Polițiștii americani nu știu nici acum unde se află rezervistul bolnav psihic care a ucis 18 oameni. Orașe întregi închise

×
Codul embed a fost copiat

Continuă căutările rezervistului american care a ucis 18 oameni și a rănit 13, într-un atac armat petrecut în statul american Maine. Poliția a anunțat că scafandrii au căutat inclusiv în apropierea docurilor unde a fost găsită mașina suspectului.  

Peste noapte, zeci de polițiști și agenți FBI au descins la o casă aflată într-o localitate învecinată orașului Lewiston, unde Robert Card a ucis 18 oameni și a rănit alți 13 la o sală de bowling și într-un local. I-au strigat prin megafoane suspectului să se predea, numai că nu era acolo.

Forțe impresionante îl caută de două zile. Școlile au rămas închise și oamenilor li s-a cerut să râmână în case chiar și la 80 de kilometri distanță de scena atacului armat.

Mike Sauschuck, comisar poliția din Maine: ”Pe numele domnului Card a fost emis un mandat de arestare pentru omor”.

Anchetatori au stabilit că își procurase arma automată cu care a comis masacrul înainte să fie internat într-o clinică de psihiatrie, astă-vară, timp de două săptămâni. Vecinii știau că are probleme psihice, dar nu îl credeau în stare de așa ceva.

Citește și
atacator hamburg
Atacatorul din Hamburg: trăgător de elită și fost membru al Martorilor lui Iehova. Poliția știa de el, dar nu a făcut nimic
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

E o familie de oameni buni. Robert era cel care avea probleme mentale de o vreme. Dar nu părea a fi în stare să facă așa ceva. Când am auzit la știri de el, am fost de-a dreptul șocat”.

Card a ucis 18 oameni după ce a atacat cu o armă automată o sală de bowling și un restaurant. Leroy și-a pierdut fiul în acest atac. 

Leroy Walker, tatăl uneia dintre victime: ”Când ți se întâmplă așa ceva, parcă rămâi gol pe dinăuntru”.

Joseph Walker era managerul localului atacat și luase un cuțit pentru a încerca să-l omoare pe atacator.

Leroy Walker: ”A încercat să salveze vieți, dar și-a pierdut-o pe a lui”.

Școlile și magazinele închise în mai multe localități

Bobbi își plânge sora mult iubită. Femeia a fost ucisă în timp ce apela numărul de urgență.

Bobbi Nichols: ”A sunat la 911 pentru a-i salva pe ceilalți, și-a pierdut viața fiindcă a făcut asta. Sora mea e o eroină”.

Sora ei, în schimb, a reușit să iasă din clădirea în care atacatorul trăgea.

Bobbi Nichols: ”Am pierdut-o din priviri (pe sora mea), toată lumea fugea și am fost prinsă în îmbulzeală. Am fugit și nu m-am mai oprit”.

Tricia, în vârstă de 53 de ani, a fost ucisă în timp ce juca bowling. Iar Brian, de 40 de ani, a fost împușcat mortal în restaurant.

Imediat după atac și în timpul căutărilor, autoritățile au impus măsuri draconice la Lewiston și în localitățile învecinate: au închis școli, cabinete medicale și magazine alimentare.

Janet Mills, guvernatoarea statului Maine: ”Poliția i-a sfătuit pe cei care locuiesc în statul Maine să nu se apropie de el sub nicio formă".

Oamenilor li s-a cerut să rămână în case, cu ușile încuiate, și să anunțe orice activitate suspectă.

Polițistă: ”Te sfătuiesc să pleci! Avem un trăgător activ și nu știm unde se află exact".

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Masacru în SUA. Cel puțin 22 de oameni au fost uciși și peste 50 răniți într-un atac armat. Atacatorul, în libertate
Masacru în SUA. Cel puțin 22 de oameni au fost uciși și peste 50 răniți într-un atac armat. Atacatorul, în libertate

Un nou atac armat îngrozește SUA. Un individ a împuscat mortal cel puțin 22 de persoane și a rănit peste 50 în Lewiston, Maine, potrivit CNN, care citează un oficial local.

Atacatorul din Hamburg: trăgător de elită și fost membru al Martorilor lui Iehova. Poliția știa de el, dar nu a făcut nimic
Atacatorul din Hamburg: trăgător de elită și fost membru al Martorilor lui Iehova. Poliția știa de el, dar nu a făcut nimic

Poliţia din Hamburg a primit, în urmă cu două luni, informaţii anonime despre starea sănătăţii mentale a atacatorului care a ucis joi, la Hamburg, şapte persoane la un centru al Martorilor lui Iehova, însă acesta a convins-o să nu-i ia arma.

Atac armat într-un campus școlar din Oakland, California. Șase persoane au fost rănite. Autoritățile îl caută pe trăgător
Atac armat într-un campus școlar din Oakland, California. Șase persoane au fost rănite. Autoritățile îl caută pe trăgător

Șase persoane au fost rănite într-un atac, miercuri, într-o școală din East Oakland, California, iar autoritățile îi caută pe cei responsabili, a anunțat poliția, informează CNN.

Un bărbat care a împușcat patru persoane pe o stradă din Wasghinton s-a sinucis când poliția a descins în casa lui
Un bărbat care a împușcat patru persoane pe o stradă din Wasghinton s-a sinucis când poliția a descins în casa lui

Un bărbat s-a sinucis vineri când era pe punctul de a fi arestat, după ce a rănit prin împuşcare patru persoane şi a declanşat o desfăşurare spectaculoasă de forţe de securitate într-un cartier rezidenţial din Washington, a anunţat poliţia.

 

Un fost trăgător de elită a împuşcat mortal patru persoane în Florida, inclusiv un bebeluş
Un fost trăgător de elită a împuşcat mortal patru persoane în Florida, inclusiv un bebeluş

Un fost trăgător de elită al armatei americane a deschis focul în centrul statului Florida, omorând patru persoane, între care şi bebeluş aflat în braţele mamei sale, au transmis duminică autorităţile, potrivit AFP.

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.