Un băiețel din Australia, transportat în stare gravă la spital, după ce a înghițit o cantitate semnificativă de droguri

bebelus spital
Shutterstock

Un băiețel din Australia a ingerat o cantitate semnificativă de droguri, în timp ce se afla alături de mama sa într-un apartament, în vizită, scrie Daily Mail.

Nefericitul eveniment a avut loc la data de 6 noiembrie. După ce a înghițit drogurile, copilul a început să vomite și și-a pierdut parțial conștiența, au declarat polițiștii australieni. Băiețelul în vârstă de un an a fost transportat la spital în stare critică.

Potrivit rapoartelor poliţiei locale, pe baza testelor efectuate în spital, în corpul micuțului a fost descoperită o cantitate semnificativă de metamfetamină. Oamenii legii nu iau în calcul varianta că mama i-ar fi administrat în mod voluntar substanţa respectivă.

În acest caz, polițiștii au deschis o anchetă. Oamenii legii vor să afle provenienţa drogurilor, precum şi felul în care au ajuns să fie ingerate de băiețel. Mama copilului ar putea să primească până la şapte ani de închisoare, după ce a fost acuzată de neglijenţă, punând în pericol viaţa fiului său.

 

Citește și
Hercules C-130, avion, ajutoare
Germania a donat României echipamente de terapie intensivă pentru unitățile Covid-19
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro
Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Vaccinarea anti-Covid în UE va începe pe 27 decembrie. Guvernul României a adoptat normele
Vaccinarea anti-Covid în UE va începe pe 27 decembrie. Guvernul României a adoptat normele

Guvernul a aprobat, în baza unei hotărâri, normele privind autorizarea, organizarea şi funcţionarea centrelor de vaccinare împotriva COVID-19.

Germania a donat României echipamente de terapie intensivă pentru unitățile Covid-19
Germania a donat României echipamente de terapie intensivă pentru unitățile Covid-19

O aeronavă C-130 Hercules a Forțelor Aeriene Române aduce astăzi din Germania echipamente de terapie intensivă, destinate unităților medicale din România pentru tratamentul pacienților infectați cu virusul SARS-CoV-2.

Coronavirus România, bilanț 17 decembrie. 5.697 de cazuri noi și 1.297 de pacienți la ATI
Coronavirus România, bilanț 17 decembrie. 5.697 de cazuri noi și 1.297 de pacienți la ATI

Coronavirus România, bilanț 17 decembrie. Până astăzi, 17 decembrie, pe teritoriul României, au fost confirmate 577.446 de cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus (COVID – 19).

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.