Incidente la protestul „Convoiul libertății” de la Paris. Polițiștii au tras cu gaze lacrimogene asupra manifestanților

×
Codul embed a fost copiat

Poliţiștii francezi au tras, sâmbătă, cu gaze lacrimogene asupra manifestanţilor de pe bulevardul Champs Elysees, la scurt timp după ce un „convoi al libertăţii" a ajuns în Paris ca să denunțe restricţiile anti-pandemie.

Câteva zeci de maşini cu protestatari au reuşit să treacă de punctele de control ale poliţiei, încercând să blocheze traficul în jurul Arcului de Triumf. 

Protest cu ciocane, cuțite și măști de gaze 

Alte 500 de vehicule care încercau să intre în Paris au fost oprite la marginea orașului, fiind aplicate aproape 300 de amenzi. Separat, cinci protestatari au fost reţinuţi în sudul Parisului, pentru că aveau asupra lor ciocane, cuţite şi măşti de gaze.

Pentru a împiedica orice derapaj, autoritățile franceze au mobilizat peste 7.000 de agenţi, au înfiinţat puncte de control şi au desfăşurat transportoare blindate de personal şi camioane cu tunuri de apă.

Protestatarii francezi s-au inspirat de la camionagii din Canada, care practic au paralizat întreaga activitate în capitala Ottawa şi au perturbat comerţul transfrontalier cu Statele Unite.

Citește și
protest cugir
Protest spontan la Uzina Mecanică Cugir. Angajații spun că s-au „săturat de minciuni”
Reacții după maneaua cântată la concertul Coldplay. Adrian Despot: „Te invidiez că nu am fost eu în locul tău” / Gelu Duminică: „România în toată splendoarea ei”

 

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Așteptarea a luat sfârșit pentru fanii tinerei care a făcut senzație în Qatar! S-a pozat topless, iar reacțiile au fost pe măsură
FOTO Așteptarea a luat sfârșit pentru fanii tinerei care a făcut senzație în Qatar! S-a pozat topless, iar reacțiile au fost pe măsură
Citește și...
VIDEO. Manifestație masivă anti-război la Kiev
VIDEO. Manifestație masivă anti-război la Kiev

O manifestaţie masivă anti-război are loc, sâmbătă, la Kiev, unde sunt din ce în ce mai mari temerile că Ucraina va fi invadată de Rusia, relatează News.ro.

Protest spontan la Uzina Mecanică Cugir. Angajații spun că s-au „săturat de minciuni”
Protest spontan la Uzina Mecanică Cugir. Angajații spun că s-au „săturat de minciuni”

Nemultumiți de salariile mici și de condițiile grele de muncă, peste 800 de angajați de la Uzina Mecanică și de la Fabrica de Arme din Cugir, județul Alba au protestat vineri, vreme de câteva ore.

Un șofer de camion de origine română protestează în Canada: Mă întorc acasă victorios, ca Cezar, sau într-un sac mortuar
Un șofer de camion de origine română protestează în Canada: Mă întorc acasă victorios, ca Cezar, sau într-un sac mortuar

Protestele camionagiilor canadieni continuă de aproape două săptămâni, în Ottawa.

VIDEO. Protest violent în Noua Zeelandă. Manifestanții s-au bătut cu polițiștii în fața Parlamentului
VIDEO. Protest violent în Noua Zeelandă. Manifestanții s-au bătut cu polițiștii în fața Parlamentului

Ciocniri violente au izbucnit, joi, în apropierea Parlamentului neo-zeelandez de la Wellington, între Poliţie şi manifestanţi anti-vaccin contra Covid-19, adunaţi de trei zile aici şi din care mai mult de 50 au fost arestaţi, scrie AFP.

Recomandări
Sute de polițiști au declanșat 50 de percheziții în Brașov, Constanța și București. Dosar privind găzduirea unor ucraineni
Sute de polițiști au declanșat 50 de percheziții în Brașov, Constanța și București. Dosar privind găzduirea unor ucraineni

50 de percheziţii au loc, joi, în judeţele Braşov şi Constanţa, precum şi în municipiul Bucureşti, într-un dosar privind solicitări de decontare ilegală a peste 2,5 milioane de lei pentru găzduirea unor cetăţeni ucraineni.

 

Reacțiile românilor după ce Babasha a cântat la concertul Coldplay. „Ce am reușit noi să facem ca nație, să huiduim un băiat”
Reacțiile românilor după ce Babasha a cântat la concertul Coldplay. „Ce am reușit noi să facem ca nație, să huiduim un băiat”

Arena Națională s-a transformat miercuri seară într-un tărâm al emoțiilor intense. Britanicii de la Coldplay au urcat pe scenă în fața a peste 50 de mii de oameni și au făcut spectacol. Show-ul a fost completat de baloane colorate, lumini și artificii.

Mesajul lui Iordănescu pentru fanii români înainte de EURO 2024: ”Avem mereu nevoie de voi, la greu mai mult decât oricând!”
Mesajul lui Iordănescu pentru fanii români înainte de EURO 2024: ”Avem mereu nevoie de voi, la greu mai mult decât oricând!”

Selecţionerul Edward Iordănescu a transmis un mesajul pentru suporteri înainte de Euro-2024. El spune că naţionala are nevoie de fani exact atunci când lucrurile nu merg prea bine.