Biden contează pe „femei și minorități” pentru echipa economică. Cine ar putea fi șefa Trezoreriei

Joe Biden promite că nu va decreta o carantină națională. Ce măsuri vrea să totuși să impună
StirilePROTV

Echipa președintelui ales Joe Biden pe probleme economice va fi formată din femei și minorități iar Janet Yellen, fost preşedinte al Rezervei Federale, a fost nominalizată la conducerea Departamentului Trezoreriei, a anunțat Joe Biden.

Prioritatea acestora va fi să livreze 'un sprijin economic imediat' celei mai lovite ţări de pandemia de COVID-19, SUA, potrivit AFP și Agerpres.

„Iată echipa care va furniza un sprijin economic americanilor în această criză economică şi ne va ajuta să ne reconstruim economia mai puternică decât oricând”, a anunţat, luni, Biden.

Economia americană traversează o perioadă dificilă, cu un şomaj de 6,9%, dublu faţă de înainte de pandemie. Creşterea înregistrată în trimestrul al 3-lea rămâne în scădere cu 2,9% faţă de perioada similară din 2019.

Dacă nominalizarea lui Janet Yellen va fi confirmată de Senat, în prezent cu majoritate republicană, ea va deveni, la 74 de ani, prima femeie care va conduce Departamentul Trezoreriei, după ce a fost prima femeie preşedinte al Rezervei Federale între anii 2014 şi 2018.

Citește și
Biden
Joe Biden s-a accidentat în timp ce se juca cu câinele său. Anunțul medicilor despre starea sa
Reacții după maneaua cântată la concertul Coldplay. Adrian Despot: „Te invidiez că nu am fost eu în locul tău” / Gelu Duminică: „România în toată splendoarea ei”


Prima sa misiune va fi să facă să fie votat de urgenţă un nou plan de ajutor pentru americanii cei mai vulnerabili. Primul, din vară, nu mai este de actualitate.

Joe Biden a mai anunţat luni nominalizarea lui Wally Adeyemo în postul de secretar adjunct al Trezoreriei.

De origine nigeriană şi prezentat ca 'expert în politică macroeconomică', Adeyemo a fost director adjunct al Consiliului economic naţional, consilier de securitate naţională şi şef de cabinet la Biroul de protecţie financiară a consumatorilor.

„Dacă va fi confirmat, dl Ademayo va fi primul secretar adjunct al Trezoreriei afro-american”, a subliniat Biden, care a mai ales-o pe Neera Tanden, de origine indiană, ca directoare a Biroului de gestiune şi buget.

Printre alte nominalizări se remarcă cea a Ceciliei Rouse, în fruntea Consiliului consilieri economici ai preşedintelui, tot o nominalizare inedită. „Ea va deveni prima afro-americană şi doar a patra femeie care va conduce acest Consiliu în 74 de ani de existenţă”, a subliniat preşedintele ales.

Alţi membri ai Consiliului vor fi Jared Bernstein, economistul şef al lui Biden în primii ani ai administraţiei Obama, şi Heather Boushey, o 'economistă eminentă' cu lucrări centrate pe inegalităţile economice.

Mai multe posturi esenţiale pentru elaborarea politicii economice a viitoarei administraţii mai urmează să fie completate: cel de secretar al Comerţului şi cel de reprezentant american al Comerţului (USTR), nominalizări foarte aşteptate în străinătate în contextul războiului comercial cu China declanşat de administraţia Trump.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Așteptarea a luat sfârșit pentru fanii tinerei care a făcut senzație în Qatar! S-a pozat topless, iar reacțiile au fost pe măsură
FOTO Așteptarea a luat sfârșit pentru fanii tinerei care a făcut senzație în Qatar! S-a pozat topless, iar reacțiile au fost pe măsură
Citește și...
Preşedintele ales Joe Biden numeşte o echipă de comunicare exclusiv feminină
Preşedintele ales Joe Biden numeşte o echipă de comunicare exclusiv feminină

Preşedintele ales Joe Biden a numit duminică membri importanţi din cercul de consilieri şi ai echipei sale de campanie în posturile de comunicare de la Casa Albă, o echipă care va fi exclusiv feminină, informează Reuters.

Joe Biden s-a accidentat în timp ce se juca cu câinele său. Anunțul medicilor despre starea sa
Joe Biden s-a accidentat în timp ce se juca cu câinele său. Anunțul medicilor despre starea sa

Preşedintele ales al Statelor Unite ale Americii, Joe Biden, s-a accidentat la picior, după ce a alunecat, în timp ce se juca cu câinele său.

Trump a dat asigurări că va părăsi Casa Albă dacă victoria lui Biden este confirmată de Colegiul Electoral
Trump a dat asigurări că va părăsi Casa Albă dacă victoria lui Biden este confirmată de Colegiul Electoral

Într-o întâlnire cu jurnaliștii Donald Trump a dat asigurări că va părăsi Casa Albă dacă victoria lui Joe Biden este confirmată de Colegiul Electoral.

Recomandări
Sute de polițiști au declanșat 50 de percheziții în Brașov, Constanța și București. Dosar privind găzduirea unor ucraineni
Sute de polițiști au declanșat 50 de percheziții în Brașov, Constanța și București. Dosar privind găzduirea unor ucraineni

50 de percheziţii au loc, joi, în judeţele Braşov şi Constanţa, precum şi în municipiul Bucureşti, într-un dosar privind solicitări de decontare ilegală a peste 2,5 milioane de lei pentru găzduirea unor cetăţeni ucraineni.

 

Reacțiile românilor după ce Babasha a cântat la concertul Coldplay. „Ce am reușit noi să facem ca nație, să huiduim un băiat”
Reacțiile românilor după ce Babasha a cântat la concertul Coldplay. „Ce am reușit noi să facem ca nație, să huiduim un băiat”

Arena Națională s-a transformat miercuri seară într-un tărâm al emoțiilor intense. Britanicii de la Coldplay au urcat pe scenă în fața a peste 50 de mii de oameni și au făcut spectacol. Show-ul a fost completat de baloane colorate, lumini și artificii.

Mesajul lui Iordănescu pentru fanii români înainte de EURO 2024: ”Avem mereu nevoie de voi, la greu mai mult decât oricând!”
Mesajul lui Iordănescu pentru fanii români înainte de EURO 2024: ”Avem mereu nevoie de voi, la greu mai mult decât oricând!”

Selecţionerul Edward Iordănescu a transmis un mesajul pentru suporteri înainte de Euro-2024. El spune că naţionala are nevoie de fani exact atunci când lucrurile nu merg prea bine.