Peste 100 de oameni au murit în seria de tornade care au devastat SUA. „Suntem prinşi dedesubt. Vă rog, ajutaţi-ne!”

×
Codul embed a fost copiat

În Statele Unite, peste 100 oameni au murit striviți sub resturile propriilor case, după cea mai gravă serie de tornade din istoria țării. În total, specialiștii au numărat peste 50 de tornade care au devastat 8 state americane.

În unele locuri, vântul a ajuns la viteze pe până la 265 de kilometri pe oră. Salvatorii caută încă supraviețuitori, dar șansele să mai găsească pe cineva în viață sub ruine sunt tot mai mici. Președintele Joe Biden a dat vina pe schimbările climatice, provocate tot de oameni, pentru ferocitatea acestor fenomene meteo.

Statul american Kentucky a fost lovit cel mai puternic de tornadele care au devastat mai multe orașe în drumul lor și le-au transformat în mormane de ruine. Autoritățile locale încă nu reușesc să încheie tragicul bilanț, pentru că numărul victimelor e în creștere.

Căutările continuă zi şi noapte, în speranţa că printre dărâmături ar mai putea fi cineva în viaţă.

Citește și
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

Persoane din familiile câtorva oameni lucrau la fabrica de lumânări din Kentucky, unde s-au înregistrat cele mai multe victime. Din cei peste 100 de angajaţi doar 40 au fost salvaţi. Întreaga clădire a fost complet distrusă.

Totuşi, în primele ore, de sub mormanul de moloz au răzbătut strigăte disperate de ajutor.

„Suntem prinşi dedesubt. Vă rog pe toţi, ajutaţi-ne. Suntem sub fabrica de lumânări din Mayfield. Vă rugăm, vă implorăm!”, a fost mesajul unei femei, care, din fericire, a fost salvată.

Kyanna Parsons-Perez: „Colega mea plângea lângă mine ca o să moară, voia să-şi sune familia. I-am zis să tacă! I-am spus: "Nu murim. Mai e un pic şi e ziua mea, nu murim încă.”

Însă, cei mai mulţi localnici dormeau când s-a dezlănţuit vijelia. Şocul a fost cu atât mai mare. Unii s-au adăpostit în şifoniere, alţii, mai norocoşi, în pivniţele caselor.

Jessie Newton: „Geamurile au început să pocnească, câinii zburau prin aer, nu ştiam cum să recationez, ce să fac, zidurile se surpau în jurul meu. A fost înfricoşător.”

La peste 500 de kilometri depărtare, jumătate dintr-un depozit al companiei Amazon a fost măturat de o altă tornadă. 6 oameni au murit aici. Era schimb de tură în momentul respectiv, aşa că a durat mult până când s-a stabilit câţi oameni se aflau în incintă.

Pompier: „O zonă de vreo 140 de metri pătraţi din incinta clădirii a fost afectată de tornadă. Pereţii s-au surpat în interior, la fel şi acoperişul. Zidurile erau din beton, groase de 28 de centimetri şi înalte de 13 metri. Aşadar s-a prăbuşit o greutate enormă.”

Agenţiile federale de răspuns la dezastre acţionează în zonele afectate, iar în Kentucky a fost decretată stare de urgenţă.

În total, peste 50 de tornade au lovit în plin opt state americane din sud-estul Statelor Unite, între care Kentucky, Arkansas, Illinois și Missouri. Pagubele sunt uriașe: în unele cazuri, comunități întregi au fost făcute una cu pământul. Autoritățile federale, în frunte cu președintele american Joe Biden, au promis că vor face tot posibilul pentru a-i ajuta pe miile de oameni rămași fără case.

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Polițistul german rănit de un islamist în atacul cu cuțitul din Mannheim a murit. Avea doar 29 de ani
Polițistul german rănit de un islamist în atacul cu cuțitul din Mannheim a murit. Avea doar 29 de ani

Autorităţile germane au anunţat duminică decesul, în urma rănilor suferite, a unui poliţist înjunghiat vineri în cap în timpul unui atac care a vizat o reuniune anti-islam la Mannheim, un ministru denunţând "terorismul islamist", relatează AFP.

Două avioane de mici dimensiuni s-au ciocnit în aer, în Portugalia. Unul dintre piloți a murit | VIDEO
Două avioane de mici dimensiuni s-au ciocnit în aer, în Portugalia. Unul dintre piloți a murit | VIDEO

Două avioane de mici dimensiuni s-au ciocnit duminică după-amiază, în timpul unui show aviatic la aeroportul din Beja, în sudul Portugaliei.

Primele distrugeri provocate de armele occidentale în Rusia. Kievul a lansat un atac masiv în țara lui Putin
Primele distrugeri provocate de armele occidentale în Rusia. Kievul a lansat un atac masiv în țara lui Putin

Ucraina a atacat, duminică dimineață, mai multe ținte din interiorul Rusiei, cu rachete HIMARS, de fabricație americană.

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.