Plângere penală împotriva preşedintei Comisiei Europene Ursula von der Leyen, privind achiziția de vaccinuri anti-COVID-19

Ursula von der Leyen
Profimedia

Un lobbist belgian a formulat o plângere penală împotriva preşedintei Comisiei Europene Ursula von der Leyen, într-un dosar privind achiziţia unor vaccinuri anti-COVID-19.

 

Astfel, mesajele pe care von der Leyen le-a schimbat cu directorul general al companiei Pfizer Albert Bourla, ar putea fi examinate de judecătorul însărcinat cu acest dosar legat de achiziţia vaccinurilor anti-COVID-19 de CE în numele statelor UE, scrie News.ro.

Ursula von der Leyen şi directorul Pfizer Albert Bourla sunt suspectaţi că au negociat extinderea contractului de 1,8 miliarde euro pentru a achiziţiona doze suplimentare de vaccin împotriva COVID-19 pentru statele membre ale UE printr-o serie de SMS-uri, chiar dacă au existat mai multe plângeri administrative din această cauză împotriva Comisiei Europene.

Frédéric Baldan, un lobbist belgian acreditat la instituţiile europene, a decis să depună această plângere împotriva lui von der Leyen deoarece consideră că presupusele fapte au subminat finanţele publice ale ţării sale, precum şi încrederea publică care este definită în plângere ca fiind „încrederea colectivă în stat ca o putere instituţională care lucrează în slujba binelui”.

Baldan a înregistrat plângerea şi s-a constituit parte civilă în dosar pe data de 5 aprilie la tribunalul din Liege.

Citește și
volodimir zelenski
Bahmutul a devenit „o poveste foarte complicată” pentru ucraineni. Zelenski: „Încă suntem în oraș, inamicul nu-l controlează”
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

Dosarul va fi instrumentat de judecătorul de instrucţie Frédéric Frenay, care ar putea cere ridicarea imunităţii Ursulei von der Leyen pentru a-şi putea desfăşura ancheta.

Potrivit lobbistului belgian, preşedinta Comisiei Europene a acţionat în afara tratatelor europene şi a mandatului ei, a dat dovadă de lipsă de transparenţă administrativă şi a încălcat drepturile fundamentale.

SMSgate ia o întorsătură penală. Preşedinta Comisiei Europene este acuzată de «uzurpare de funcţie şi de titlu», «distrugere de documente publice» şi «preluare ilegală de interese şi corupţie». Afacere de urmărit, la fel şi ancheta în curs a Parlamentului European”, a explicat şi eurodeputata ecologistă franceză Michele Rivasi.

Potrivit lui Baldan, statele membre au mandatat Comisia Europeană să să încheie în numele lor contracte-cadru pentru achiziţia de vaccinuri anti-COVID-19, însă nicio atribuţie particulară nu i-a fost conferită în acest acord preşedintei Comisiei Ursula von der Leyen.

Cu toate acestea, comisarul european Stella Kyriakides a susţinut că von der Leyen nu a participat la negocierea contractelor pentru achiziţia vaccinurilor împotriva COVID.

Contractul pe care Comisia l-a convenit cu BioNTech/Pfizer pentru achiziţia a 1,8 miliarde de doze de vaccin începând cu primăvara anului 2021 este estimat la aproximativ 35 de miliarde de euro.

În ceea ce priveşte SMS-urile controversate care deja au fost cerute, în zadar, de către Ombudsmanul European şi de auditorii Curţii Europene, Baldan susţine că, în cazul în care von der Leyen le-a şters, atunci ar însemna că a distrus documente administrative. Dacă nu doreşte să le prezinte, Baldan spune că von der Leyen ar acţiona ca cineva care încalcă arbitrat drepturile constituţionale, ceea ce este o încălcare a Codului penal belgian.

Iar dacă von der Leyen va refuză să dezvăluie SMS-urile pe motiv că sunt private, atunci acest lucru ar indica o relaţie intimă între von der Leyen şi Bourla, ceea ce ar fi un serios conflict de interese în negocierile contractului, adaugă lobbistul belgian.

În plângerea sa, Baldan subliniază şi faptul că Pfizer a primit un privilegiu special în a aproviziona UE cu vaccinuri. Din cele 4.4 milioane de vaccinuri împotriva COVID-19 pe care le-a primit Belgia de la toţi producătorrii în 2022, 27,9 milioane erau de la Pfizer, conform datelor Institutului de Sănătate Publică Sciensano.

Baldan a mai precizat, pentru Euractiv, că a solicitat judecătorului care face verificările în acest caz să consulte SMS-urile, lucru pe care îl poate face legal în cursul anchetei.

Lobbistul belgian care cere despăgubiri de 50.000 euro a decis să facă acest demers în Justiţie după ce a participat la o conferinţă organizată anul trecut de către Parlamentul European la Strasbourg, în care eurodeputatele grupului Identitate şi Democraţie (grup politic de dreapta spre extrema dreaptă - n.r.), Virginie Joron şi Christine Anderson, au adus în discuţie efectele secundare ale vaccinului. Astfel, Baldan a considerat că este o problemă cu democraţia europeană şi cu felul în care Comisia Europeană a gestionat situaţia.

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Șeful miliției Wagner susține că luptele continuă la Bahmut. Șapte civili au fost uciși în Donețk
Șeful miliției Wagner susține că luptele continuă la Bahmut. Șapte civili au fost uciși în Donețk

Dacă Emmanuel Macron și Ursula von der Leyen au vorbit despre pace în Beijing, de la Kremlin a venit mesajul că, până acum, „nu există perspective pentru o reglementare pașnică" a conflictului din Ucraina.

Bahmutul a devenit „o poveste foarte complicată” pentru ucraineni. Zelenski: „Încă suntem în oraș, inamicul nu-l controlează”
Bahmutul a devenit „o poveste foarte complicată” pentru ucraineni. Zelenski: „Încă suntem în oraș, inamicul nu-l controlează”

Dacă Emmanuel Macron și Ursula von der Leyen au vorbit despre pace la Beijing, de la Kremlin s-a transmis că, până acum, „nu există perspective pentru o reglementare pașnică” a conflictului din Ucraina.

Emmanuel Macron și Ursula von der Leyen își încearcă norocul cu Xi Jinping pentru a câștiga sprijin în favoarea Ucrainei
Emmanuel Macron și Ursula von der Leyen își încearcă norocul cu Xi Jinping pentru a câștiga sprijin în favoarea Ucrainei

Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a vizitat miercuri Polonia, un aliat apropiat care a jucat un rol important în ceea ce privește sprijinul militar și politic occidental pentru Kiev.

„Speculaţii nefondate”. Comisia Europeană dezminte candidatura preşedintei Ursula von der Leyen la conducerea NATO
„Speculaţii nefondate”. Comisia Europeană dezminte candidatura preşedintei Ursula von der Leyen la conducerea NATO

Preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, nu candidează la funcţia de secretar general al NATO, a declarat sâmbătă un purtător de cuvânt al Comisiei, citat de dpa.

Presa internațională: Ursula von der Leyen, în cursa pentru şefia NATO. Comisia Europeană a dezmințit
Presa internațională: Ursula von der Leyen, în cursa pentru şefia NATO. Comisia Europeană a dezmințit

Preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, va candida pentru a deveni următorul secretar general al NATO, a informat vineri ziarul The Sun, citând o sursă diplomatică, informează Reuters.  

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.