Experți: Persoanele cu alergii să nu facă vaccinul Pfizer-BioNTech împotriva COVID-19

vaccin

Autorităţile de reglementare din Marea Britanie au sfătuit persoanele cu antecedente "semnificative" de reacţii alergice să nu facă vaccinul Pfizer-BioNTech împotriva COVID-19.

Apelul vine după ce două persoane au prezentat reacţii adverse marţi, a informat Stephen Powis, directorul medical al Serviciului Naţional de Sănătate (NHS), potrivit DPA şi AFP, transmite Agerpres.

Powis a precizat că astfel de sfaturi din partea Agenţiei de reglementare a medicamentelor şi produselor medicale din Marea Britanie (MHRA) constituie o practică standard.

Marea Britanie a fost prima ţară care a autorizat acest vaccin şi a demarat marţi o campanie masivă de vaccinare, îndreptată până acum către îngrijitorii din centrele de asistenţă şi vârstnici.

"Două persoane cu reacţii alergice grave au reacţionat prost", a anunţat Stephen Powis, directorul medical al Serviciului Naţional de Sănătate (NHS). "Amândouă se recuperează bine", a precizat el.

Citește și
coronavirus
Rușii vaccinați anti-COVID, îndemnați să nu mai consume alcool timp de 56 de zile
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

"Aşa cum se obişnuieşte în cazul noilor vaccinuri, MHRA a recomandat ca măsură de precauţie ca persoanele cu antecedente semnificative de reacţii alergice să nu primească vaccinul, după ce două astfel de persoane au răspuns negativ ieri", a precizat el, adăugând că în prezent aceste două persoane "se recuperează bine".

Cele două persoane sunt predispuse la alergii ceea ce le face să poarte tot timpul asupra lor adrenalină.

Prin urmare, Agenţia de reglementare a medicamentelor şi produselor medicale din Marea Britanie (MHRA) a emis o recomandare de a nu fi vaccinate "persoanele cu antecedente semnificative de reacţii alergice la vaccinuri, medicamente sau alimente (cum ar fi reacţiile anafilactice sau cele pentru care se recomandă purtarea de adrenalină autoinjectabilă).

Asistentele şi medicii din Marea Britanie au început marţi administrarea vaccinului dezvoltat de compania farmaceutică germană BioNTech şi de partenerul său american Pfizer. Rezidenţii din centrele de asistenţă, precum şi îngrijitorii lor sunt primii care beneficiază de acest vaccin, ce se administrează în două doze, la interval de 21 de zile.

Aproximativ 800.000 de doze din vaccinul Pfizer-BioNTech din cele 40 de milioane comandate de guvern vor fi administrate iniţial.

În pofida vitezei de lansare pe piaţă a acestui vaccin, "nu am redus" din siguranţă, a asigurat marţi şeful Pfizer, Albert Bourla, de la Geneva, în cadrul unei mese rotunde desfăşurate online.

Acest vaccin se bazează pe codul genetic al virusului SARS-CoV-2 pentru a "antrena" sistemul imunitar al organismului să creeze anticorpi împotriva lui.

Vaccinul Pfizer-BioNTec implică însă restricţii şi măsuri severe de transport şi stocare. Spre deosebire de omologii săi de la compania americană Moderna şi Oxford / AstraZeneca, acest vaccin este însoţit de specificaţii stricte în ceea ce priveşte depozitarea şi transportul.

Conform AFP, comitetul pentru vaccinuri al Administraţiei pentru Alimente şi Medicamente din Statele Unite (Food and Drug Administration, FDA) se întruneşte joi pentru a analiza cererea BioNTech / Pfizer de aprobare a vaccinului său anti-coronavirus.

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Ce sunt alimentele funcționale și cum ne pot îmbunătăți imunitatea împotriva COVID-19
Ce sunt alimentele funcționale și cum ne pot îmbunătăți imunitatea împotriva COVID-19

Până când vom beneficia cu toţii de un vaccin, medicii spun că avem la îndemână modalităţi prin care ne putem îmbunătăţi sistemul imunitar.

Rușii vaccinați anti-COVID, îndemnați să nu mai consume alcool timp de 56 de zile
Rușii vaccinați anti-COVID, îndemnați să nu mai consume alcool timp de 56 de zile

Autorităţile sanitare ruse au îndemnat marţi persoanele care se vaccinează împotriva COVID-19 să se abţină de la consumul de alcool 56 de zile.

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.