NASA: Un asteroid „potențial periculos” va trece la ”o aruncătură de băț” pe lângă Pământ în această săptămână

asteroid

O piatră spațială gigantică, „potențial periculoasă”, mai mare decât Turnul Eiffel, va trece pe lângă Pământ în această săptămână, potrivit NASA, scrie Space.com.

Asteroidul în formă de ou, numit 4660 Nereus, are o lungime de 330 de metri și va pătrunde pe orbita Pământului călătorind cu 23.700 km/h sâmbătă, 11 decembrie. Din fericire pentru toate planurile noastre de weekend, Se așteaptă ca asteroidul să treacă pe lângă Pământ la o anumită distanță sigură dar va fi totuși mai aproape de noi decât a fost în 20 de ani.

Nereus – numit după zeul grecesc al mării care a fost fiul lui Gaia, personificarea Pământului – se va afla la aproximativ 3,86 milioane km, de aproximativ 10 ori distanța dintre Pământ și Lună. Aceasta poate suna ca un decalaj enorm, dar, după standardele cosmice, este de fapt la o aruncătură de băț.

Potrivit clasificărilor NASA, orice obiect ceresc mai mare de 150 de metri, care trece mai aproape de 7,5 milioane de kilometri de Terra, este considerat potențial periculos și ținut sub observație.

Descoperit în 1982, orbita de 1,8 ani în jurul Soarelui a lui Nereus îl aduce în apropiere de Pământ la fiecare 10 ani.

Citește și
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

NASA a calculat că asteroidul va avea următoarele treceri pe lângă noi în martie 2031 și în noiembrie 2050. O trecere foarte apropiată este așteptată să se petreacă pe 14 februarie 2060, când Nereus se va afla la doar 1,2 milioane de kilometri de Terra (de trei ori distanța Pământ-Lună).

Această distanță mică îl face tentant și din perspectiva mineritului, mai scrie Space.com. Asterank, o bază de date care monitorizează peste 600.000 de asteroizi, estimează că Nereus conține depozite de nichel, fier și cobalt în valoare de 4,71 de miliarde de dolari.

Pentru că Nereus vizitează atât de frecvent sistemul nostru solar, NASA și agenția spațială japoneză JAXA au luat în calcul la un moment dat să trimită o sondă Hayabusa să colecteteze mostre de sol, dar în cele din urmă misiunea de coelctare a fost trimisă pe alt asteroid (25143 Itokawa).

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Polițistul german rănit de un islamist în atacul cu cuțitul din Mannheim a murit. Avea doar 29 de ani
Polițistul german rănit de un islamist în atacul cu cuțitul din Mannheim a murit. Avea doar 29 de ani

Autorităţile germane au anunţat duminică decesul, în urma rănilor suferite, a unui poliţist înjunghiat vineri în cap în timpul unui atac care a vizat o reuniune anti-islam la Mannheim, un ministru denunţând "terorismul islamist", relatează AFP.

Două avioane de mici dimensiuni s-au ciocnit în aer, în Portugalia. Unul dintre piloți a murit | VIDEO
Două avioane de mici dimensiuni s-au ciocnit în aer, în Portugalia. Unul dintre piloți a murit | VIDEO

Două avioane de mici dimensiuni s-au ciocnit duminică după-amiază, în timpul unui show aviatic la aeroportul din Beja, în sudul Portugaliei.

Primele distrugeri provocate de armele occidentale în Rusia. Kievul a lansat un atac masiv în țara lui Putin
Primele distrugeri provocate de armele occidentale în Rusia. Kievul a lansat un atac masiv în țara lui Putin

Ucraina a atacat, duminică dimineață, mai multe ținte din interiorul Rusiei, cu rachete HIMARS, de fabricație americană.

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.