O femeie din SUA și-a luat rămas bun de la mama ei, infectată cu coronavirus, prin intermediul FaceTime

cnn
CNN

Michelle Bennett, originară din SUA, a trebuit să își ia rămas bun de la mama ei, Carolann Christine Gann, în vârstă de 75 de ani, care a contractat coronavirusul și se apropia de sfârșitul vieții, prin intermediul FaceTime, transmite CNN.

La fel ca multe alte cazuri din întreaga țară, Bennett a primit vestea că nu poate fi alături de mama ei din cauza carantinei din spitalul în care era internată.

Bannett a declarat pentru CNN: " Nefiind capabilă să fiu acolo și să țin mâna mamei mele și să îi spun lucrurile pe care voiam să i le spun, acest lucru mi-a oferit un sentiment puternic de neputință. Pot să-mi amintesc doar zilele care în care nu am reușit să vorbeasc cu ea pentru că nu era conștientă în acea perioadă".

Dar o asistentă din spitalul Issaquah din Washington a ajutat-o pe Bennett să îi spună adio mamei ei. Bennett a spus pentru CNN că asistenta a sunat-o de pe cntelefonul personal și i-a spus că respirația mamei sale se schimbă în rău și că probabil că nu va mai trăi mult.

"O să pun telefonul în așa fel încât să îi poți vedea fața, pentru a-i putea spune că o iubești și să-i spui adio", i-a spus asistenta lui Bennett. "Nu va fi singură, vom rămâne cu ea până la sfârșit".
Zece minute mai târziu, Bennett spune că a vorbit cu mama ei bolnavă pe FaceTime.

Citește și
Harta
Singurele ţări din lume care nu au raportat vreun caz de coronavirus până acum
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

"Te iert mamă, te iubesc. Știu că nu am avut nicio șansă să o spun", i-a spus Bennett mamei sale.

A recunoscut că a fost greu să-și exprime sentimentele nefiind alături de ea, dar speră că mama ei i-a auzit ultimele cuvinte.
"Mamă, este în regulă să pleci. E ok să mergi acum".
Peste o oră, Bennett a spus că mama ei a murit.

 

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
LIVE UPDATE. Coronavirus în România, 31 martie. 2.245 de persoane infectate, 62 de pacienți la ATI. Sunt 80 de morți
LIVE UPDATE. Coronavirus în România, 31 martie. 2.245 de persoane infectate, 62 de pacienți la ATI. Sunt 80 de morți

Coronavirus România, LIVE UPDATE 31 martie. Noua raportare de infecţii cu noul coronavirus arată 2245 de cazuri în ţara noastră, 80 de decese şi 220 de persoane vindecate.

Singurele ţări din lume care nu au raportat vreun caz de coronavirus până acum
Singurele ţări din lume care nu au raportat vreun caz de coronavirus până acum

Noul tip de coronavirus s-a răspândit în toate colțurile lumii, însă mai există câteva state izolate, precum Palau, Samoa, Turkmenistan sau Coreea de Nord, care nu a raportat încă niciun caz.

Statele Unite au autorizat în spitale un medicament eficient împotriva coronavirusului
Statele Unite au autorizat în spitale un medicament eficient împotriva coronavirusului

Autoritatea de reglementare a medicamentelor din Statele Unite (Food and Drug Administration, FDA) a autorizat duminică folosirea în spitale a clorochinei şi hidroxiclorochinei ca tratamente împotriva noului coronavirus.

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.