Biden a strâns o sumă record în 24 de ore după discursul său despre Starea Uniunii în care l-a atacat pe Trump

joe biden
Getty

Campania de realegere a preşedintelui Joe Biden a anunţat că a strâns 10 milioane de dolari în cele 24 de ore care au urmat discursului înflăcărat despre Starea Uniunii pe care l-a rostit joi seara în Congres, relatează Reuters.

Suma strânsă este remarcabilă, având în vedere că în întreaga lună ianuarie campania lui Biden şi aliaţii săi din Partidul Democrat au strâns peste 42 de milioane de dolari.

Într-un discurs de 68 de minute rostit joi în faţa Congresului, Biden l-a mai acuzat pe Trump, contracandidatul său republican în alegerile prezidenţiale din 5 noiembrie, că a îngropat adevărul despre asaltul din 6 ianuarie 2021 de la Capitoliul american şi că s-a înclinat în faţa preşedintelui rus Vladimir Putin.

Se estimează că 32,2 milioane de persoane au urmărit discursul lui Biden despre Starea Uniunii, potrivit ratingurilor Nielsen de la 14 reţele de televiziune, o creştere cu 18 procente faţă de anul trecut. Această cifră nu a inclus telespectatorii de pe streaming, social media şi alte platforme.

Sprijinindu-se pe avantajul său în bani, echipa lui Biden a anunţat sâmbătă o campanie publicitară de 30 de milioane de dolari, care va viza în următoarele şase săptămâni statele-cheie în care disputa Biden - Trump este foarte strânsă.

Citește și
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

Biden şi Trump rămân foarte aproape în cursa pentru Casa Albă, arăta un sondaj Reuters/Ipsos din februarie, fostul preşedinte fiind susţinut de 37% dintre respondenţi, iar Biden de 34%.

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Polițistul german rănit de un islamist în atacul cu cuțitul din Mannheim a murit. Avea doar 29 de ani
Polițistul german rănit de un islamist în atacul cu cuțitul din Mannheim a murit. Avea doar 29 de ani

Autorităţile germane au anunţat duminică decesul, în urma rănilor suferite, a unui poliţist înjunghiat vineri în cap în timpul unui atac care a vizat o reuniune anti-islam la Mannheim, un ministru denunţând "terorismul islamist", relatează AFP.

Două avioane de mici dimensiuni s-au ciocnit în aer, în Portugalia. Unul dintre piloți a murit | VIDEO
Două avioane de mici dimensiuni s-au ciocnit în aer, în Portugalia. Unul dintre piloți a murit | VIDEO

Două avioane de mici dimensiuni s-au ciocnit duminică după-amiază, în timpul unui show aviatic la aeroportul din Beja, în sudul Portugaliei.

Primele distrugeri provocate de armele occidentale în Rusia. Kievul a lansat un atac masiv în țara lui Putin
Primele distrugeri provocate de armele occidentale în Rusia. Kievul a lansat un atac masiv în țara lui Putin

Ucraina a atacat, duminică dimineață, mai multe ținte din interiorul Rusiei, cu rachete HIMARS, de fabricație americană.

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.