Cum folosește Iranul „forțele de rezistență” din regiune pentru a lovi Israelul și SUA
Liderii iranieni au avertizat că lumea este mai aproape de un război regional în Orientul Mijlociu și că Israelul a depășit liniile roșii, ceea ce, în cuvintele lui Ebrahim Raisi, „ar putea forța pe toată lumea să ia măsuri”, scrie The Guardian.
Dar Iranul merge pe frânghie, dornic să evite o confruntare directă și, prin urmare, își estompează liniile roșii pentru a evita să intre într-o capcană. În schimb, se sprijină pe milițiile proxy din jurul regiunii de la „axa sa de rezistență” pentru a lansa lovituri limitate care vizează bazele militare ale Israelului și SUA din Irak și Siria.
Folosirea forțelor proxy, printre acestea principale, Hezbollah în Liban, dar și Hamas și Jihadul Islamic Palestinian în Gaza, a fost o marcă comercială a politicii externe iraniene. Iranul spune că, deși sprijină astfel de „forțe de rezistență”, ele acționează independent.
Câtă autonomie față de Iran au „forțele de rezistență” în practică?
Emile Hokayem, de la Institutul Internațional de Studii Strategice, a urmărit relația dintre Iran și mandatarii săi.
„Această dezbatere va continua pentru totdeauna, dar am învățat destul de multe despre cum funcționează Iranul cu rețeaua sa de parteneri”, a spus el recent.
„Împotrivește, sprijină, ghidează, dar rareori ordonă. Occidentalii au o problemă din cauza modului în care conceptualizează aceste lanțuri de comandă. Partenerii Iranului sunt ca niște frați de arme mai mici, dar de încredere. Hamas (și chiar Hezbollah) nu se așteaptă la ajutor direct și susținut iranian în timpul unui conflict. Partenerii Iranului iau decizia și solicită acordul Iranului. Bănuiesc că nu vor face ceva ce i se opune Iranul, dar au o marjă mare de manevră”.
Originile Hamas se află în Frații Musulmani, un grup musulman sunit, iar acele rădăcini au acționat în trecut ca o constrângere a relației cu Iranul. Izbucnirea războiului din Siria din 2011, de exemplu, a înrăutățit relațiile Hamas-Iran, deoarece Teheranul condus de siiți a susținut regimul Assad, iar Hamas a susținut opoziția majoritară sunnită.
Până la momentul conflictului din Gaza din 2012, Hamas lansa rachete iraniene Fajr-5 cu rază lungă de acțiune la Tel Aviv și Ierusalim. După criza din Gaza din 2021, șeful politic al Hamas Ismail Haniyeh a lăudat Iranul pentru că a permis un bombardament intens, menționând că Teheranul „nu s-a reținut cu bani, arme și sprijin tehnic”.
Însuși Hamas a spus că un general din ramurile de conducere a forțelor armate iraniene, Corpul Gărzii Revoluționare Islamice (IRGC), i-a „înarmat și i-a îndrumat”.
În ianuarie 2021, comandantul forței aerospațiale IRGC Amir Ali Hajizadeh a declarat: „Toate rachetele pe care le-ați putea vedea în Gaza și Liban au fost create cu sprijinul Iranului”.
Premierul israelian Benjamin Netanyahu a acuzat Iranul că furnizează 90% din fondurile Hamas.
SUA au negat asiduu că au informații care să susțină această afirmație. Un raport al Wall Street Journal a susținut că atacurile au fost planificate la întâlniri de la Beirut la care au participat Hamas și Hezbollah și că la aceste întâlniri regulate au participat de două ori ministrul de externe al Iranului, Hossein Amir-Abdollahian.
Dar Iranul însuși a făcut publică vizita ministrului la Beirut și pare puțin probabil ca agențiile de presă iraniene să facă publică o întâlnire la care se discuta atacul asupra Israelului.
 (5).webp)
