SUA consideră ”notabile” progresele realizate de forţele ucrainene în sudul ţării

soldati ucraina
Getty

Forţele ucrainene au făcut „progrese notabile” în ofensiva lor împotriva poziţiilor puternic fortificate ale Rusiei din sud, consideră guvernul SUA.

Purtătorul de cuvânt al Consiliului Naţional de Securitate al SUA, John Kirby, a declarat că acestea au fost realizate în ultimele 72 de ore la sud de Zaporojie.

Ministrul de Externe al Ucrainei, Dmytro Kuleba, a declarat pentru CNN că forţele Kievului avansează, dar „este o luptă grea”.

Rusia susţine că a ocupat poziţii strategice în apropierea oraşului Kupiansk din nord-estul Ucrainei.

Niciuna dintre afirmaţii nu a fost verificată din surse independente.
Kirby a spus că Kievul însuşi a recunoscut că avansul în sud - menit să blocheze coridorul terestru rusesc către Crimeea - merge mai încet decât se spera.

Citește și
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

„Au obţinut un oarecare succes împotriva acelei a doua linii de apărare rusă”, a spus el.

La începutul săptămânii, armata ucraineană a anunţat că a capturat satul Robotine din regiunea Zaporojie.

În nord-est, Rusia şi-a adunat forţele pentru a recuceri teritoriul pe care Ucraina l-a eliberat la est de Harkov.

În sud, se crede că Rusia a construit un sistem elaborat de tranşee şi tuneluri, apărate de câmpuri de mine, precum şi de poziţii de artilerie şi aşa-numitele bariere antitanc din beton „dinţi de dragon”.

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Polițistul german rănit de un islamist în atacul cu cuțitul din Mannheim a murit. Avea doar 29 de ani
Polițistul german rănit de un islamist în atacul cu cuțitul din Mannheim a murit. Avea doar 29 de ani

Autorităţile germane au anunţat duminică decesul, în urma rănilor suferite, a unui poliţist înjunghiat vineri în cap în timpul unui atac care a vizat o reuniune anti-islam la Mannheim, un ministru denunţând "terorismul islamist", relatează AFP.

Două avioane de mici dimensiuni s-au ciocnit în aer, în Portugalia. Unul dintre piloți a murit | VIDEO
Două avioane de mici dimensiuni s-au ciocnit în aer, în Portugalia. Unul dintre piloți a murit | VIDEO

Două avioane de mici dimensiuni s-au ciocnit duminică după-amiază, în timpul unui show aviatic la aeroportul din Beja, în sudul Portugaliei.

Primele distrugeri provocate de armele occidentale în Rusia. Kievul a lansat un atac masiv în țara lui Putin
Primele distrugeri provocate de armele occidentale în Rusia. Kievul a lansat un atac masiv în țara lui Putin

Ucraina a atacat, duminică dimineață, mai multe ținte din interiorul Rusiei, cu rachete HIMARS, de fabricație americană.

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.