Elon Musk a declarat miercuri că nu va dona bani pentru campaniile electorale ale lui Biden sau Trump

Elon Musk
Shutterstock

Directorul general al Tesla, Elon Musk, a declarat miercuri că nu va dona pentru campaniile electorale ale preşedintelui Joe Biden sau fostului preşedinte Donald Trump, transmite CNBC.

”Doar pentru a fi foarte clar, nu donez bani niciunuia dintre candidaţii la preşedintele SUA”, a spus Musk într-o postare pe site-ul său de socializare X.

Postarea lui Musk a venit la o zi după ce The New York Times a relatat că weekendul trecut Musk s-a întâlnit cu Trump şi cu ceea ce ziarul a numit câţiva donatori republicani bogaţi, în Palm Beach, Florida.

Casa fostului preşedinte, în clubul său Mar-a-Lago, se află în Palm Beach.

Musk este unul dintre cei mai bogaţi oameni din lume, cu o avere netă estimată la 195 de miliarde de dolari, potrivit Forbes.

Citește și
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

Musk, care conduce şi SpaceX, l-ar putea sprijini pe Trump sau pe Biden în alte moduri decât printr-o donaţie directă la campaniile lor.

El ar putea, de exemplu, să doneze unui comitet de acţiune politică care sprijină pe oricare dintre concurenţi.

Orice donaţie majoră pe care o face ar putea avea un impact semnificativ asupra campaniei unui candidat.

Musk nu a răspuns la un e-mail în care se solicitau comentarii despre dacă intenţionează să dea fonduri unui PAC pro-Biden sau pro-Trump.

În ciuda obiceiului lui Musk de a lua poziţii politice pe reţelele de socializare, el nu este un donator major şi frecvent pentru campanii.

În timpul ciclului electoral de jumătate de mandat din 2018, Musk a făcut o serie de contribuţii la comitetele republicane şi democrate care susţin candidaţii pentru Congres, pentru 33.900 de dolari fiecare.

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Polițistul german rănit de un islamist în atacul cu cuțitul din Mannheim a murit. Avea doar 29 de ani
Polițistul german rănit de un islamist în atacul cu cuțitul din Mannheim a murit. Avea doar 29 de ani

Autorităţile germane au anunţat duminică decesul, în urma rănilor suferite, a unui poliţist înjunghiat vineri în cap în timpul unui atac care a vizat o reuniune anti-islam la Mannheim, un ministru denunţând "terorismul islamist", relatează AFP.

Două avioane de mici dimensiuni s-au ciocnit în aer, în Portugalia. Unul dintre piloți a murit | VIDEO
Două avioane de mici dimensiuni s-au ciocnit în aer, în Portugalia. Unul dintre piloți a murit | VIDEO

Două avioane de mici dimensiuni s-au ciocnit duminică după-amiază, în timpul unui show aviatic la aeroportul din Beja, în sudul Portugaliei.

Primele distrugeri provocate de armele occidentale în Rusia. Kievul a lansat un atac masiv în țara lui Putin
Primele distrugeri provocate de armele occidentale în Rusia. Kievul a lansat un atac masiv în țara lui Putin

Ucraina a atacat, duminică dimineață, mai multe ținte din interiorul Rusiei, cu rachete HIMARS, de fabricație americană.

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.