Pasagerii unui avion au aterizat exact de unde au plecat după o călătorie care a durat șapte ore. Cum a fost posibil

Avion
Shutterstock

Atunci când te urci într-un mijloc de transport, cu excepția cazului în care este vorba de un rollercoaster, te aștepți, în general, să ajungi la o destinație.  

Așa că vă puteți imagina cât de frustrați au fost pasagerii unui avion când, după o călătorie de șapte ore, au ajuns exact în același loc.

Coșmarul oamenilor a avut loc duminică, 19 februarie, în Japonia, când zborul JL331 al companiei Japan Airlines trebuia să efectueze o cursă de două ore de la Tokyo la Fukuoka.

Avionul era programat să plece din capitală la ora 18:30 și trebuia să ajungă la destinație în jurul orei 20:30, dar lucrurile au început să meargă prost când traseul avionul a fost schimbat în ultimul moment, ceea ce a dus la o întârziere de 90 de minute, relatează NDTV, citată de LAD Bible.

Deși aceasta ar putea părea o întârziere destul de obișnuită, se pare că, în zonă, timpul este cu adevărat esențial atunci când vine vorba de un zbor pe timp de noapte. Acest lucru se datorează faptului că avioanele comerciale nu pot ateriza în Fukuoka după ora 22:00.

Citește și
avion SU 24
Un avion militar s-a prăbuşit în regiunea Belgorod din Rusia
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

Avionul nu a reușit să aterizeze nici din cauza unor factori externi, și anume vântul puternic.

Prin urmare, avionul a fost nevoit să se întoarcă la destinație, dar, în mod incredibil, calvarul pasagerilor a fost departe de a se termina.

În loc de o simplă călătorie de două ore înapoi, avionul a fost redirecționat către Aeroportul Internațional Kansai de lângă Osaka, unde a aterizat la ora 23:59.

Contrar așteptărilor, au existat probleme și pe acest aeroport, care suferea de un deficit de personal și de mijloace de transport disponibile.

Acest lucru a însemnat, în cele din urmă, că bieții pasageri, fără îndoială epuizați, au fost din nou îmbarcați într-un avion și duși înapoi la Tokyo.

În cele din urmă au aterizat exact în același loc în care a început călătoria lor, la ora 2:44 dimineața, luni.

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Pentagonul a publicat o imagine cu balonul-spion al Chinei, doborât la începutul acestei luni | FOTO
Pentagonul a publicat o imagine cu balonul-spion al Chinei, doborât la începutul acestei luni | FOTO

Pentagonul a difuzat o imagine luată din carlinga unui avion de recunoaștere U2, în timp ce survola balonul chinezesc doborât la începutul acestei luni.

Un avion militar s-a prăbuşit în regiunea Belgorod din Rusia
Un avion militar s-a prăbuşit în regiunea Belgorod din Rusia

Un avion al Ministerului rus al Apărării s-a prăbuşit în districtul Valuiski din regiunea Belgorod, a anunţat joi guvernatorul regional Viaceslav Gladkov pe canalul său Telegram.  

Cinci persoane au murit după ce un avion s-a prăbușit la scurt timp de la decolare, în statul american Arkansas
Cinci persoane au murit după ce un avion s-a prăbușit la scurt timp de la decolare, în statul american Arkansas

Cinci persoane au murit după ce un avion s-a prăbușit la scurt timp de la decolare.  

Simulatoarele de zbor, vitale în industria aviatică. Orice scenariu care s-ar putea întâmpla în realitate este testat
Simulatoarele de zbor, vitale în industria aviatică. Orice scenariu care s-ar putea întâmpla în realitate este testat

Ați avea încredere să-i dați pe mâna unui începător un avion de aproape 40 de tone ca să zboare de colo, colo? Nici noi. Și aici intervin simulatoarele care sunt vitale în industria aviatică.    

Ce înseamnă să fii parlamentar în România: salarii de mii de euro, bani pentru chirii și angajați, diurne, avion gratis
Ce înseamnă să fii parlamentar în România: salarii de mii de euro, bani pentru chirii și angajați, diurne, avion gratis

Parlamentarii vor putea organiza evenimente şi pot să își facă reclamă pe banii statului. Și asta, pentru că aleşii și-au majorat cu peste 7.000 de lei lunar sumele forfetare, necesare pentru a-şi plăți angajaţii şi chiriile pentru birourile din ţară.  

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.