Momentul în care a luat foc avionul cu aproape 400 de oameni la bord, după ce s-a ciocnit altă aeronavă la aterizare. VIDEO

×
Codul embed a fost copiat

Un avion cu sute de pasageri la bord a luat foc, marţi, pe pista aeroportului Haneda din Tokyo, în urma unei coliziuni cu un avion al Gărzii de Coastă, relatează BFM TV şi BBC.

Zborul 516 al Japan Airlines decolase de pe aeroportul New Chitose din Sapporo, în prefectura Hokkaido, cu destinaţia aeroportul Haneda din Tokyo, potrivit televiziunii NHK. La bordul avionului se aflau aproximativ 400 de pasageri, inclusiv opt copii cu vârsta sub 2 ani, şi membri ai echipajului.

Zborul 516 al companiei JAL s-a aprins după ce a aterizat la Haneda la ora locală 17:47 (10:47, ora României). Imaginile au arătat cum avionul de pasageri se deplasează şi apoi se aprinde într-o mare minge de foc, potrivit News.ro.

Avionul a fost văzut apoi în staţionare, oamenii folosind toboganele de urgenţă pentru a fugi din infern, în timp ce pompierii încercau să lupte cu flăcările care se intensificau.
Garda de Coastă din Japonia (JCG) a confirmat pentru CNN că unul dintre avioanele sale, probabil un MA722 cu aripă fixă, s-a ciocnit cu zborul comercial 516 pe pistă. Un purtător de cuvânt al JCG a declarat pentru CNN că aeronava Pazei de Coastă urma să plece de pe aeroportul Haneda către o bază aeriană din prefectura Niigata pentru a ajuta la eforturile de ajutorare în urma cutremurului devastator de luni, care a avut magnitudinea 7,5 şi s-a produs la adâncime mică.

Cinci din cei șase membri ai Gărzii de Coastă aflați la bord sunt daţi dispăruţi după coliziunea cu avionul civil. Unul a reușit să se salveze, relatează The Guardian.

Citește și
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro
Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Polițistul german rănit de un islamist în atacul cu cuțitul din Mannheim a murit. Avea doar 29 de ani
Polițistul german rănit de un islamist în atacul cu cuțitul din Mannheim a murit. Avea doar 29 de ani

Autorităţile germane au anunţat duminică decesul, în urma rănilor suferite, a unui poliţist înjunghiat vineri în cap în timpul unui atac care a vizat o reuniune anti-islam la Mannheim, un ministru denunţând "terorismul islamist", relatează AFP.

Două avioane de mici dimensiuni s-au ciocnit în aer, în Portugalia. Unul dintre piloți a murit | VIDEO
Două avioane de mici dimensiuni s-au ciocnit în aer, în Portugalia. Unul dintre piloți a murit | VIDEO

Două avioane de mici dimensiuni s-au ciocnit duminică după-amiază, în timpul unui show aviatic la aeroportul din Beja, în sudul Portugaliei.

Primele distrugeri provocate de armele occidentale în Rusia. Kievul a lansat un atac masiv în țara lui Putin
Primele distrugeri provocate de armele occidentale în Rusia. Kievul a lansat un atac masiv în țara lui Putin

Ucraina a atacat, duminică dimineață, mai multe ținte din interiorul Rusiei, cu rachete HIMARS, de fabricație americană.

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.