O fetiță de 5 ani a fost găsită înjunghiată în tufișurile unui parc din Berlin. Micuța a murit la spital | VIDEO

fetiță berlin
Profimedia

Un trecător a găsit-o pe fetiță în timp ce agoniza printre tufișurile din parc. Înjunghiată cel puțin o dată, micuța a fost transportată la spital cu un elicopter.

Din păcate, medicii nu au reușit să-i salveze viața, informează welt.de.

În acest caz, polițiștii germani au arestat un tânăr de 19 ani, babysitter-ul micuței și al celor trei frați ai ei.

Marți după-amiază, se afla alături de cei patru copii într-un loc parc din Berlin, a anunțat purtătorul de cuvânt al Parchetului din capitala Germaniei.

La un moment dat, fetița de 5 ani a trebuit să meargă la toaletă, astfel că băiatul a rugat alte persoane să aibă grijă de ceilalți trei micuți, ca să o poată însoți.

Citește și
Vladov Valentina-Ionela
O fetiţă de 5 ani a dispărut de acasă. Cine o recunoaște să sune la 112
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

Apoi, individul s-a întors fără fată și a spus că a pierdut-o.

Sesizată imediat, poliția germană a demarat o amplă operațiune de căutare, la care au participat peste 100 de ofițeri și un elicopter.

După câteva ore, micuța a fost găsită inconștientă. Ea a fost resuscitată la fața locului, iar apoi a fost transportată cu elicopterul la spital, unde a murit.

Tânărul de 19 ani este suspect de crimă. Potrivit sursei citate, individul are triplă naționalitate: germană, poloneză și turcă.

"Sunt șocată. Gândurile mele sunt la părinții micuței și la familiile lor. Am inima frântă și sunt profund întristată”, a transmis, prin intermediul unui mesaj postat pe Twitter, primarul guvernamental al Berlinului, Franziska Giffey.

 

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
O fetiță de 5 ani, căreia îi este foame tot timpul, cântărește peste 44 de kilograme. Boala rară de care suferă
O fetiță de 5 ani, căreia îi este foame tot timpul, cântărește peste 44 de kilograme. Boala rară de care suferă

Disperată, o mamă a cărei fiică de 5 ani nu se simte niciodată sătulă a trecut la măsuri radicale. Pentru a o împiedica pe micuță să ajungă la mâncare, femeia a montat o poartă pentru bebeluși în fața ușii de la bucătărie.

O fetiţă de 5 ani a dispărut de acasă. Cine o recunoaște să sune la 112
O fetiţă de 5 ani a dispărut de acasă. Cine o recunoaște să sune la 112

O fetiţă în vârstă de 5 ani, domiciliată în satul Corbeni, judeţul Brăila, este căutată de poliţişti, vineri seară, după ce a dispărut de la domiciliu în jurul orei 16:00.

 

O fetiță de cinci ani a fost agresată sexual de un bărbat de 71 de ani din Craiova. Vecinii i-au anunțat pe părinți
O fetiță de cinci ani a fost agresată sexual de un bărbat de 71 de ani din Craiova. Vecinii i-au anunțat pe părinți

Un bărbat de 71 de ani din Craiova a ajuns în arest după ce ar fi agresat sexual o fetiță de numai 5 ani.  

O femeie și-a legat fetița de 5 ani de mâini și de picioare și a lăsat-o în soare, la 45 de grade, pentru a o pedepsi
O femeie și-a legat fetița de 5 ani de mâini și de picioare și a lăsat-o în soare, la 45 de grade, pentru a o pedepsi

O femeie din India și-a pedepsit fata în vârstă de 5 ani într-un mod îngrozitor pentru că nu și-a făcut temele, după cum a recunoscut în fața polițiștilor.

O fetiţă în vârstă de 5 ani a rămas cu mâna prinsă în tubul de absorţie al unei piscine, la un hotel din Mamaia
O fetiţă în vârstă de 5 ani a rămas cu mâna prinsă în tubul de absorţie al unei piscine, la un hotel din Mamaia

Incident grav la piscina unui hotel din Mamaia.

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.