Vacanţa în Marea Britanie va fi mai scumpă după Brexit. Pentru ce veți plăti mai mulți bani

×
Codul embed a fost copiat

Vacanţa în Marea Britanie va fi mai scumpă după Brexit. Veţi plăti mai mult pentru a vorbi la telefon cu cei din ţară, iar când veţi folosi cardul este posibil să plătiţi taxe suplimentare.

Mai puteţi trece graniţa cu buletinul doar până la sfârşitul lunii septembrie. După această dată aveţi nevoie de paşaport. Neschimbate vor rămâne doar tarifele la hoteluri, susţin operatorii de turism.

Odată cu intrarea în 2021, a devenit oficial divorţul Marii Britanii de Uniunea Europeană. Ceea ce înseamnă că nu se mai aplică regulile Uniunii. Turiştii români pot sta cel mult șase luni fără viză de intrare.

Ionuţ Matei, consilier pentru rezidenţă în UK: „În aceste şase luni de zile ca şi turist, nu ai voie să lucrezi, nu ai voie să studiezi şi nu ai voie să accesezi beneficiile locale. Atenţie, buletinul se mai poate folosi până la finalul lui septembrie anul acesta”.

După această dată, aveţi nevoie de paşaport. Dacă folosiţi cardul, verificaţi comisioanele, pentru ca tranzacţiile nu mai sunt acoperite de normele Uniunii Europene care limitează taxele interbancare. Aveţi grijă şi când vorbiţi la telefon. Operatorii din România nu vor mai fi obligaţi să ofere roaming la tarife naţionale.

Citește și
Brexit
Marea Britanie a ieșit oficial din UE la miezul nopții. Noi condiţii de călătorie, studii, muncă de la 1 ianuarie
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

Doi dintre cei mai mari furnizori de telefonie din ţară au anunţat că păstrează actualele tarife, până la sfârşitul lui iunie. După această dată, intra costurile pentru apelurile internaţionale.

Eduard Lovin, vicepreşedinte ANCOM: „Le recomandăm tuturor utilizatorilor români care vor călători în Marea Britanie să verifice în prealabil la furnizorul lor tarifele comerciale de roaming aplicabile”.

Operatorii din turism anunţă că tarifele la sejururi, în Marea Britanie, rămân la nivelul anului trecut. Cardul european de sănătate rămâne valabil, dar este recomandată o asigurare suplimentară.

Cosmin Vasile, operator de turism: „Pentru o excursie de o săptămână, tarifele sunt undeva la 44 de lei pentru o asigurare de sănătate, iar pentru două săptămâni sunt 55 de lei. Pot fi folosite la centrele medicale din Marea Britanie, chiar şi la cele private”.

Rămân neschimbate condiţiile în cazul în care vreţi să închiriaţi o maşină. Şi dacă staţi mai puţin de șase luni, nu sunteţi obligaţi, ca turişti, să prezentaţi la intrarea în ţară dovada că aveţi rezervată deja cazarea sau că dispuneţi de o anumită sumă de bani. Iar în unele punctele de trecere a frontierei, în Marea Britanie vor reapărea magazinele duty free, acolo unde anumte bunuri pot fi vândute fără taxe vamale.

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Regatul Unit s-ar putea rupe după Brexit. Scoţia şi Irlanda de Nord vor înapoi în UE
Regatul Unit s-ar putea rupe după Brexit. Scoţia şi Irlanda de Nord vor înapoi în UE

Brexitul a produs nemulțumiri în Scoția și în Irlanda de Nord, care s-ar putea rupe de Marea Britanie pentru a reveni în UE, scrie CNN.

Marea Britanie a ieșit oficial din UE la miezul nopții. Noi condiţii de călătorie, studii, muncă de la 1 ianuarie
Marea Britanie a ieșit oficial din UE la miezul nopții. Noi condiţii de călătorie, studii, muncă de la 1 ianuarie

Regatul Unit al Marii Britanii şi Irlandei de Nord a ieşit definitiv din Uniunea Europeană după încheierea perioadei de tranziţie de 11 luni, joi la miezul nopţii la Bruxelles, 23:00 la Londra.

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.