Consiliul Constituțional din Franța: Creșterea vârstei de pensionare la 64 de ani este constituțională

×
Codul embed a fost copiat

La Paris, Consiliul Constituțional al Franței a decis vineri seara că reforma care crește vârsta de pensionare, de la 62 la 64 de ani, este constituțională.

O victorie majoră pentru guvernul președintelui Macron, deși alte câteva măsuri din cadrul pachetului legislativ, au fost respinse.

Consiliul Constituțional a decis și că referendumul asupra acestei inițiative a guvernului, cerut de opoziția de stânga, nu este constituțional.

În orele următoare, autoritățile pariziene se așteaptă la noi violențe. Poliția a baricadat intrarea în sediul Curții Constituționale, înaintea anunțării deciziilor. Și chiar înainte să se afle verdictul Curții, președintele Emmanuel Macron a declarat că dorește un schimb de păreri, cu partenerii de dialog social, în privința acestor decizii.

Și i-a invitat pe reprezentanții sindicatelor și patronatului, la o întrevedere, marțea viitoare.

Citește și
Cannes, festival, film
Festivalul de film Cannes 2023, lista oficială a nominalizărilor. 19 producții se luptă pentru trofeul Palme D'or
VIDEO. Cine e primarul care are doar 10 clase, a candidat de unul singur și are o poveste de viață specială
Articol recomandat de sport.ro
FOTO Așteptarea a luat sfârșit pentru fanii tinerei care a făcut senzație în Qatar! S-a pozat topless, iar reacțiile au fost pe măsură
FOTO Așteptarea a luat sfârșit pentru fanii tinerei care a făcut senzație în Qatar! S-a pozat topless, iar reacțiile au fost pe măsură
Citește și...
Cât a costat în medie un bilet de avion pentru city-break de Paște, în Europa. A fost mai scump cu 9 euro față de 2022
Cât a costat în medie un bilet de avion pentru city-break de Paște, în Europa. A fost mai scump cu 9 euro față de 2022

Biletul de avion pentru excursiile de Paște costă în medie 173 de euro. În topul destinațiilor alese de români pentru 1 mai și Rusalii sunt Italia, Spania, Marea Britanie, Franţa şi Grecia.

Festivalul de film Cannes 2023, lista oficială a nominalizărilor. 19 producții se luptă pentru trofeul Palme D'or
Festivalul de film Cannes 2023, lista oficială a nominalizărilor. 19 producții se luptă pentru trofeul Palme D'or

La Cannes au fost anunțate filmele care intră în competiția pentru trofeul Palme D'or. Sunt 19, în total. Italia, Franța și Marea Britanie au cei mai mulți regizori nominalizați.    

„Este un act barbar”. Trei bărbați au sacrificat o oaie într-o casă, la malul mării, în Franța
„Este un act barbar”. Trei bărbați au sacrificat o oaie într-o casă, la malul mării, în Franța

Autoritățile din vestul Franței caută trei bărbați care au sacrificat o oaie într-o casă din staţiunea balneară La Baule. Localnicii au sesizat poliția, dar cei trei au reușit să fugă cu tot cu animal.

Noi proteste violente în Franța. Restaurantul parizian La Rotonde, frecventat de Emmanuel Macron, incendiat de manifestanți
Noi proteste violente în Franța. Restaurantul parizian La Rotonde, frecventat de Emmanuel Macron, incendiat de manifestanți

Este o nouă zi de proteste şi greve la nivel naţional în Franţa din cauza reformei controversate a pensiilor, iar primele incidente au izbucnit deja la Paris, în cursul după-amiezii.

Scandal de proporții în Franța, după ce ministrul francez pentru afaceri sociale a apărut pe coperta revistei Playboy
Scandal de proporții în Franța, după ce ministrul francez pentru afaceri sociale a apărut pe coperta revistei Playboy

Ministrul francez pentru afaceri sociale, Marlene Schiappa, este ţinta criticilor din partea adversarilor politici, dar şi a propriului partid după ce a pozat într-o rochie albă pentru coperta revistei Playboy.

Recomandări
Istoria participărilor naționalei României la Campionatul European de fotbal. Câte victorii au obținut
Istoria participărilor naționalei României la Campionatul European de fotbal. Câte victorii au obținut "tricolorii"

Echipa națională de fotbal a României a participat la 17 campanii de calificare pentru Campionatul European.   

PSD și PNL vor merge separat la prezidențiale. Cine ar putea fi candidatul PSD, dacă Ciolacu refuză
PSD și PNL vor merge separat la prezidențiale. Cine ar putea fi candidatul PSD, dacă Ciolacu refuză

Deși guvernează împreună, PSD și PNL se pregătesc să meargă pe drumuri separate, la următoarele alegeri.

Investițiile României cresc, dar construcțiile stagnează. Economiștii anticipează o revenire economică
Investițiile României cresc, dar construcțiile stagnează. Economiștii anticipează o revenire economică

Necesare într-o economie puternică, investițiile din România au crescut în primele luni ale anului, comparativ cu aceeași perioadă din 2023.