Ucraina anunță că au murit mai puțini oameni în accidentul de elicopter decât raportase anterior. Sunt 14 decese

elicopter, Ucraina, Kiev
AFP

Autorităţile ucrainene au revizuit în scădere, la 14, bilanţul morţilor, în urma accidentului de elicopter care s-a prăbuşit miercuri în regiunea Kievului, potrivit unui bilanţ actualizat al Serviciului de stat ucrainean pentru Situaţii de Urgenţă.

Între persoanele decedate este un copil şi ministrul de interne Dmitri Monastîrski

Un bilanţ anterior al autorităţilor de la Kiev consemna 17 morţi, iar unele agenţii internaţionale de presă au comunicat despre 18 morţi, între care patru copii, potrivit EFE.

Nouă persoane dintre cele decedate se aflau la bordul elicopterului. Conform ultimelor informaţii, 25 de răniţi sunt spitalizaţi, între care 11 copii, potrivit AFP.

Aparatul, un Super Puma EC-225 (Airbus Helicopters, ex-Eurocopter), potrivit Serviciului de Stat pentru Situaţii de Urgenţă (SES) de care aparţinea, s-a prăbuşit la ora locală 08:20 în Brovarî, lângă Kiev.

Citește și
Reacții după maneaua cântată la concertul Coldplay. Adrian Despot: „Te invidiez că nu am fost eu în locul tău” / Gelu Duminică: „România în toată splendoarea ei”

"Clădirea care adăpostea grădiniţa a fost afectată, iar incendiul s-a extins ulterior la ferestrele unei clădiri de 14 etaje şi trei maşini", a indicat SES pe Telegram.

Eforturile de salvare au continuat târziu după-amiază la locul accidentului, la aproximativ 26 de kilometri nord-est de capitala Kiev.

Într-o conferinţă de presă susţinută nu departe de locul accidentului, şeful poliţiei din regiunea Kiev, Andrii Nebutov, a declarat că aparent elicopterul "a zburat mult timp la o altitudine joasă", a relatat Ukrainska Pravda.

"Vă rugăm să contactaţi Poliţia Naţională prin 102 sau poliţia locală. Cu siguranţă vom merge acolo unde vă aflaţi şi vom înregistra tot ce aţi văzut. Acest lucru este foarte important pentru o investigaţie amănunţită şi obiectivă", a declarat el, adresându-se tuturor persoanelor care ar fi putut observa zborul elicopterului.

El a adăugat că "este prea devreme pentru a trage concluzii" şi a menţionat că au fost deja iniţiate proceduri penale, iar anchetatori de la Serviciul de Securitate al Ucrainei (SBU), Poliţia Naţională şi Biroul de stat de anchetă efectuează cercetări.

Oficialul a subliniat că se va putea vorbi despre cauzele prăbuşirii elicopterului doar după efectuarea unor expertize pertinente.

Potrivit declaraţiilor făcute de o martoră la postul tv 'Suspilne', peluat de Unian, "elicopterul se rotea în cerc, era cuprins de flăcări" şi a zburat într-o direcţie anume.

"Înţeleg că ales cel mai mic obiectiv, acolo era o clădire cu două etaje, iar aici un imobil cu zece etaje", a povestit femeia.

Potrivit autorităţilor ucrainene, Monastîrski se îndrepta spre un "punct fierbinte" de pe front, se presupune că Harkov, când elicopterul s-a prăbuşit în apropierea unei grădiniţe şi a unei clădiri rezidenţiale din oraşul Brovarî.

Şeful Departamentului Poliţiei Naţionale din Harkov,Volodimir Timoşko, a confirmat, într-un mesaj pe Facebook, că ministrul de interne venea în regiune şi că o întâlnire era programată pentru miercuri.

Nouă persoane se aflau la bordul elicopterului, inclusiv ministrul, primul său adjunct, Ievhen Ienin, şi secretarul de stat în Ministerul de Interne, Iuri Lubkovici.

SBU a declarat că ia în considerare toate variantele, inclusiv o "acţiune distructivă deliberată".

În cursul după-amiezii, şeful Poliţiei Naţionale, Ihor Klimenko, a fost numit ministru interimar de interne printr-o decizie a cabinetului de miniştri, conform agenţiilor ucrainene de presă.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Așteptarea a luat sfârșit pentru fanii tinerei care a făcut senzație în Qatar! S-a pozat topless, iar reacțiile au fost pe măsură
FOTO Așteptarea a luat sfârșit pentru fanii tinerei care a făcut senzație în Qatar! S-a pozat topless, iar reacțiile au fost pe măsură
Citește și...
De ce regele Charles al III-lea are două zile de naștere. Semnficația paradei Trooping the Colour
De ce regele Charles al III-lea are două zile de naștere. Semnficația paradei Trooping the Colour

Regele Charles își sărbătorește ziua de naștere de două ori pe an în calitate de monarh britanic.

 

Lupte de stradă în Argentina, din cauza unor măsuri dure de austeritate. Manifestanții au atacat poliția
Lupte de stradă în Argentina, din cauza unor măsuri dure de austeritate. Manifestanții au atacat poliția

S-au dat lupte de stradă în fața Congresului argentinian, care a aprobat, în camera superioară, un pachet de măsuri dure de austeritate.

Ministrul Apărării dintr-o țară NATO spune că trimiterea avioanelor de luptă în Ucraina e „trădare” și depune plângere penală
Ministrul Apărării dintr-o țară NATO spune că trimiterea avioanelor de luptă în Ucraina e „trădare” și depune plângere penală

Ministrul Apărării din Slovacia îl acuză pe predecesorul său de „trădare”, pentru că a trimis avioane de luptă în Ucraina și a anunțat că a depus o plângere penală în acest sens.

 

Recomandări
Klaus Iohannis: Europa se află în faţa unui război brutal de agresiune, neprovocat şi injust, iniţiat de Rusia
Klaus Iohannis: Europa se află în faţa unui război brutal de agresiune, neprovocat şi injust, iniţiat de Rusia

Preşedintele Klaus Iohannis a transmis joi, un mesaj cu prilejul Zilei Eroilor, în care arată că Europa se află în faţa unui război brutal de agresiune, neprovocat şi injust, iniţiat de Rusia împotriva Ucrainei.  

Reacțiile românilor după ce Babasha a cântat la concertul Coldplay. „Ce am reușit noi să facem ca nație, să huiduim un băiat”
Reacțiile românilor după ce Babasha a cântat la concertul Coldplay. „Ce am reușit noi să facem ca nație, să huiduim un băiat”

Arena Națională s-a transformat miercuri seară într-un tărâm al emoțiilor intense. Britanicii de la Coldplay au urcat pe scenă în fața a peste 50 de mii de oameni și au făcut spectacol. Show-ul a fost completat de baloane colorate, lumini și artificii.

Liderii celor mai puternice 7 economii din lume, reuniți în Italia. Lux orbitor pentru ei, mizerie pentru cei care îi păzesc
Liderii celor mai puternice 7 economii din lume, reuniți în Italia. Lux orbitor pentru ei, mizerie pentru cei care îi păzesc

Liderii celor mai puternice șapte economii ale lumii s-au reunit vineri în Italia. Summit-ul este organizat de Giorgia Meloni, aflată pe poziții de forță după victoria partidului său în alegerile pentru Parlamentul European.