Ce se afla în valizele cărate de agenții de securitate ai lui Vladimir Putin, în timpul vizitei la Volgograd

Vladimir Putin
Izvestia / Mirror

Vladimir Putin şi-a ri fi luat cu el "valiza nucleară" joi, la Volgograd, în sud-vestul ţării, unde a participat la ceremoniile ocazionate de împlinirea a 80 de ani de la victoria armatei sovietice asupra forţelor naziste în bătălia de la Stalingrad.  

Cei doi agenţi de securitate care l-au însoţit la ceremonia depunerii de flori la monumentul consacrat soldaţilor sovietici căzuţi în cursul bătăliei de la Stalingrad au fost văzuţi şi fotografiaţi cu două valize negre în mâini. Se presupune că unul ducea aşa-numita "valiză nucleară", iar cel de-al doilea, valiza cu un presupus scut pliabil pentru intervenţie în cazul unui posibil atac armat împotriva preşedintelui rus, relatează publicaţia britanică The Mirror şi agenţia ucraineană de presă Unian, conform Agerpres.

La Volgograd, Putin a fost văzut în limuzina sa blindată Aurus, într-un convoi format din 25 de vehicule, inclusiv o ambulanţă, şi sub o pază strictă.

Lunetişti au fost postaţi pentru a-l proteja pe preşedinte, iar guvernatorul local Andrei Bocearov a fost forţat să intre în carantină timp de nouă zile înainte de a se apropia de Putin.

Localnicii au primit ordin să îşi ia liber de la serviciu pentru fi ţinuţi departe de străzi, cu excepţia câtorva rezidenţi aleşi - care au trebuit de asemenea să treacă prin mai multe zile de carantină şi cărora li s-a interzis să se apropie de Putin.

Citește și
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

Politicianul de opoziţie Boris Vişnevski l-a acuzat pe Putin că a folosit ceremoniile prilejuite de această dată istorică pentru a ţine un "discurs propagandistic" legat de războiul său din Ucraina, care a dus deja la moartea a mii de cetăţeni ruşi, potrivit The Mirror.

Potrivit lui Vişinevski, mesajul lui Putin a fost că "operaţiunea militară specială (formularea pe care o foloseşte pentru războiul declanşat de el împotriva Ucrainei - n.r.) ar trebui să fie asimilată Marelui Război pentru Apărarea Patriei (Al Doilea Război Mondial - n.r)" şi că "Occidentul a fost mereu împotriva noastră, inamicul nostru, nu un aliat". "Or, aceasta este o falsificare a istoriei", a spus el.

Au existat relatări că autorităţile locale au curăţat oraşul înainte de vizita lui Putin, câinii fără stăpân au fost îndepărtaţi de pe străzi, iar casele dărăpănate au fost dărâmate, pentru ca preşedintele rus să nu vadă sărăcia în care trăiesc oamenii aici, conform tabloidului britanic.

Preşedintele rus a ameninţat în mod repetat că ar putea recurge la arma nucleară în cursul războiului pe care l-a declanşat împotriva Ucrainei, notează Unian.

Chiar şi în discursul de joi, liderul rus a afirmat că răspunsul Rusiei la livrările de tancuri moderne occidentale Ucrainei "nu se va limita la utilizarea de blindate", făcând aluzie şi la puterea nucleară a ţării, cu care Moscova şi liderii săi s-au lăudat în mai multe rânduri, mai ales după ce conflictul din Ucraina s-a prelungit, comenta joi EFE.

În acelaşi timp, Putin a declarat în diferite ocazii, ultima oară la sfârşitul anului trecut, că Rusia 'în niciun caz' nu va fi prima care va recurge la armele nucleare, întrucât doctrina sa militară stipulează un astfel de atac doar sub formă de ripostă la un atac similar.

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Polițistul german rănit de un islamist în atacul cu cuțitul din Mannheim a murit. Avea doar 29 de ani
Polițistul german rănit de un islamist în atacul cu cuțitul din Mannheim a murit. Avea doar 29 de ani

Autorităţile germane au anunţat duminică decesul, în urma rănilor suferite, a unui poliţist înjunghiat vineri în cap în timpul unui atac care a vizat o reuniune anti-islam la Mannheim, un ministru denunţând "terorismul islamist", relatează AFP.

Două avioane de mici dimensiuni s-au ciocnit în aer, în Portugalia. Unul dintre piloți a murit | VIDEO
Două avioane de mici dimensiuni s-au ciocnit în aer, în Portugalia. Unul dintre piloți a murit | VIDEO

Două avioane de mici dimensiuni s-au ciocnit duminică după-amiază, în timpul unui show aviatic la aeroportul din Beja, în sudul Portugaliei.

Primele distrugeri provocate de armele occidentale în Rusia. Kievul a lansat un atac masiv în țara lui Putin
Primele distrugeri provocate de armele occidentale în Rusia. Kievul a lansat un atac masiv în țara lui Putin

Ucraina a atacat, duminică dimineață, mai multe ținte din interiorul Rusiei, cu rachete HIMARS, de fabricație americană.

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.