Restricții pentru persoanele care nu au primit trei doze de vaccin în Grecia, de la 1 februarie

restricții
StirilePROTV

Persoanele care nu au primit doza a treia de vaccin contra Covid-19 până la 1 februarie, nu vor putea avea acces în Grecia în locurile rezervate persoanelor vaccinate, a anunţat duminică ministrul grec al Sănătăţii Thanos Plevris, notează Le Figaro.

„Începând cu 1 februarie, orice persoană care nu a primit doza de rapel a vaccinului contra coronavirusului după o perioadă de 7 luni (de la a doua doză) va fi considerat nevaccinat”, a declarat Plevris la postul de televiziune Ant1, scrie News.ro.

„Certificatul va fi în continuare valabil, pentru că este un certificat european valabil 9 luni, dar nu vor mai putea beneficia de avantaje precum accesul în locuri rezervate persoanelor vaccinate”, a adăugat el.

În Grecia există peste 7 milioane de persoane vaccinate dintr-un total de 11 milioane de locuitori.

Mai mult de 3,9 milioane de persoane au primit a treia doză. În contextul creşterii numărului de infecţii din cauza variantei Omicron, guvernul a anunţat la 29 decembrie o nouă serie de restricţii între care interzicerea muzicii în baruri şi restaurante pentru a limita ieşirile pentru petreceri de Anul Nou.

Citește și
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

Telemunca în sectoarele public şi privat a ajuns de la 20% la 50%. Masca de tip FFP2 sau două măşti chirurgicale purtate una peste alta au devenit obligatorii pentru personalul din sectorul restaurări şi pentru a merge la supermarketuri sau cu transportul în comun.
În total, 1.489.024 de infecţii au fost semnalate de la apariţia pandemiei în Grecia.

Atena şi Salonic, cele două oraşe greceşti situate în nord, unde trăieşte jumătate din populaţia ţării, sunt cele mai afectate de varianta Omicron, potrivit autorităţilor.

Pe 14 decembrie, ele au anunţat un record de 130 de decese în 24 de ore. Numărul zilnic de decese a coborât imediat sub 100. Sâmbătă, 65 de decese din cauza Covid-19 au fost înregistrate, în total fiind 21.328 de morţi.

 

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Polițistul german rănit de un islamist în atacul cu cuțitul din Mannheim a murit. Avea doar 29 de ani
Polițistul german rănit de un islamist în atacul cu cuțitul din Mannheim a murit. Avea doar 29 de ani

Autorităţile germane au anunţat duminică decesul, în urma rănilor suferite, a unui poliţist înjunghiat vineri în cap în timpul unui atac care a vizat o reuniune anti-islam la Mannheim, un ministru denunţând "terorismul islamist", relatează AFP.

Două avioane de mici dimensiuni s-au ciocnit în aer, în Portugalia. Unul dintre piloți a murit | VIDEO
Două avioane de mici dimensiuni s-au ciocnit în aer, în Portugalia. Unul dintre piloți a murit | VIDEO

Două avioane de mici dimensiuni s-au ciocnit duminică după-amiază, în timpul unui show aviatic la aeroportul din Beja, în sudul Portugaliei.

Primele distrugeri provocate de armele occidentale în Rusia. Kievul a lansat un atac masiv în țara lui Putin
Primele distrugeri provocate de armele occidentale în Rusia. Kievul a lansat un atac masiv în țara lui Putin

Ucraina a atacat, duminică dimineață, mai multe ținte din interiorul Rusiei, cu rachete HIMARS, de fabricație americană.

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.