Momentul în care o mașină este luată pe sus de furtuna Idalia, în Florida. Pasagerii s-au ales cu răni ușoare | VIDEO

×
Codul embed a fost copiat

Furtuna Idalia a lăsat în urmă dezastru în statul american Florida. Acolo unde apele s-au retras, oamenii se întorc la ce a mai rămas din casele lor. Potrivit primelor estimări ale analiștilor, pagubele s-ar putea ridica la 20 de miliarde de dolari.  

Imaginile au fost suprinse de un șofer pe o șosea din Carolina de Sud. Forța furtunii Idalia a fost considerabil mai mică decât în statul Florida. Însă vântul a fost suficient de puternic să ia pur și simplu pe sus o mașină. Potrivit autorităților, pasagerii care încercau să fugă din calea vijeliei s-au ales, ca prin minune, doar cu răni ușoare. Nu toți au scăpat, însă, atât de ieftin. Peisajul lăsat în urmă, după ce furtuna a măturat coasta Floridei, este dezolant.

Jimmy Butler, pastor: E cea mai mare furtună prin care am trecut vreodată. O să reconstruim. Nu va mai fi niciodată la fel, sau nu va mai fi niciodată la fel pentru mine, înțelegi? Dar vom reconstrui și sperăm să fim pregătiți pentru următoarea (furtună) care va veni.”

Localnic: Toate acestea erau căsuțe, tipice în Florida, au fost ridicate pe sus de vânt și aruncate în Golf”.

Citește și
Uragan Idalia
Uraganul Idalia a lovit coasta statului american Florida cu ploi torențiale și viteze ale vântului de peste 200 km/h
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

Cel puțin 80 de oameni au rămas blocați în mijlocul apelor și au avut nevoie de echipele de salvare.

Acum, însă, mulți dintre localnicii evacuați nu mai au unde să meargă. Casele lor au fost făcute praf de vânt sau spulberate de viituri.

Localnic:Ei bine, vă pot spune că a fost înfricoșător. Nu ne așteptam să fie atât de rău. De fapt, ne-am gândit că furtuna ne poate ocoli oarecum, dar a făcut pagube îngrozitoare. Da, mult peste ceea ce ne așteptam”.

Localnic:Cu fiecare mașină care trece, vezi lumea cum se uită și întreabă din priviri, vine oare cineva să ajute? Vine cineva? Și vezi lumea cum te privește și știi ceva? Când vezi un zâmbet, e de apreciat. Este o îmbrățișare nonverbală și oamenii apreciază să știe că nu au fost uitați”.

Potrivit autorităților, Idalia a fost una dintre cele mai puternice furtuni, care a atins zona de uscat a statului Florida în ultimul secol. De altfel, viteza vântului, care a depășit 190 de kilometri pe oră, a fost cea a unui uragan de categoria 3.

După Florida, Idalia s-a îndreptat, joi, către Georgia, apoi spre Carolina de Nord și de Sud, dar intensitatea vijeliei a scăzut treptat.

În Florida, peste 280.000 de case au rămas fără electricitate, în timp ce în Georgia, numărul lor se ridcă la 160.000.

Dacă autoritățile discutau inițial de pagube de peste zece miliarde de dolari în Statele Unite, specialiștii agenției de rating Moody's fac estimări mult mai sumbre și vorbesc de aproximativ 20 de miliarde de dolari.

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Uraganul Idalia a lovit puternic coasta statului Florida. Biden: „Nu cred că cineva mai poate nega impactul crizei climatice”
Uraganul Idalia a lovit puternic coasta statului Florida. Biden: „Nu cred că cineva mai poate nega impactul crizei climatice”

Cel puțin doi oameni au murit, miercuri, după ce uraganul Idalia a lovit coasta statului american Florida cu ploi torențiale, viteze ale vântului de peste 200 de kilometri pe oră și valuri uriașe care au inundat zonele de țărm.

Uraganul Idalia a lovit coasta statului american Florida cu ploi torențiale și viteze ale vântului de peste 200 km/h
Uraganul Idalia a lovit coasta statului american Florida cu ploi torențiale și viteze ale vântului de peste 200 km/h

După ce a făcut ravagii în vestul Cubei, uraganul Idalia a lovit coasta statului american Florida cu ploi torențiale, viteze ale vântului de peste 200 de kilometri pe oră și valuri uriașe care inundă zona de țărm.

Uraganul Idalia se îndreaptă către Florida cu potenţialul unui fenomen „extrem de periculos”. A făcut ravagii în Cuba
Uraganul Idalia se îndreaptă către Florida cu potenţialul unui fenomen „extrem de periculos”. A făcut ravagii în Cuba

Florida, stat american cu 21 de milioane de locuitori, a ordonat rezidenţilor de pe coasta vestică să plece înainte de sosirea uraganului Idalia.

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.