Investigație: Un super-iaht misterios, ancorat în Italia, regiunea Toscana, ar fi al lui Vladimir Putin

super iaht putin
Twitter

Un super-iaht misterios care ar aparține președintelui rus Vladimir Putin este ancorat în Italia.

Maria Pevcic, jurnalistă de investigație, și Gheorghi Alburov, activist anticorupție, ambii colaboratori au disidentului Alexei Navalnîi, au publicat un reportaj despre „Scheherazade”, super-iahtul deținut de Putin.

Cei doi au obținut, anul trecut în decembrie, o listă cu membrii echipajului de pe navă. Toți cei permanenți sunt ruși, însă nu și căpitanul, acesta fiind un cetățean britanic.

Guy Bennett-Pearce, căpitanul, a declarat pentru New York Times că oficialii italieni au inspectat nava la începutul lunii martie ca parte a unei anchete deschise de poliția financiară din Italia și că a fost nevoit să le pună la dispoziție documentele relevante despre navă.

Se uită la fiecare aspect. Aceștia nu sunt polițaii locali care au venit aici, sunt bărbați în costume negre”, a spus el. Căpitanul a refuzat să ofere mai multe informații din cauza „contractului de confidențialitate strict” pe care l-a semnat, însă a dat asigurări că proprietarul navei nu se află niciodată pe lista de sancțiuni a Uniunii Europene, deși nu l-a întâlnit niciodată.

Citește și
Zelenski și Putin
Consilierul președintelui Ucrainei: Întâlnirea dintre Zelenski și Putin este cheia păcii
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

Maria Pevcic și Gheorghi Alburov afirmă că unii dintre membrii echipajului lucrează și pentru FSO (Serviciul Federal de Protecție), o agenție militarizată a Rusiei, a cărei misiune este protejarea personală a lui Putin, scrie Bussines Insider.

Miliardarii ruși apropiați de Putin au fost sancționați atât de Uniunea Europeană, cât și de SUA și Marea Britanie din cauza rolului lor în declanșarea războiului din Ucraina și a susținerii financiare oferite Kremlinului.

Mai multe iahturi de lux deținute de oligarhi au fost deja confiscate. Chiar Italia a confiscat, pe 12 martie, un mega-iaht în valoarea de 578 de milioane de dolari deținut de miliardarul Andrei Melnicenko.

În prezent, poliția italiană încearcă să stabilească dacă și super-iahtul Scheherazade îi aparține lui Vladimir Putin.

Maria Pevcic susține că investigația lor oferă dovezi clare că vasul este deținut de președintele Rusiei și că „nava trebuie confiscată imediat”.

În plus, jurnalista afirmă că a vorbit cu mai mulți membri ai echipajului care au confirmat că îi aparține lui Putin și chiar i-au trimis poze din interior.

Potrivit The New York Times, vasul ar fi unul dintre cele mai mari din lume, nu ar avea un proprietar public și valoarează aproape 700 de milioane de dolari. Are șase punți, două heliporturi, o piscină, un spa și un salon de înfrumusețare.

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Război în Ucraina, ziua 27. Rusia va folosi armele nucleare doar dacă existența sa ar fi amenințată, anunță Kremlinul
Război în Ucraina, ziua 27. Rusia va folosi armele nucleare doar dacă existența sa ar fi amenințată, anunță Kremlinul

Război în Ucraina, ziua 27. ȘtirileProTV.ro prezintă în format LIVE TEXT cele mai importante evenimente ale zilei, privind conflictul pornit de Rusia. Până acum, peste 3,5 milioane de oameni au părăsit țara, iar alte câteva mii au fost ucise sau rănite.

Consilierul președintelui Ucrainei: Întâlnirea dintre Zelenski și Putin este cheia păcii
Consilierul președintelui Ucrainei: Întâlnirea dintre Zelenski și Putin este cheia păcii

O întâlnire între președinții Ucrainei și Rusiei este cheia pentru restabilirea păcii, a declarat Mihailo Podoliak, consilierul lui Volodimir Zelenski și liderul echipei de negociatori a Ucrainei.

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.