Comandantul armatei ucrainene, despre contraofensivă: „Operațiunea continuă conform planului”

×
Codul embed a fost copiat

Forțele ucrainene ar fi obţinut un avans teritorial în estul Ucrainei, potrivit analiştilor militari. Dar, "cea mai mare lovitură din campania militară" abia urmează, anunță ministerul apărării de la Kiev.

Pe de altă parte, de la Moscova, Serghei Șoigu a amenințat cu represalii dure, dacă ucrainenii lovesc în Crimeea. Iar președinta Comisiei Europene a anunțat un ajutor financiar imens pentru Ucraina, 50 de miliarde de euro, în patru ani.

În aceste imagini extrem de rare îl vedem, pentru prima dată, pe cel mai înalt comandant al Forțelor Armate Ucrainene pe linia frontului.

Generalul Valerii Zalujnîi apare la un centru de comandă, studiind hărți și discutând pare-se despre operațiuni militare cu alți comandanți de-ai săi. Poate fi remarcată, prinsă de vestă antiglonț a generalului, și o insignă cu Yoda, faimosul personaj din odiseea SF Războiul stelelor.

Citește și
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

Prin difuzarea acestor imagini se infirmă și insinuările lui Vladimir Putin, care a lăsat să se înțeleagă că ar avea informații că Zaliunîi, s-ar afla de fapt în străinătate, după ce ar fi fost rănit.

Comandantul armatei ucrainene a transmis și un mesaj: "În ciuda rezistenței puternice a ocupanților, care au minat terenul și au sporit fortificațiile, soldații noștri fac tot posibilul pentru a elibera teritoriul ucrainean. Operațiunea continuă conform planului", se arată în postarea lui Valerii Zalujnîi.

Analiștii militari, dar și bloggeri de război ruși, semnalează unele câștiguri ale forțelor ucrainene pe frontul de est, în zona Bahmut.

Soldat ucrainean: „Hărțile ne arată că forțele noastre înaintează în direcția Zaporojie și Bahmut. Înconjurăm Bakhmut și în curând ne vom recupera teritoriile”

Armata ucraineană susține că a recucerit 8 localități în ultimele două săptămâni, recâștigând 113 km pătrați din teritoriul ocupat.

Pe de alt parte, ministrul rus al apărării a avertizat în privința unor eventuale lovituri în Crimeea.

Serghei Șoigu: „Conform informațiilor noastre, conducerea forțelor armate ucrainene plănuiește să lanseze atacuri asupra teritoriului Federației Ruse, inclusiv în Crimeea, folosind artileria reactivă HIMARS și (rachete cu rază lungă) Storm Shadow. Utilizarea acestor rachete în afara zonei de operațiuni militare speciale ar însemna implicarea totală a Statelor Unite și Marii Britanii în conflict și ar declanșa imediat atacuri asupra centrelor de luare a deciziilor de pe teritoriul Ucrainei.”

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Polițistul german rănit de un islamist în atacul cu cuțitul din Mannheim a murit. Avea doar 29 de ani
Polițistul german rănit de un islamist în atacul cu cuțitul din Mannheim a murit. Avea doar 29 de ani

Autorităţile germane au anunţat duminică decesul, în urma rănilor suferite, a unui poliţist înjunghiat vineri în cap în timpul unui atac care a vizat o reuniune anti-islam la Mannheim, un ministru denunţând "terorismul islamist", relatează AFP.

Două avioane de mici dimensiuni s-au ciocnit în aer, în Portugalia. Unul dintre piloți a murit | VIDEO
Două avioane de mici dimensiuni s-au ciocnit în aer, în Portugalia. Unul dintre piloți a murit | VIDEO

Două avioane de mici dimensiuni s-au ciocnit duminică după-amiază, în timpul unui show aviatic la aeroportul din Beja, în sudul Portugaliei.

Primele distrugeri provocate de armele occidentale în Rusia. Kievul a lansat un atac masiv în țara lui Putin
Primele distrugeri provocate de armele occidentale în Rusia. Kievul a lansat un atac masiv în țara lui Putin

Ucraina a atacat, duminică dimineață, mai multe ținte din interiorul Rusiei, cu rachete HIMARS, de fabricație americană.

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.