Poliţia din Filipine îi va lovi cu bastoanele pe cei care nu respectă distanțarea socială

Poliţia din Filipine îi va lovi cu bastoanele pe cei care nu respectă distanțarea socială
Getty

Poliţia din Filipine a avertizat vineri că persoanele care nu respectă măsurile de distanţare socială ar putea fi pedepsite cu lovituri de baston, în condiţiile în care ţara încearcă să stopeze răspândirea Covid-19 pe perioada sărbătorilor de iarnă.

 

În Filipine sezonul sărbătorilor de iarnă începe din septembrie, iar mall-urile şi centrele comerciale au fost luate cu asalt de un număr mare de oameni în pofida pandemiei de COVID-19.

Generalul de poliţie Cesar Binag, comandantul grupului de lucru pentru coronavirus, a declarat în cadrul unei conferinţe de presă că poliţia şi soldaţii vor patrula în zonele publice din capitala Manila, care a înregistrat cea mai mare rată de infectare cu noul coronavirus din ţară, şi vor avea asupra lor bastoane de ratan de 1 metru lungime pentru a măsura distanţa între persoane.

"Pot fi folosite pentru a-i lovi pe cei îndărătnici", a mai spus Binag, adăugând că "patrulele pentru distanţare socială" se vor concentra pe zonele cu trafic intens, precum staţiile mijloacelor de transport în comun şi pieţele publice.

Citește și
coronavirus
Ce se va întâmpla cu imunologul Anthony Fauci, după venirea lui Joe Biden la Casă Albă
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

 

Peste 436.000 de infectări

 

Planul autorităţilor va atrage probabil atenţia organizaţiilor pentru drepturile omului care au criticat abordarea militaristă a guvenului în ceea ce priveşte pandemia.

Autorităţile filipineze au reţinut, avertizat şi amendat în jur de 700.000 de persoane începând din martie pentru încălcarea unor măsuri precum ignorarea distanţării fizice şi nepurtarea măştii, conform datelor oferite de poliţie.

De sărbători, guvernul a interzis petrecerile de Crăciun, reuniunile de familie şi cântatul colindelor în faţa caselor.

Cu peste 436.000 de infectări şi circa 8.500 de decese asociate COVID-19, Filipine se află pe locul al doilea în ceea ce priveşte numărul de cazuri şi de decese în Asia de Sud-Est, după Indonezia.

 

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Un medic din Galaţi, infectat cu noul coronavirus, a murit
Un medic din Galaţi, infectat cu noul coronavirus, a murit

Conducerea Spitalului Judeţean Galaţi anunţă moartea unui medic diagnosticat cu Covid-19, decesul survenind în Secţia ATI din cauza complicaţiilor pulmonare.

Ce se va întâmpla cu imunologul Anthony Fauci, după venirea lui Joe Biden la Casă Albă
Ce se va întâmpla cu imunologul Anthony Fauci, după venirea lui Joe Biden la Casă Albă

Joe Biden a anunțat că i-a cerut imunologului Anthony Fauci - personalitate foarte respectată în Statele Unite, care face parte din celula de criză a Casei Albe - să facă parte din echipa sa în lupta împotriva COVID-19.

Coronavirus România, bilanț 4 decembrie: A fost depășit pragul de 500.000 de infectări. Avem un nou record la ATI
Coronavirus România, bilanț 4 decembrie: A fost depășit pragul de 500.000 de infectări. Avem un nou record la ATI

Coronavirus România, bilanț 4 decembrie. Până vineri, 4 decembrie, pe teritoriul României, au fost confirmate 500.273 de cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus.

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.