Biden și Xi Jinping au avut prima discuție de când americanul a preluat mandatul. Ce îl îngrijorează pe liderul SUA

Biden Xi
CNN

Preşedintele american, Joe Biden, a discutat miercuri pentru prima dată de cânt a preluat funcția cu omologul său chinez, Xi Jinping, exprimându-şi îngrijorarea în legătură cu situaţia din Hong Kong şi soarta rezervată minorităţii musulmane uigure.

În cursul conversaţiei telefonice, care a avut loc la trei săptămâni după instalarea sa la putere, Joe Biden şi-a exprimat "profunda îngrijorare" cu privire la practicile economice "neloiale şi coercitive" ale Beijingului, represiunea din Hong Kong şi "încălcările drepturilor omului" în Xinjiang, potrivit unui comunicat dat publicităţii de Casa Albă, citat de Agerpres.

Cei doi lideri au discutat, de asemenea, despre pandemia de COVID-19 şi "provocările comune" reprezentate de securitatea sanitară mondial şi schimbările climatice.

Potrivit experţilor, peste un milion de uiguri sunt ori au fost închişi în lagăre de reeducare politică din Xinjiang.

Beijingul respinge termenul "lagăre" şi susţine că sunt centre de formare profesională, destinate să asigure un loc de muncă populaţiei şi, prin urmare, să o ţină la distanţă de extremismul religios.

Citește și
Gao Liu
O actriță celebră din China are nasul distrus după o operație greșită. „A necrozat”
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

Într-un interviu difuzat duminică la CBS, Joe Biden a avertizat că rivalitatea dintre Statele Unite şi China va lua forma unei "competiţii extreme", asigurând totodată că vrea să evite un "conflict" între cele două ţări.

Întrebat despre omologul său chinez, liderul administraţiei de la Washington a adăugat: "Este foarte dur. El nu are - şi nu spun asta ca o critică, aceasta este realitatea - el nu are nicio uncie de democraţie în el".

Un înalt responsabil al administraţiei, care a vorbit sub acoperirea anonimatului, a reafirmat miercuri că taxele vamale asupra produselor chineze introduse sub preşedinţia Trump rămân în vigoare deocamdată, în aşteptarea unei reexaminări cuprinzătoare a strategiei comerciale americane.

"Vor fi schimbări în politica noastră comercială faţă de China, dar acestea nu sunt imediate şi între timp nu eliminăm taxele vamale", a adăugat el, subliniind dorinţa Casei Albe de a dezvolta această strategie "împreună cu aliaţii".

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Expert OMS din China: Coronavirusul s-ar fi putut răspândi în piaţa din Wuhan, însă originea sa ar putea fi alta
Expert OMS din China: Coronavirusul s-ar fi putut răspândi în piaţa din Wuhan, însă originea sa ar putea fi alta

Piaţa de fructe de mare Huanan situată în Wuhan, China, ar fi putut face posibilă răspândirea noului coronavirus, dar acest lucru nu înseamnă că virusul a apărut acolo, a declarat un expert rus, citat sâmbătă de agenţia Xinhua.

O actriță celebră din China are nasul distrus după o operație greșită. „A necrozat”
O actriță celebră din China are nasul distrus după o operație greșită. „A necrozat”

O actriță chineză trage un semnal de alarmă cu privire la pericolele intervențiilor chirurgicale estetice, împărtășind imagini cu nasul său distrus după o procedură greșită.

UE este deschisă, cu anumite condiţii, utilizării vaccinurilor anti-Covid din Rusia şi China
UE este deschisă, cu anumite condiţii, utilizării vaccinurilor anti-Covid din Rusia şi China

Preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, s-a arătat deschisă marţi la accesul vaccinurilor din China şi Rusia pe piaţa europeană.

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.