Un tribunal a ordonat ca fostul ministru de Interne polonez aflat în greva foamei în închisoare să fie hrănit forţat

Mariusz Kaminski
IMAGO

Un tribunal polonez a ordonat ca un fost ministru aflat în greva foamei în închisoare să fie hrănit forţat, a declarat miercuri preşedintele Andrzej Duda.  

Cazul a stârnit emoţii intense pe fondul unui conflict între vechea şi noua administraţie privind statul de drept, relatează Reuters, citată de Agerpres.

Fostul ministru de Interne al Poloniei Mariusz Kaminski şi adjunctul său Maciej Wasik au fost reţinuţi la palatul prezidenţial din Varşovia săptămâna trecută şi trimişi la închisoare după ce au fost condamnaţi pentru abuz de putere.

Cei doi membri ai fostului guvern Lege şi Justiţie (PiS) - al cărui aliat este preşedintele Andrzej Duda - au anunţat că vor intra în greva foamei după ce au fost închişi.

Astfel, instanța poloneză a dispus ca deputatul de opoziție Mariusz Kaminski să fie hrănit forțat, a informat președintele Andrzej Duda, într-o conferință de presă la Forumul Economic Mondial de la Davos

Citește și
oameni fericiti
Cine ar fi crezut: Românii sunt printre cele mai fericite popoare din Europa. Doar o nație ne întrece
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

De asemenea, preşedintele conservator polonez Andrzej Duda a anunţat joia trecută că va lansa o procedură de graţiere celor doi deputaţi membri ai partidului din care provin, formaţiunea Lege şi Justiţie (PiS), care au fost arestaţi marţi seară de poliţie din palatul prezidenţial unde-şi găsiseră refugiu şi au fost imediat încarceraţi pentru executarea unei pedepse de doi ani de închisoare.

Acest caz este cel mai recent din disputa politică ce opune noul guvern al premierului liberal pro-european Donald Tusk şi partidul Lege şi Justiţie (PiS), care în urma alegerilor din octombrie a pierdut puterea pe care o deţinea de opt ani.

Ambele tabere politice se acuză reciproc de încălcarea statului de drept, justiţia şi presa fiind principalele lor teme de confruntare.

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Şeful diplomaţiei franceze: Polonia este din nou în Europa şi există speranţa de a avansa rapid în reformele europene
Şeful diplomaţiei franceze: Polonia este din nou în Europa şi există speranţa de a avansa rapid în reformele europene

Şeful diplomaţiei franceze, Stéphane Séjourné, aflat în vizită la Varşovia, a salutat luni "întoarcerea Poloniei în Europa" şi relansarea cooperării tripartite cu Germania asupra marilor probleme europene, scrie AFP.

Cine ar fi crezut: Românii sunt printre cele mai fericite popoare din Europa. Doar o nație ne întrece
Cine ar fi crezut: Românii sunt printre cele mai fericite popoare din Europa. Doar o nație ne întrece

Românii sunt a doua cea mai fericită nație din Uniunea Europeană, la egalitate cu Finlanda și Polonia, relevă un studiu Eurostat în fruntea căruia se află Austria.  

Și-a cumpărat un BMW din Franța, dar a rămas fără el când a ajuns în Botoșani. Cine i l-a luat. FOTO
Și-a cumpărat un BMW din Franța, dar a rămas fără el când a ajuns în Botoșani. Cine i l-a luat. FOTO

O maşină de lux, care a fost furată din Polonia, a fost descoperită în Punctul de Trecere a Frontierei Stânca, au anunţat, luni, reprezentanţii Serviciului Teritorial al Poliţiei de Frontieră (STPF) Botoşani.

Polonia a devenit punctul fierbinte al UE, după instalarea guvernului Tusk. Proteste uriașe și foști demnitari arestați
Polonia a devenit punctul fierbinte al UE, după instalarea guvernului Tusk. Proteste uriașe și foști demnitari arestați

Zeci de mii de susţinători ai opoziţiei conservatoare s-au adunat, joi seară, în faţa Parlamentului polonez.

Eurostat: Polonia şi România, ţările UE cu cele mai mari creşteri ale preţului locuinţelor la final de 2023
Eurostat: Polonia şi România, ţările UE cu cele mai mari creşteri ale preţului locuinţelor la final de 2023

Preţul locuinţelor în Uniunea Europeană a înregistrat în trimestrul al treilea al anului trecut o creştere de 0,8% comparativ cu trimestrul al doilea, arată datele publicate miercuri de Eurostat.

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.