Statele Unite avertizează China. Ce s-ar putea întâmpla dacă va furniza arme sau muniții Rusiei, în războiul cu Ucraina

Antony Blinken
Getty

Dacă China va furniza arme sau muniţii Rusiei, Statele Unite nu vor ezita să sancţioneze companiile şi persoanele chineze implicate în astfel de operaţiuni.

Washingtonul consideră că toate ţările trebuie să respecte sancţiunile pe care Statele Unite le-au impus Rusiei după ce aceasta a pornit războiul contra Ucrainei, a transmis marţi secretarul american de stat Antony Blinken în timpul unei vizite oficiale în Kazahstan.

"Ceea ce pot spune este că am avertizat foarte clar China asupra implicaţiilor şi consecinţelor de a da curs furnizării acestui sprijin" letal pentru Moscova, a semnalat Blinken, potrivit agenţiei EFE, la o conferinţă de presă după o reuniune desfăşurată la Astana cu statele central-asiatice foste republici sovietice.

"De exemplu, nu vom ezita să luăm măsuri împotriva companiilor chineze sau persoanelor care încalcă sancţiunile noastre sau se implică într-un alt mod în sprijinirea efortului de război al Rusiei", a indicat secretarul american de stat, transmite Agerpres.

El a adăugat că Washingtonul a transmis aceste avertismente în baza "informaţiilor de care dispunem, conform cărora China examinează trecerea de la sprijinul neletal, pe care unele companii îl oferă efortului de război rus în Ucraina, la un sprijin material letal".

Citește și
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

"Sper că China ia foarte în serios ceea ce spunem", a insistat Blinken, care a susţinut că un eventual ajutor militar chinez pentru Rusia va însemna nu doar o "gravă problemă" pentru relaţiile Chinei cu SUA, "ci şi o gravă problemă pentru legăturile sale (ale Chinei - n.red.) cu ţările din întreaga lume".

De la începutul războiului în Ucraina, China s-a abţinut să ofere Rusiei ajutor militar, dar, conform unor surse din interiorul serviciilor americane de informaţii, ar înclina la ora actuală să facă un asemenea pas. Potrivit unor astfel de surse citate de CNN, guvernul de la Beijing ar intenţiona să livreze Moscovei drone şi muniţii.

Eventuale livrări masive de muniţii chineze către Rusia ar risca să debalanseze în favoarea acesteia războiul purtat în Ucraina, un conflict de înaltă intensitate caracterizat printr-un mare consum de muniţii. Însuşi secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, a semnalat că armata ucraineană consumă de câteva ori mai multe muniţii decât pot produce statele Alianţei, ale căror stocuri de muniţii au fost în plus diminuate semnificativ în urma ajutorului militar oferit Ucrainei.

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Polițistul german rănit de un islamist în atacul cu cuțitul din Mannheim a murit. Avea doar 29 de ani
Polițistul german rănit de un islamist în atacul cu cuțitul din Mannheim a murit. Avea doar 29 de ani

Autorităţile germane au anunţat duminică decesul, în urma rănilor suferite, a unui poliţist înjunghiat vineri în cap în timpul unui atac care a vizat o reuniune anti-islam la Mannheim, un ministru denunţând "terorismul islamist", relatează AFP.

Două avioane de mici dimensiuni s-au ciocnit în aer, în Portugalia. Unul dintre piloți a murit | VIDEO
Două avioane de mici dimensiuni s-au ciocnit în aer, în Portugalia. Unul dintre piloți a murit | VIDEO

Două avioane de mici dimensiuni s-au ciocnit duminică după-amiază, în timpul unui show aviatic la aeroportul din Beja, în sudul Portugaliei.

Primele distrugeri provocate de armele occidentale în Rusia. Kievul a lansat un atac masiv în țara lui Putin
Primele distrugeri provocate de armele occidentale în Rusia. Kievul a lansat un atac masiv în țara lui Putin

Ucraina a atacat, duminică dimineață, mai multe ținte din interiorul Rusiei, cu rachete HIMARS, de fabricație americană.

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.