Peskov: Noile livrări de armament nu fac decât să "prelungească suferința" ucrainenilor

×
Codul embed a fost copiat

În bătălia pentru Donbas rușii se concentrează acum asupra micului oraș Soledar în care până la începutul războiului locuiau în jur de 10 mii de suflete.

"În acele locuri, totul este complet distrus, aproape că nu mai există viață" a spus președintele Zelenski în discursul său de azi-noapte.

Purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, transmite amenințător că noile livrări de armament nu ar face decât să "prelungească suferința" ucrainenilor, fără să schimbe raportul de forțe.

Săptămâna trecută, Statele Unite, Germania și Franța au anunțat că vor livra tancuri. Și Regatul Unit ia în considerare același lucru.

Trupele rusești au reluat asaltul asupra orașului Soledar, din regiunea Donețk. Potrivit unor oficiali ucraineni, rușii au desfășurat trupe în număr mare, cu cele mai bune rezerve de mercenari din grupul Wagner.

Citește și
crimeea atacata
Ucraina anunță că eliberarea Crimeei e o chestiune de timp. Cum arată situația pe front după primele zile ale acestui an
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

Zelenski: "Le mulţumesc tuturor luptătorilor din Soledar care rezistă la noile şi chiar mai durele atacuri ale invadatorilor. Este extrem de dificil, aproape că nu au mai rămas ziduri întregi".

Ieri, bombardamentele rușilor au vizat regiunea Harkov. Proiectilele au căzut peste o piață. Cel puțin două persoane au fost ucise și 6 au fost rănite.

Oleh Syniehubov, guvernatorul regional din Harkov: "În ceea ce privește locul impactului, nu există nicio unitate militară acolo. Este doar o așezare civilă mică și liniștită. Scopul ocupanților ruși a fost acela de a teroriza populația civilă pașnică".

Rusia folosește cu extremă prudență avioanele sale Suhoi 57 în cadrul așa-numitei "operațiuni militare speciale", susține ministerul britanic al Apărării, în recenta evaluare privind situația de pe front. Sunt aeronave de luptă de generația a cincea, dezvoltate de Rusia.

Imagini recente din satelit arată cinci astfel de avioane staţionate la o bază aeriană din sud-vestul Rusiei. "Foarte probabil, Rusia are ca prioritate evitarea de daune contra reputației sale și nu dorește o compromitere a tehnologiei secrete care ar rezulta din orice pierdere a acestor aparate de zbor în Ucraina" notează oficialii britanici.

Pe de altă parte, Kievul a respins categoric anunţul ministerului rus al Apărării privind o lovitură cu rachete în care ar fi fost uciși ... 600 de soldați ucraineni. Rușii susțin că au lovit două baze temporare care adăposteau 1.300 de soldaţi ucraineni în orașul Kramatorsk, din est.

Igor Konashenkov, Ministrul Apărării din Rusia: "Ca răspuns la lovitura criminală a regimului de la Kiev, asupra punctului de desfășurare temporară a personalului militar rus, în așezarea Makiivka din Republica Populară Donețk, în primele minute ale anului 2023, comandamentul Grupului Unificat al Forțelor Ruse a efectuat o operaţiune de represalii. În urma unei lovituri masive cu rachete asupra unor baze temporare ale unităților ucrainene, peste 600 de militari ucraineni au fost uciși."

Inclusiv reporterii occidentali din zonă relatează că atacul cu rachete asupra orașului Kramatorsk și-ar fi ratat țintele, proiectilele căzând pe terenul din faţa clădirilor.

Între timp, potrivit agenţiei de știri Bloomberg, guvernul rus intenţionează să taxeze în plus unele companii - cum ar fi cele din industria îngrăşămintelor şi a cărbunelui - pe măsură ce costurile cu războul din Ucraina sunt în creştere. Asta în paralel cu reducerea cheltuielilor care n-au legătură cu armata.

Războiul din Ucraina ar urma să intre în curând în al doilea an, iar economia rusă e afectată de sancţiunile impuse de Statele Unite şi Uniunea Europeană.

 

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Suedia reintroduce serviciul civil obligatoriu, din cauza amenințării ruse. Ce înseamnă asta
Suedia reintroduce serviciul civil obligatoriu, din cauza amenințării ruse. Ce înseamnă asta

Suedia va restabili serviciul civil obligatoriu, eliminat în anul 2008, având în vedere degradarea situaţiei de securitate în zonă ca urmare a războiului din Ucraina, a anunţat luni premierul suedez Ulf Kristersson, potrivit agenţiei EFE.

 

Ucraina anunță că eliberarea Crimeei e o chestiune de timp. Cum arată situația pe front după primele zile ale acestui an
Ucraina anunță că eliberarea Crimeei e o chestiune de timp. Cum arată situația pe front după primele zile ale acestui an

"Evenimentele din Ucraina nu sunt o confruntare între Moscova și Kiev, ci între Rusia și NATO, mai ales Statele Unite și Anglia", susține secretarul Consiliului de Securitate al Federației Ruse.

Forțele Navale Române sporesc capacitatea de apărare împotriva amenințărilor cu drone. Ce achiziții plănuiește să facă Marina
Forțele Navale Române sporesc capacitatea de apărare împotriva amenințărilor cu drone. Ce achiziții plănuiește să facă Marina

În plin război la graniță și cu Marea Neagră tot mai agitată din pricina confruntării dintre Rusia și Ucraina, Forțele Navale Române își sporesc capacitatea de apărare împotriva amenințărilor cu drone.

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.