Noi detalii în cazul ambasadorului italian ucis în Congo. Ce acuzații se aduc

Congo
BBC

Rebelii hutu din Forţele democratice de eliberare a Rwandei (FDLR) au negat că ar fi autorii atacului de luni în care şi-a pierdut viaţa ambasadorul Italiei în Republica Democratică Congo, în estul acestei ţări.

Autorităţile de la Kinshasa au acuzat luni FDLR, instalate în estul RD Congo, că sunt responsabile de atacul, descris ca 'terorist' de preşedintele congolez Félix Tshisekedi, în care au murit ambasadorul Luca Attanasio, garda sa de corp italiană, Vittorio Iacovacci, şi un şofer congolez al Programului Alimentar Mondial (PAM), Mustapha Milambo.

Într-un comunicat intrat marţi în posesia AFP, FDLR neagă că ar fi fost "implicate în atacul din care a rezultat moartea ambasadorului italian şi cer autorităţilor congoleze şi MONUSCO (Misiunea ONU în RDC) să facă întreaga lumină cu privire la responsabilităţile pentru acest asasinat mârşav, în loc să recurgă la acuzaţii pripite".

Potrivit rebelilor rwandezi, 'convoiul ambasadorului a fost atacat în zona zisă a ''celor trei antene'', aproape de Goma, la frontiera cu Rwanda, nu departe de o poziţie a FARDC (Forţele armate ale RDC) şi a Forţelor rwandeze de apărare' (armata rwandeză), relatează Agerpres.

"Responsabilităţile acestui asasinat mârşav trebuie căutate în rândurile acestor două armate", acuză la rândul lor FDLR.

Citește și
Monolit misterios, descoperit în SUA: ”Cel mai ciudat lucru pe care l-am văzut vreodată”. Care este originea lui
Încă un monolit misterios a apărut în Congo. Localnicii și-au făcut poze cu el apoi i-au dat foc
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

Drumul naţional 2, unde a fost atacat convoiul, urmează de foarte aproape graniţa rwandeză, într-o zonă montană şi cu pădure deasă, unde frontierele nu sunt etanşe.

Autorităţile congoleze şi rwandeze neagă sistematic orice prezenţă de trupe rwandeze pe teritorul RDC.

Un expert al Barometrului de securitate din Kivu a explicat pentru AFP că "FDLR sunt în proximitatea locului unde s-a produs atacul. Ţine de domeniul posibilului ca aceşti rebeli rwandezi să fie responsabili de atac", a explicat el.

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Ambasadorul Italiei în Republica Democratică Congo, ucis într-un atac armat vizând un convoi PAM în estul ţării
Ambasadorul Italiei în Republica Democratică Congo, ucis într-un atac armat vizând un convoi PAM în estul ţării

Ambasadorul Italiei la Kinshasa a fost ucis luni prin împuşcare, într-un atac armat care a vizat un convoi al Programului Alimentar Mondial (PAM), în timpul unei vizite în apropiere de Goma, în estul Republicii Democratice Congo, relatează AFP.

Încă un monolit misterios a apărut în Congo. Localnicii și-au făcut poze cu el apoi i-au dat foc
Încă un monolit misterios a apărut în Congo. Localnicii și-au făcut poze cu el apoi i-au dat foc

Cel mai recent dintr-o serie de monoliţi misterioşi care au stârnit imaginaţia fanilor genului SF din întreaga lume a avut parte de un sfârşit incendiar, miercuri, în Republica Democrată Congo, după ce i s-a dat foc într-un sens giratoriu din capitală.

DIICOT: Zeci de români au scăpat de examenul auto cumpărându-și permise de conducere din Congo
DIICOT: Zeci de români au scăpat de examenul auto cumpărându-și permise de conducere din Congo

Zeci de permise de conducere false, provenite dintr-o țară africană, au fost preschimbate în România în mai multe județe din țară.

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.