandări
Cum a întâmpinat-o Ion Iliescu pe prima procuroare care cercetează Mineriada din 1990. Riscă închisoare pe viață
Cum a întâmpinat-o Ion Iliescu pe prima procuroare care cercetează Mineriada din 1990. Riscă închisoare pe viață

Fostul președinte Ion Iliescu este oficial suspect în dosarul Mineriadei din 13-15 iunie '90 pentru infracțiuni contra umanității.  

Ciolacu, despre surparea din Slănic: „Ce vreți să fac? Să știu unde s-au făcut drumurile peste mine?”. Reacția Salrom
Ciolacu, despre surparea din Slănic: „Ce vreți să fac? Să știu unde s-au făcut drumurile peste mine?”. Reacția Salrom

La Slănic, în Prahova, craterul din centrul orașului s-a adâncit cu 20 de centimetri și nimeni nu poate spune dacă surparea se va opri.

Piața imobiliară începe să își revină, dar vânzătorii nu mai negociază atât de mult. Unii caută și un an locuința perfectă
Piața imobiliară începe să își revină, dar vânzătorii nu mai negociază atât de mult. Unii caută și un an locuința perfectă

După o perioadă în care mulți au amânat achizițiile mari cum ar fi cumpărarea unei locuințe noi, cererea pe piața imobiliară începe să își revină.