Liderul galeriei lui Partizan Belgrad a fost executat pe stradă cu 6 focuri de armă

executat serbia

Liderul galeriei echipei de fotbal Partizan Belgrad, Ljubomir Markovic, a fost executat cu şase focuri de armă pe o stradă din capitala Serbiei, lângă o benzinărie.

 

Asupra lui Ljubomir Markovic au fost trase, vineri seara, şase focuri de armă de către un grup de persoane încă neidentificate, înaintea meciului pe care Partizan urma să-l dispute cu Vojvodina, transmite presa sârbă, potrivit news.ro.

Ljubomir Markovic, supranumit Kica avea 37 de ani şi era unul dintre liderii grupului de ultraşi Alkatraz, condus de Milos Radisavljevic Kimi.

Ljubomir Markovic a fost unul dintre cei mai prolifici lideri de galerie din Serbia şi o persoană foarte cunoscută poliţiei din Serbia, după scandalurile în care a fost implicat de-a lungul timpului. Prima dată când Markovic a intrat vizorul oamenilor legii a fost în 2009, când a fost acuzat în cazul morţii unui cetăţean francez, fan al echipei de fotbal din Toulouse, Bruce Taton.

Atunci a primit 30 de ani de închisoare, dar sentinţa sa a fost ulterior redusă la 15 ani, fiind eliberat în 2017. Alte 12 persoane au mai fost atunci condamnate la pedepse cuprinse între 4 şi 14 ani.

 

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Așteptarea a luat sfârșit pentru fanii tinerei care a făcut senzație în Qatar! S-a pozat topless, iar reacțiile au fost pe măsură
FOTO Așteptarea a luat sfârșit pentru fanii tinerei care a făcut senzație în Qatar! S-a pozat topless, iar reacțiile au fost pe măsură
Citește și...
De ce regele Charles al III-lea are două zile de naștere. Semnficația paradei Trooping the Colour
De ce regele Charles al III-lea are două zile de naștere. Semnficația paradei Trooping the Colour

Regele Charles își sărbătorește ziua de naștere de două ori pe an în calitate de monarh britanic.

 

Lupte de stradă în Argentina, din cauza unor măsuri dure de austeritate. Manifestanții au atacat poliția
Lupte de stradă în Argentina, din cauza unor măsuri dure de austeritate. Manifestanții au atacat poliția

S-au dat lupte de stradă în fața Congresului argentinian, care a aprobat, în camera superioară, un pachet de măsuri dure de austeritate.

Ministrul Apărării dintr-o țară NATO spune că trimiterea avioanelor de luptă în Ucraina e „trădare” și depune plângere penală
Ministrul Apărării dintr-o țară NATO spune că trimiterea avioanelor de luptă în Ucraina e „trădare” și depune plângere penală

Ministrul Apărării din Slovacia îl acuză pe predecesorul său de „trădare”, pentru că a trimis avioane de luptă în Ucraina și a anunțat că a depus o plângere penală în acest sens.

 

Recomandări
Klaus Iohannis: Europa se află în faţa unui război brutal de agresiune, neprovocat şi injust, iniţiat de Rusia
Klaus Iohannis: Europa se află în faţa unui război brutal de agresiune, neprovocat şi injust, iniţiat de Rusia

Preşedintele Klaus Iohannis a transmis joi, un mesaj cu prilejul Zilei Eroilor, în care arată că Europa se află în faţa unui război brutal de agresiune, neprovocat şi injust, iniţiat de Rusia împotriva Ucrainei.  

Reacțiile românilor după ce Babasha a cântat la concertul Coldplay. „Ce am reușit noi să facem ca nație, să huiduim un băiat”
Reacțiile românilor după ce Babasha a cântat la concertul Coldplay. „Ce am reușit noi să facem ca nație, să huiduim un băiat”

Arena Națională s-a transformat miercuri seară într-un tărâm al emoțiilor intense. Britanicii de la Coldplay au urcat pe scenă în fața a peste 50 de mii de oameni și au făcut spectacol. Show-ul a fost completat de baloane colorate, lumini și artificii.

Liderii celor mai puternice 7 economii din lume, reuniți în Italia. Lux orbitor pentru ei, mizerie pentru cei care îi păzesc
Liderii celor mai puternice 7 economii din lume, reuniți în Italia. Lux orbitor pentru ei, mizerie pentru cei care îi păzesc

Liderii celor mai puternice șapte economii ale lumii s-au reunit vineri în Italia. Summit-ul este organizat de Giorgia Meloni, aflată pe poziții de forță după victoria partidului său în alegerile pentru Parlamentul European.