Juan Carlos Copes, legenda tangoului, a încetat din viață. Ce vârstă avea

Juan Carlos Copes
Profimedia

Dansatorul şi coregraful argentinian Juan Carlos Copes, o legendă a tangoului, a încetat din viaţă sâmbătă, la vârsta de 89 de ani, a anunţat familia artistului, informează AFP.

„Va străluci mereu în mijlocul stelelor şi pentru totdeauna în istoria tangoului dansat", a scris pe Facebook fiica sa Johana Copes, care i-a călcat pe urme şi i-a fost timp de aproape 20 de ani parteneră de dans.

Dansatorul octogenar fusese infectat în decembrie cu noul coronavirus, transmite Agerpres.

Născut la 31 mai 1931 la Buenos Aires, Juan Carlos Copes a devenit celebru după ce a făcut cunoscut tangoul ca stil coregrafic complet şi l-a adus pe marile scene internaţionale.

A format un cuplu de tango legendar cu Maria Nieves, cu care a şi fost căsătorit între 1964 şi 1973, cei doi continuând să danseze împreună până în 1997.

Citește și
Diego Maradona
Ce au descoperit medicii legiști după autopsia lui Diego Maradona. Inima lui cântărea dublu decât normal
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

În 2015, a încheiat o carieră în care „a strălucit pe Broadway şi a fost aplaudat în Europa", a amintit sâmbătă pe Twitter Ministerul argentinian al Culturii.

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Ce a spus Papa Francisc despre Maradona: ”Pe teren a fost un poet”. Mesajul ciudat al Suveranului Pontif
Ce a spus Papa Francisc despre Maradona: ”Pe teren a fost un poet”. Mesajul ciudat al Suveranului Pontif

Papa Francisc a spus despre Maradona că a fost ”un poet” pe terenul de fotbal, dar și ”un om foarte fragil” în afara acestuia. Papa a transmis și un mesaj prin care îi roagă pe oameni să se roage pentru el.

Ce au descoperit medicii legiști după autopsia lui Diego Maradona. Inima lui cântărea dublu decât normal
Ce au descoperit medicii legiști după autopsia lui Diego Maradona. Inima lui cântărea dublu decât normal

Medicii legişti au stabilit la autopsia corpului fostului fotbalist Diego Maradona că inima acestuia cântărea 500 de grame, dublu decât normal, informează marca.com.

O vedetă de la Bollywood, actrița Sridevi Kapoor, a murit la vârsta de 54 de ani
O vedetă de la Bollywood, actrița Sridevi Kapoor, a murit la vârsta de 54 de ani

Vedeta de la Bollywood Sridevi Kapoor a murit la vârsta de 54 de ani în urma unui infarct.

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.