Coreea de Nord anunţă că a efectuat un nou ''test reuşit de mare importanţă''

Kim Jong Un a ordonat demolarea unor clădiri
Agerpres

Coreea de Nord a anunţat sâmbătă că a efectuat în ziua precedentă un nou test la baza de lansare a sateliţilor de la Sohae, cu obiectivul de a-şi consolida strategia de descurajare nucleară, a anunţat agenţia oficială nord-coreeană KCNA, citată de Reuters

Autorităţile nord-coreene nu au precizat deocamdată ce fel de test a fost efectuat. În timp ce agenţia KCNA face referire la un ''test reuşit de mare importanţă'', ministrul sud-coreean al apărării, Jeong Keong-doo, vorbeşte despre testarea unui motor de rachetă, transmite Agerpres.

Un alt test a fost efectuat la aceeaşi bază duminica trecută, nici atunci autorităţile nord-coreene neoferind precizări despre natura acestuia.

Baza de la Sohae, despre care oficiali americani au spus mai demult că nord-coreenii au promis că o vor închide, pare a fi un centru spaţial pentru lansarea sateliţilor pe orbită, însă Phenianul a folosit-o de mai multe ori pentru lansări de rachete cu rază lungă de acţiune.

Noul test survine în contextul în care negocierile dintre Washington şi Phenian privind denuclearizarea Coreei de Nord stagnează după eşecul din februarie al celui de-al doilea summit Kim-Trump, desfăşurat în Vietnam. De atunci, regimul de la Phenian a amplificat tensiunile printr-o nouă serie de teste cu rachete, iar negocierile iniţiate la începutul lunii octombrie la Stockholm au intrat de asemenea în impas.

Citește și
Test al unui lansator multiplu de rachete, in Coreea de Nord - 16
Trump îl ameninţă pe Kim Jong Un, după testul cu rachete. "Ar putea pierde totul"
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro
Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Reacția Phenianului după avertismentele lui Trump: „Un bătrân nerăbdător”
Reacția Phenianului după avertismentele lui Trump: „Un bătrân nerăbdător”

Kim Jong Un ar putea să-şi schimbe părerea despre Donald Trump dacă preşedintele american continuă să facă declaraţii ”nepotrivite şi periculoase”, a avertizat luni un reprezentant de rang înalt al regimului stalinist, relatează Reuters.

Trump îl ameninţă pe Kim Jong Un, după testul cu rachete.
Trump îl ameninţă pe Kim Jong Un, după testul cu rachete. "Ar putea pierde totul"

Liderul de la Casa Albă a reacţionat duminică, după ultimul test cu rachete efectuat de regimul de la Phenian.

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.