O mamă şi-a încuiat din greşeală fetiţele în maşină, într-o zi caniculară. Ce au păţit

×
Codul embed a fost copiat

Nu vă lăsaţi niciodată copiii singuri în maşină. Este o lecţie de viaţă pe care o americancă le-o spune acum tuturor.

Femeia a ieşit din autoturism pentru a cumpăra ceva de la supermarket. Nu s-a gândit o clipă că cele două fetiţe ale sale vor fi la un pas de a se sufoca. După câteva minute de absenţă, uşile autoturismului s-au blocat din greşeală cu cheia înăuntru.
Mama celor două fetiţe a realizat ce se petrece abia când s-a întors la maşină. A sunat imediat la poliţie şi s-a rugat pentru un miracol. Unul dintre ofiţeri a venit cu soluţia salvatoare.

După ce a spart geamul autoturismului, agentul a reuşit să deschidă uşa. Proprietara spune că sistemul de blocare a uşilor era de ceva vreme stricat, drept pentru care, de obicei lasă maşina descuiată. Dar de data aceasta nu şi-a dat seama că a uitat cheia înăuntru. Toată agitaţia din jur, dar şi căldura din vehicul le-au speriat pe micuţe.

Un angajat al supermarketului a încercat să deschidă uşa cu un levier, dar nu a reuşit. Minutele irosite nu a făcut decât să crească temperatura din maşină, ajungând la 32 de grade Celsius.

Paramedicii au fost şi ei chemaţi pentru a vedea dacă fetiţele nu au fost afectate în vreun fel.

Citește și
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

Chiar dacă afară e cald sau nu, temperaturile din maşină pot atinge valori periculoase în doar o singură oră.

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Polițistul german rănit de un islamist în atacul cu cuțitul din Mannheim a murit. Avea doar 29 de ani
Polițistul german rănit de un islamist în atacul cu cuțitul din Mannheim a murit. Avea doar 29 de ani

Autorităţile germane au anunţat duminică decesul, în urma rănilor suferite, a unui poliţist înjunghiat vineri în cap în timpul unui atac care a vizat o reuniune anti-islam la Mannheim, un ministru denunţând "terorismul islamist", relatează AFP.

Două avioane de mici dimensiuni s-au ciocnit în aer, în Portugalia. Unul dintre piloți a murit | VIDEO
Două avioane de mici dimensiuni s-au ciocnit în aer, în Portugalia. Unul dintre piloți a murit | VIDEO

Două avioane de mici dimensiuni s-au ciocnit duminică după-amiază, în timpul unui show aviatic la aeroportul din Beja, în sudul Portugaliei.

Primele distrugeri provocate de armele occidentale în Rusia. Kievul a lansat un atac masiv în țara lui Putin
Primele distrugeri provocate de armele occidentale în Rusia. Kievul a lansat un atac masiv în țara lui Putin

Ucraina a atacat, duminică dimineață, mai multe ținte din interiorul Rusiei, cu rachete HIMARS, de fabricație americană.

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.