Oficialii municipali din Filipine trebuie să zâmbească sau vor fi amendaţi

zambet
Profimedia

Un primar filipinez le-a impus oficialilor municipali care îşi desfăşoară activitatea în contact direct cu publicul să zâmbească, sub ameninţarea amenzilor dacă vor rămâne posaci, transmite joi AFP, scrie Agerpres. 

Primarul Aristotle Aguirre a pus în aplicare din această lună "politica zâmbetelor" după ce şi-a preluat atribuţiile în oraşul Mulanay, din provincia Quezon.

Funcţionarii trebuie să se conformeze acestei obligaţii pentru "a servi publicul cu sinceritate" şi pentru a-i oferi "un sentiment de calm şi o atmosferă amicală", conform decretului semnat de primar.

Primarul Aguirre a precizat că această măsură a fost luată ca răspuns la plângerile locuitorilor, în special ale cultivatorilor de nuci de cocos şi ale pescarilor, cu privire la modul dezagreabil în care erau trataţi de funcţionarii primăriei atunci când veneau să-şi plătească impozitele sau să solicite ajutor în diferite probleme. Unii dintre cetăţeni trebuiau să parcurgă distanţe mari din satele lor până la sediul primăriei, "iar când ajungeau acolo rămâneau consternaţi de atitudinea funcţionarilor cu care aveau de-a face", conform noului primar care este hotărât "să schimbe atitudinea funcţionarilor publici în relaţie cu cetăţenii".

O singură grimasă îi poate costa de acum scump pe funcţionarii primăriei, pentru că amenda pentru cei care nu zâmbesc publicului ajunge până la echivalentul salariului pe 6 luni sau chiar suspendarea din funcţie.

Citește și
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

"Dar nu cred că vom ajunge până acolo. Este vorba doar de a transmite energii bune angajaţilor noştri şi alegătorilor noştri", susţine primarul Aguirre.

Noua regulă întâmpină deja un obstacol important: masca sanitară este încă obligatorie în toate locurile publice din Filipine.

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Polițistul german rănit de un islamist în atacul cu cuțitul din Mannheim a murit. Avea doar 29 de ani
Polițistul german rănit de un islamist în atacul cu cuțitul din Mannheim a murit. Avea doar 29 de ani

Autorităţile germane au anunţat duminică decesul, în urma rănilor suferite, a unui poliţist înjunghiat vineri în cap în timpul unui atac care a vizat o reuniune anti-islam la Mannheim, un ministru denunţând "terorismul islamist", relatează AFP.

Două avioane de mici dimensiuni s-au ciocnit în aer, în Portugalia. Unul dintre piloți a murit | VIDEO
Două avioane de mici dimensiuni s-au ciocnit în aer, în Portugalia. Unul dintre piloți a murit | VIDEO

Două avioane de mici dimensiuni s-au ciocnit duminică după-amiază, în timpul unui show aviatic la aeroportul din Beja, în sudul Portugaliei.

Primele distrugeri provocate de armele occidentale în Rusia. Kievul a lansat un atac masiv în țara lui Putin
Primele distrugeri provocate de armele occidentale în Rusia. Kievul a lansat un atac masiv în țara lui Putin

Ucraina a atacat, duminică dimineață, mai multe ținte din interiorul Rusiei, cu rachete HIMARS, de fabricație americană.

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.