Descoperire rară lângă Cairo. A fost găsită mumia unui faraon, posibil cea mai veche și cea mai bine păstrată din lume

×
Codul embed a fost copiat

Descoperire arheologică impresionantă în apropiere de capitala egipteană Cairo.  

Lângă piramida în trepte de la Saqqara, cercetătorii egipteni au intrat pentru prima oară într-un mormânt care, cred ei, conține cea mai veche și cea mai bine păstrată mumie găsită până acum în Egipt.

Din primele informații, mormântul are aproximativ 4.300 de ani, iar mumia este a unui bărbat despre care se crede că ar fi fost un funcționar al unui faraon din a cincea sau a șasea dinastie regală.

Potrivit arheologilor, mumia e înfășurată în piese de aur. De altfel, în apropiere au fost scoase la iveală alte trei morminte - ale unor înalți funcționari ai faraonilor, care au domnit în urmă cu mai bine de patru milenii și jumătate.

Citește și
serghei riabkov, soldati sua
SUA şi Rusia reiau discuţiile despre dezarmarea nucleară. Un oficial rus explică în ce situaţii pot fi folosite aceste arme
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

Alături de rămășițele lor au fost descoperite câteva zeci de statui și alte obiecte antice, foarte bine păstrate.

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Cel puțin 27 de persoane au fost rănite în Egipt, după ce o tribună a unui centru sportiv s-a prăbușit | VIDEO
Cel puțin 27 de persoane au fost rănite în Egipt, după ce o tribună a unui centru sportiv s-a prăbușit | VIDEO

Cel puţin 27 de persoane au fost rănite, sâmbătă, după ce o parte a unei tribune dintr-o sală de sport aflată la sud de Cairo s-a prăbușit în timpul unui meci de baschet, potrivit Ministerului Egiptean al Sănătăţii.

SUA şi Rusia reiau discuţiile despre dezarmarea nucleară. Un oficial rus explică în ce situaţii pot fi folosite aceste arme
SUA şi Rusia reiau discuţiile despre dezarmarea nucleară. Un oficial rus explică în ce situaţii pot fi folosite aceste arme

Rusia şi Statele Unite vor relua discuțiile referitoare la dezarmarea nucleară, într-o reuniune la Cairo care va avea loc între 29 noiembrie şi 6 decembrie, în cadrul comisiei bilaterale asupra Tratatului Noul START.  

Olimpicii României au luat locul 1 la un concurs internațional de aritmetică. Au avut de rezolvat 160 de calcule în 10 minute
Olimpicii României au luat locul 1 la un concurs internațional de aritmetică. Au avut de rezolvat 160 de calcule în 10 minute

România a fost reprezentată la Campionatul Horus Cairo 2022 de cei mai deștepți copii la aritmetică, unde au obținut locul 1 pentru țara noastră.

Care este procedura de repatriere a unui cetățean român care a murit în străinătate
Care este procedura de repatriere a unui cetățean român care a murit în străinătate

În cazul decesului unui cetățean român aflat în străinătate trbuie întreprinse mai multe demersuri de către familie pentru repatrierea trupului.

 

Egiptul va muta în decembrie capitala de la Cairo. Câți locuitori va avea
Egiptul va muta în decembrie capitala de la Cairo. Câți locuitori va avea

Guvernul egiptean va începe în decembrie procesul de transferare a birourilor sale în noua capitală administrativă localizată la est de Cairo, a anunţat miercuri, într-un comunicat, un purtător de cuvânt al preşedinţiei Egiptului, informează Reuters.

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.